Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Strategia Orange România - Conquests 2015

31 Mai 2011




„Este vorba despre un nou codec audio, AMR Wideband, care are capacitatea de a face diferenţa între voce şi zgomotul de fundal. Astfel, în momentul în care ne vom afla într-o conversaţie, prin tehnologia HD tot sunetul din fundal şi toate zgomotele din jurul nostru vor fi în mare parte eliminate, transmiţând mai departe o calitate îmbunătăţită a vocii. Mai mult decât atât, prin tehnologia HD cantitatea de detalii pe care o vom auzi într-o conversaţie va creşte”, explică Sorin Blideran.


Tehnologia HD este deja disponibilă în mai multe ţări din grupul Orange. În 2009 Orange Moldova a fost primul operator care a lansat la nivel mondial calitatea HD, urmat la scurt timp de Orange UK şi Orange Franţa, apoi, încurajaţi de succesul de pe aceste pieţe, au urmat Orange Elveţia şi Orange România.


„Dacă tot vorbim de premiere, primul telefon de pe piaţa din România care este compatibil HD este Samsung Galaxy Mini, care are deja încorporat codecul pentru Voce HD. În acest moment, avem în jur de 25.000 de terminale care suportă vocea HD. În afară de acestea mai există o serie de modele care suportă vocea HD, însă au nevoie de un update de soft, disponibil, de asemenea, la noi. Ne aşteptăm ca baza de terminale HD să atingă 100.000 de unităţi până la sfârşitul anului, astfel încât tehnologia să fie disponibilă unei baze mai largi de clienţi, iar pentru anul viitor portofoliul nostru de terminale va include foarte multe modele din mai multe categorii care suportă HD. Fără doar şi poate, într-un interval de timp destul de scurt tehnologia se va generaliza. Pe de o parte, operatorii din întreaga lume vor investi în reţele, astfel încât să ofere clienţilor calitate HD, iar pe de altă parte producătorii de telefoane vor livra din ce în ce mai multe telefoane HD”, adaugă Sorin Blideran.


Orange are în portofoliu trei telefoane compatibile cu noul serviciu: Samsung Galaxy mini, Nokia E5 şi Nokia N8.


Extra Signal oferă o mai bună calitate a semnalului

Un alt serviciu inovator, destinat mediului de business şi care va fi disponibil în scurt timp, este Extra Signal.


„Acest echipament oferă o mai bună calitate a semnalului în locurile unde aceasta e deficitară – în subteran, în garaj, clădiri vechi, care, prin construcţie, împiedică semnalul să pătrundă. Echipamentul, conectat la internet, va furniza acoperire maximă pentru servicii de voce şi date casei în care locuiţi, afacerii dvs., acolo unde aveţi o problemă legată de calitatea semnalului. Deşi suntem puternic angajaţi să avem acoperire în toată ţara, există locuri în care nimeni nu poate pătrunde, tehnic vorbind. Prin urmare, acest echipament va răspunde acestor probleme. Vrem să oferim clienţilor o schimbare, ba chiar mai mult trebuie să demonstrăm clienţilor că schimbările au loc azi. Suntem primii care lansăm HD Voice în România şi vom stabili un nou standard pentru calitatea serviciilor de voce în această ţară, sunt convins de acest lucru”, afirmă Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer Orange România.



Julien Ducarroz


3D Mapping – în premieră în România


Anunţul noii strategii de business a Orange România şi lansarea serviciului HD Voice pe piaţa românească au fost marcate de companie într-un mod spectaculos, cu o proiecţie 3D pe o clădire simbol din Bucureşti, Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu”. Astfel, a fost proiectat în premieră în România, cel mai mare conţinut video mapping 3D, cu ajutorul unor proiectoare HD de ultimă generaţie. Orange a invitat publicul să vadă din nou proiecţia pe 14 mai, în Piaţa Universităţii, la Noaptea Albă a Muzeelor. Astfel, compania a creat încă un punct de interes pe itinerariul bucureştenilor, prezentând dintr-o perspectivă inedită Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu”.


Acest eveniment de excepţie vine să susţină rolul Orange de „digital coach” promovat prin noua semnătură de brand: „today changes with Orange”. Această nouă semnătură de brand, dar şi planul de investiţii anunţat reprezintă un angajament puternic al Orange România de a oferi clienţilor o schimbare, ba chiar mai mult decât atât de a le oferi o schimbare astăzi.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite