Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Managementul performanţei, punct critic în proiectele de virtualizare

28 Aprilie 2011



Extinderea proiectelor de virtualizare a serverelor reprezintă o etapă firească în evoluţia unei companii, convinse de beneficiile pe care această tehnologie le poate oferi. Trecerea de la un proiect-pilot la o infrastructură virtuală extinsă nu poate fi însă abordată doar ca o replicare la o scară mai mare a unui proiect de succes. Şi asta pentru că extinderea implică o serie de provocări complexe, a căror soluţie depinde considerabil de competenţele factorului uman implicat în proces.

Conform studiilor şi analizelor de piaţă, anul acesta companiile se vor focaliza în continuare pe tehnologiile de virtualizare a serverelor, care au atins un nivel de penetrare ridicat în piaţă. Astfel, potrivit Gartner, extinderea proiectelor de virtualizare a serverelor va reprezenta o investiţie prioritară pentru peste 67% din respondenţii cercetării pe care cabinetul de analiză o întreprinde anual. O estimare confirmată şi de un mai recent studiu realizat de Enterprise Strategy Group („2011 IT Spending Intentions Survey“), ale cărui concluzii indică faptul că 60% din companiile intervievate îşi vor majora anul acesta investiţiile în tehnologiile de virtualizare.


Este adevărat, studiile citate sunt realizate la nivel mondial, însă şi pe plan local se poate vorbi de un interes real în această direcţie. Chiar dacă pe piaţa locală studiile dedicate sunt puţine şi datează din urmă cu 2-3 ani, frecvenţa şi larga audienţă a evenimentelor care abordează acest subiect demonstrează că şi în România proiectele de virtualizare încep să devină atractive pentru un număr din ce în ce mai mare de companii. Referinţe clare pe zona tehnologiilor de virtualizare în care România este nominalizată sunt un studiu Infinity Research, care indica, la nivelul anului 2008, că 22% din companiile locale intervievate utilizau tehnologii de virtualizare (fără însă a renunţa definitiv la modelul clasic: un server dedicat pentru o aplicaţie), şi un studiu realizat de Dell şi AMD, tot din 2008 (în care România apare într-un grup de 9 ţări: Israel, Ungaria, Rusia, Arabia Saudită, Africa de Sud, Emiratele Arabe Unite, Turcia şi Ucraina), care a fost focalizat pe identificarea „punctelor de atracţie“ ale virtualizării şi a principalilor inhibitori în startarea unui astfel de proiect.


Etapa critică

Larga popularitate de care se bucură virtualizarea la momentul actual – datorată atât gamei extinse de beneficii pe care acestea le pot aduce unei companii, cât şi intensei „popularizări“ realizate de nume grele ale industriei IT, precum Microsoft, VMware, HP, IBM, NetApp, Dell etc. – nu poate eluda, însă, provocările inerente. Provocări care sunt universal valabile, indiferent de aria de acoperire a studiilor şi cercetărilor, şi care îmbracă diverse forme, de la nivelul de complexitate ridicat şi dificultatea alegerii modelului de licenţiere adecvat, la costuri ascunse şi subutilizare.


Nu sunt probleme pe care vendorii, în demersul lor de promovare, încearcă să le minimizeze sau pentru care nu există soluţii. Dar reprezintă genul de dificultăţi pe care o companie care optează pentru extinderea proiectelor de virtualizare este bine să le ia în calcul încă dinainte de a demara orice proiect.


Pentru că, atunci când o companie se pregăteşte să extindă proiectul-pilot, care a furnizat dovezile incontestabile ale beneficiilor oferite de virtualizare, nu poate realiza în mod mecanic modelul unei replicări la o scară mai mare. În pofida „entuziasmului“ generat de obţinerea primelor beneficii concrete. În acest sens, studiul Gartner citat anterior sublinia un avertisment extrem de important şi anume că, în 2011, departamentele IT ale companiilor care şi-au extins deja proiecte de virtualizare a serverelor vor începe să resimtă din ce în ce mai acut nevoia unor instrumente performante de monitorizare şi management al platformelor virtuale pentru a gestiona cât mai corect o serie de probleme concrete. Dar şi nevoia unor competenţe superioare ale personalului, care să poată opera eficient cu aceste instrumente.


Subutilizare vs supraîncărcare


Specialiştii citează frecvent argumentul că numeroase companii care au demarat proiecte de virtualizare a serverelor se confruntă cu probleme generate de capacitatea limitată de planificare şi optimizare.


Concret, un prim efect vizibil al acestei limitări constă în repartizarea inadecvată a maşinilor virtuale pe servere fizice şi provizionarea ineficientă, respectiv alocarea incorectă a resurselor, prin subutilizare şi/sau supraîncărcare. Potrivit analiştilor Forrester Research, subutilizarea – rularea a prea puţine maşini virtuale pe un server fizic – reprezintă cel mai frecvent motiv pentru care companiile nu reuşesc să obţină beneficiile scontate în eficientizarea infrastructurii virtuale. Şi la momentul actual, numeroase companii preferă să ruleze un număr scăzut de maşini virtuale pe un server fizic, sub capacitatea acestuia, pentru a preveni scăderea nivelului general de performanţă. Pentru că nu doresc să afecteze stabilitatea sistemului, respectivele companii aleg să ruleze, în medie, circa 10 maşini virtuale per server fizic, utilizând doar 50% din capacitatea/resursele acestuia (conform Forrester). O astfel de strategie – foarte sigură, de altfel – era justificată, însă, la nivelul anilor 2008-2009, când instrumentele de management al performanţei nu atinseseră nivelul de complexitate de acum. Menţinerea acestei abordări pe termen lung este ineficientă, blocând valorificarea optimă a beneficiilor pe care le oferă virtualizarea.


Există însă şi reversul medaliei. Creşterea constantă a puterii noilor generaţii de servere face posibil ca un server să poată fi capabil să suporte o densitate mai mare de maşini virtuale. Ceea ce se traduce, concret, printr-un cost mai mic per maşină virtuală. Un avantaj incontestabil, dar, prin această aglomerare, creşte rapid nivelul de criticitate al serverului respectiv în ecuaţia disponibilităţii aplicaţiilor/ maşinilor virtuale pe care le găzduieşte.


Principala barieră

Cele două exemple de mai sus explică, parţial, de ce specialiştii consideră problemele de management al maşinilor virtuale drept una dintre principalele bariere în scalarea proiectelor de virtualizare deja startate în cadrul companiilor.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite