Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Noua lege privind comunicaţiile electronice creşte protecţia utilizatorilor

28 Aprilie 2011




Faţă de utilizatorii finali, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului vor fi obligaţi să asigure un nivel sporit de transparenţă, fiind, în consecinţă, suplimentate categoriile de informaţii pe care aceştia vor fi obligaţi să le pună la dispoziţie publicului sau să le introducă în contractele încheiate cu consumatorii. De asemenea, unele modificări au fost aduse şi procedurii de soluţionare a litigiilor dintre utilizatorii finali şi furnizorii de reţele sau servicii de comunicaţii electronice, stabilindu-se o sferă de competenţă mult mai extinsă a autorităţilor naţionale. Astfel, ANCOM va putea să soluţioneze inclusiv litigii referitoare la clauzele contractuale având ca obiect drepturi conferite de lege şi/sau la executarea acestor clauze.


„Se aşteaptă ca aceste modificări să conducă la o mai mare transparenţă pe piaţa de comunicaţii electronice din România şi, implicit, la creşterea concurenţei pe piaţă. De asemenea, noul cadru de reglementare pune un accent sporit pe asigurarea integrităţii şi securităţii reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, creşterea numărului de ameninţări informatice precum viruşi, spam, spyware sau phishing determinând creşterea importanţei atingerii acestor obiective”, spune Cătălin Marinescu.


Noile directive europene au modificat majoritatea dispoziţiilor ce reglementau drepturile utilizatorilor finali cu privire la accesul la şi utilizarea serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului, fiind introduse noi articole referitoare la drepturile utilizatorilor finali cu dizabilităţi şi numerele armonizate pentru serviciile cu caracter social, urmărindu-se astfel crearea unei societăţi informaţionale care se adresează şi este adaptată tuturor categoriilor de utilizatori.


„De asemenea, modificările substanţiale intervenite în ceea ce priveşte procedura notificării aplicabilă în cazul nerespectării de către furnizorii de reţele sau servicii de comunicaţii electronice a dispoziţiilor legale au determinat un impact important cu privire la regimul juridic şi efectele notificării în dreptul intern, deoarece elimină o serie de prevederi care anterior erau stipulate în favoarea furnizorilor. Prin urmare, implementarea noului cadru a impus modificarea esenţială atât a articolelor care reglementează procedura de control, cât şi a celor referitoare la regimul sancţionator. Totodată, actuala reglementare europeană a impus realizarea, în dreptul intern, a unor modificări atât în ceea ce priveşte controlul respectării dispoziţiilor legale, cât şi în ceea ce priveşte sancţionarea încălcării acestora de către furnizorii de reţele sau servicii publice. În acest sens, prin actualul proiect de lege s-a urmărit realizarea unei clasificări a încălcării obligaţiilor legale în funcţie de gravitatea efectelor pe care le produc, aspect care se reflectă şi în modalitatea de constatare a acestora, respectiv de aplicare a sancţiunilor corespunzătoare”, adaugă Marinescu.


Prin aceste modificări ale cadrului de reglementare care se vor realiza în toate statele membre ale Uniunii, se urmăreşte crearea unui spaţiu unic european în ceea ce priveşte societatea informaţională, precum şi reducerea disparităţilor dintre statele membre în acest domeniu.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite