Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Noutăţi la EMC World 2011

31 Mai 2011




Ediţia 2011 a evenimentului EMC World a adus numeroase surprize audienţei internaţionale şi a trasat destul de evident strategia EMC pentru următorii ani. Intrarea în business-ul de servere flash-based, adoptarea Apache Hadoop pentru administrarea volumelor mari de date precum şi lansarea noilor game Ipsilon şi Atmos au indicat o direcţie clară: data center şi cloud computing.

EMC a depăşit de mult etapa unui producător global de echipamente pentru stocarea datelor prin achiziţiile inspirate ale unor companii ca VMware, Documentum sau RSS şi s-a transformat într-un furnizor complet de soluţii pentru gestiunea şi securizarea informaţiei. Noutatea absolută la EMC World 2011 a reprezentat-o prezentarea ,,Project Lightning”, demersul EMC de a intra pe piaţa de servere cu un echipament bazat exclusiv pe tehnologie flash.


Project Lightning

Project Lightning nu înseamnă că EMC intră pe piaţa serverelor generaliste, într-o concurenţă directă cu HP, IBM sau Dell, ci că va putea furniza maşini performante de calcul pentru proiecte proprii, scopul final fiind optimizarea schimbului de date dintre servere şi sistemele de stocare, crescând considerabil viteza şi eficienţa. Pentru atingerea unui nivel maxim de eficienţă, serverele flash vor fi integrate cu sistemele EMC FAST (Fully Automated Storage Tiering)


EMC are o strategie proprie de accelerare a adopţiei tehnologiei flash la nivelul sistemelor de stocare, precum şi al serverelor, datorită performanţelor crescute şi a eficienţei energetice. Din 2010, EMC a livrat către clienţi peste 14 pentabytes (PB) capacitate memorie flash SSD (Solid State Drive) integrate în echipamente enterprise, mai mult decât orice altă companie din industrie. Oficialii EMC s-au arătat convinşi de faptul că SSD oferă o diferenţă majoră de performanţă faţă de tradiţionalele HDD, în ciuda diferenţelor de cost. Pe de altă parte, preţul tehnologiei SSD este în continuă scădere.


Unified Storage

O listă lungă de noutăţi a fost anunţată pe segmentul de unified storage, unde preocupările EMC pentru accelerarea automatizării sunt evidente. In acest sens, au fost anunţate integrarea VNX cu Google Search Application şi disponibilitatea unui Storage Integrator pentru Microsoft Windows şi SharePoint. EMC Cloud Tiering este un alt sistem nou lansat care facilitează balansarea încărcării pe diverse tipuri de echipamente de stocare, interne sau în nor, permiţând şi migrarea automată a datelor între acestea. Toate produsele au ca scop automatizarea proceselor de stocare a informaţiilor şi livrarea unei scalabilităţi maxime, alături de reducerea costurilor şi creşterea eficienţei. Cu noile produse EMC, graniţele dintre stocarea „in house” şi cea „in cloud” devin insesizabile.


Apache Hadoop

O altă noutate este integrarea de către EMC a software-ului open source Apache Hadoop în aplicaţiile proprii, pentru gestionarea volumelor mari de date. Strategia EMC legată de Apache Hadoop prevede integrarea, distribuirea şi asigurarea suportului necesar pentru rularea acestei tehnologii.
Aplicatia a fost integrată într-un produs dedicat: GreenplumHD Data Computing Appliance, care combină Hadoop cu baza de date EMC Greenplum, permiţând astfel procesarea printr-o soluţie unică atât a datelor structurate, cât şi a celor nestructurate (care reprezintă peste 80% din datele existente în cadrul companiilor).


Totodată, a fost anunţată şi disponibilitatea unor aplicaţii complementare Hadoop: EMC Greenplum HD Community Edition si EMC Greenplum HD Enterprise Edition software. Aceste produse certificate de mai mulţi parteneri vor permite interacţiunea în timp real cu volume mari de date, o fiabilitatea ridicată, precum şi usurinţă în instalare şi utilizare. Platforma hardware pe care rulează noul produs este o configuraţie standard bazată pe procesoare Intel.


Hadoop este un proiect open source dezvoltat de Apache Software Foundation, inspirat de Google MapReduce şi Google FileSystems, în esenţă o platformă ce permite analiza şi stocarea volumelor mari de date, folosită intens de Google, Yahoo, Facebook şi alte companiile orientate către WEB.
Din punct de vedere tehnic, Hadoop este formată din două elemente-cheie: Hadoop Distributed File System (HDFS), care fragmentează fişierele în blocuri mai mici şi le stochează redundant într-un cluster, şi un sistem de procesare paralelă a datelor, bazat de MapReduce. Astfel, Hadoop permite adăugarea sau eliminarea facilă a serverelor într-un cluster, detectează şi compensează automat orice problemă hardware sau software, permiţând analiza şi livrarea datelor, indiferent de schimbările sau disfuncţionalităţile apărute în sistem. În opinia EMC, prin combinarea Hadoop cu o bază de date tranzacţională puternică, utilizatorii vor înregistra beneficii majore în gestionarea volumelor mari de date, deoarece companiile nu au nevoie doar de stocarea datelor, ci şi de utilizarea şi manevrarea eficientă a acestora.


Integrarea Greenplum

Prin anunţarea acestei strategii, EMC arată un interes deosebit pentru Greenplum, companie achiziţionată şi integrată anul trecut, dar păstrată ca divizie separată. Mai mult, numărul de angajaţi ai acestei divizii a crescut de la 150 la peste 600. Produsele anunţate la EMC World 2011 - EMC Greenplum HD Community Edition, EMC Greenplum HD Enterprise Edition şi EMC GreenplumHD Data Computing Appliance - vor fi disponibile din trimestrul trei 2011, la nivel global. Complementar, în cadrul EMC Global Services au fost dezvoltate o serie de servicii pentru asigurarea suportului necesar clienţilor care doresc să migreze de la bazele de date Oracle sau Teradata la Greenplum Data Computing Appliance.


Focus pe DataCenter

Concluzia generală post EMC World 2011 este că focusul EMC nu îl reprezintă piaţa de servere, ci elementul de bază al conceptului de cloud computing: centrele de date. EMC vizează acest segment al industriei şi probabil că o bună parte din investiţiile alocate pentru următorii ani (achiziţii, fuziuni, cercetare-dezvoltare) se vor duce în această direcţie. Pentru 2011, suma anunţată se ridică la circa 3 miliarde USD. Este evident că EMC dispune de toate resursele necesare, atât financiar, cât şi tehnologic, pentru a se impune pe această piaţă şi mai ales are experienţa abordării unor sectoare noi de activitate şi de a scoate profit din acestea.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite