Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Nordic Import Export alege soluţia hardware Total Technologies pentru centrul de distribuţie şi lucrătorii din teren

01 Iunie 2011




Cristian Ioniţă Mania (foto) – Manager IT Nordic Import Export


Pentru Nordic Import Export, una din cele mai mari companii de distribuţie la nivel naţional şi numărul 1 pe segmentul comercializării cu ridicata a produselor alimentare premium, utilizarea unui sistem slab automatizat în centrul de distribuţie a devenit un impediment real pentru targetul de creştere al companiei. „Având în vedere obiectivele noastre pe termen lung, am stabilit că avem nevoie de o soluţie bazată pe echipamente rugged, care să ne asigure un flux de lucru neîntrerupt şi un cost total de exploatare redus”, afirmă Cristian Ioniţă Mania (foto) – Manager IT Nordic Import Export. Cu această prioritate clar definită, managementul companiei a demarat procesul de analiză a potenţialilor furnizori autohtoni de echipamente autoid şi a beneficiilor rezultate din utilizarea brandurilor consacrate la nivel global.


Pleiada de opţiuni s-a redus la câteva companii în momentul în care au intrat în discuţie, pe lângă preţ, elemente esenţiale precum: suport local, experienţa în industrie, poziţia în piaţă, referinţele furnizate de potenţialul integrator. „Am ales să lucrăm cu Total Technologies datorită experienţei demonstrate în furnizarea de soluţii hardware autoid, datorită capacităţii de service şi suport autorizat local şi, nu în ultimul rând, pentru că vedem în ei un partener de încredere, capabil să susţină creşterea noastră în sectorul distribuţiei produselor alimentare” declară Cristian Ioniţă Mania – Manager IT Nordic Import Export.


Fluidizarea operaţiunilor din depozitul Nordic şi automatizarea procesului de vânzare din teren sunt realizate din punct de vedere hardware cu ajutorul unei soluţii integral compuse din echipamente Intermec. Soluţia hardware Total Technologies este alcătuită din: terminale mobile pentru depozit şi teren Intermec CK3, CK71, CS40, şi imprimante Intermec PX6i ce comunică la nivelul depozitului într-o reţea wireless Cisco.


CK3 este cel mai popular terminal mobil dedicat depozitelor, din oferta producătorului american Intermec. Fiind lansat în prima jumătate a anului 2009, Intermec CK3 a avut timpul necesar să confirme nivelul înalt de fiabilitate şi versatilitatea în aplicaţii care i-au clădit renumele în industrie.
Bazându-se pe multiple opţiuni integrate de comunicare, Bluetooth, Wireless, USB, Serial, şi pe diferitele configuraţii ale motorului de scanare (short range imager, long range imager EX25), terminalul CK3 este pregătit să răspundă oricărei cerinţe impuse de aplicaţia WMS, fie că este vorba de picking, inventariere, recepţie sau livrare de marfă.


În cazul cerinţelor de robusteţe şi temperaturi extreme, unde CK3 nu mai reprezintă soluţia potrivită, intră în scenă terminalul mobil ultra-rugged Intermec CK71, certificat IP67 împotriva apei şi prafului, capabil să funcţioneze în parametri optimi chiar şi la temperaturi de -20oC. Intermec CK71 reprezintă unealta de bază pentru lucrătorii din camerele frigorifice ale Nordic Import Export. CK71 face parte din cea mai recentă actualizare de produs lansată de Intermec, fiind unul dintre elementele conceptului inovator de platformă hardware promovată sub denumirea de „Noua Serie 70”.
Intermec CN70, CN70e, CK70 şi CK71 reprezintă generaţia următoare de terminale mobile ultra-rugged, înglobând caracteristici ce se regăsesc la alţi producători doar în faza de proiect: format compact şi dimensiuni reduse la acelaşi nivel de robusteţe, CPU multiprocesor, motor de scanare tolerant la mişcare EA30 şi senzori programabili (lumină ambientală, accelerometru).


Necesităţile de etichetare din cadrul centrului de distribuţie Nordic sunt acoperite de imprimantele industriale Intermec PX6i, construite pentru a face faţă celor mai dificile medii din producţie sau depozitare, la un volum de imprimare neîntrerupt 24 de ore, 7 zile pe săptămână.


Toate aceste eforturi de a spori considerabil viteza de răspuns a centrului de distribuţie la cerinţele venite din piaţă nu ar putea fi valorificate la întregul potenţial, fără o soluţie care să mărească viteza de transmitere a acestor cereri din teren. Nordic Import Export a ales Intermec CS40 ca echipament ideal pentru automatizarea forţei de vânzări, datorită caracteristicilor echivalente unui terminal mobil de ultimă generaţie într-un format compact rugged cu un design elegant.


Total Technologies este Intermec Platinum Partner şi Centru de Service Autorizat Intermec în România. Pentru mai multe informaţii referitoare la solutiile hardware oferite de noi, vă invităm să accesaţi www.totaltech.ro, www.smartscan.ro sau să ne contactaţi la Tel: 0372.317.713; Fax: 0372.317.715; Email: totaltech@totaltech.ro; vanzari@smartscan.ro.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite