Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cum evaluăm personalul?

28 Aprilie 2011



Evaluarea performanţelor angajaţilor este o practică managerială răspândită în numeroase ţări. Majoritatea anchetelor realizate indică faptul că peste 90% din marile şi micile organizaţii au programe formale de evaluare a performanţei, iar aproximativ 50% din aceste organizaţii au programe specifice pentru evaluarea diferitelor categorii de personal.

Evaluarea performanţelor este activitatea de bază a managementului resurselor umane, desfăşurată în vederea determinării gradului în care angajaţii unei organizaţii îndeplinesc eficient sarcinile sau responsabilităţile ce le revin.


O aplicaţie software facilitează acest proces de evaluare a performanţelor resurselor umane, existând şi pe piaţa românească numeroase companii care oferă astfel de instrumente. Desigur, toate aceste aplicaţii pot fi adaptate şi administraţiei publice.


Evaluarea poate crea uneori mai multe probleme decât rezolvă. Chiar şi cele mai bine puse la punct şi îndelung folosite scheme de evaluare a performanţelor au numeroase dezavantaje. Se cade de multe ori în capcana de a crea aşteptări nerealiste. De exemplu, sistemele care creează aşteptări de promovare pe plan profesional vor determina frustrare şi deziluzie în planul angajaţilor. Sistemele destinate identificării nevoilor de pregătire a angajaţilor îi pot încuraja pe manageri să renunţe la responsabilităţile lor de evaluatori şi să îi întrebe pur şi simplu pe angajaţi ceea ce şi-ar dori să facă pentru ca apoi să avanseze sarcina unui centru de pregătire, dacă acesta există în cadrul organizaţiei. Astfel, se poate ajunge în situaţia în care să se organizeze cursuri de pregătire şi perfecţionare după bunul plac al angajaţilor, şi nu după nevoile organizaţiei.


Sfaturi pentru alegerea unui instrument de evaluare

În primul rând, trebuie să vă hotărâţi dacă doriţi o soluţie web-based, o soluţie personalizată sau un software offline. Evaluarea web-based se poate face de oriunde şi cu orice dispozitiv cu acces la internet. Soluţiile personalizate vă permit să creaţi propriile formulare şi să adaptaţi programul de evaluare conform nevoilor specifice.


Software-ul offline necesită o licenţă pentru fiecare calculator pe care se instalează aplicaţia, însă vă oferă un control mai bun asupra securităţii datelor.


Aşa cum spuneam, unele aplicaţii necesită o licenţă pentru fiecare calculator pe care se instalează. Alte pachete trebuie reînnoite lunar sau anual. Deci trebuie să fiţi foarte atenţi şi la costuri atunci când decideţi să achiziţionaţi un instrument de evaluare a performanţei angajaţilor.


Un alt sfat, atunci când doriţi să descărcaţi de pe internet diferite variante demo care vă solicită mai mult decât numele companiei şi adresa de e-mail. Dacă oferiţi prea multe informaţii vă puteţi trezi cu spam-uri peste spam-uri şi telefoane sâcâitoare.


Clujenii pot evalua activitatea funcţionarilor

De anul trecut, clujenii pot evalua activitatea funcţionarilor care lucrează la Serviciul de Relaţii cu Publicul. La fiecare dintre cele 25 de ghişee ale Centrului de Informare pentru cetăţeni este montat un dispozitiv electronic cu trei butoane, prin care se poate clasifica activitatea angajaţilor. Categoriile sunt „nesatisfacator”, „bun” şi „foarte bun”. Primarul Sorin Apostu a declarat că, dacă cetăţenii se vor dovedi cooperanţi, municipalitatea va avea o evidenţă mai clară a activităţii angajaţilor. Angajaţii model vor avea şansa să obţină titlul de „angajatul lunii”. De asemenea, calificativele obţinute de la clujeni vor fi luate în calcul pentru eventuale avansări.


Soluţii pentru evaluarea angajaţilor

Companiile româneşti care oferă soluţii pentru managementul resurselor umane au implementat de-a lungul anilor şi instrumente de evaluare a personalului.


PayPoint România a implementat sistemul informatic integrat pentru gestiunea resurselor umane şi salarizării Charisma HR, produs de TotalSoft. Decizia achiziţionării Charisma HR a urmărit crearea unui nou sistem de management a capitalului uman, care să poată acoperi mai mult decât partea pur administrativă, axându-se pe dezvoltarea organizaţională, pe recrutare şi selecţie de personal, pe evaluarea de performanţă, pe planificarea trainingurilor şi a carierei celor 130 de angajaţi.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite