Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Tableta de Management: ERP–Early Retirement Programme?

10 Iunie 2005



Marcelina JoavinaCa o gazda buna ce se afla, revista va pune la dispozitie, incepand cu acest numar un spatiu editorial in care vom aborda (cu spirit de traditie, dar si cu inovatie), teme de management.


De ce tableta si nu pastila sau pilula? Fiindca in ciuda dificultatilor cauzatoare de dureri de cap (sau de cot!) ale subiectului, preferam sa gandim ca o tableta poate fi si de… ciocolata. Cu alte cuvinte, speram ca acest editorial sa provoace si momente placute, si sa va ofere o mica pauza binemeritata, care sa va confirme, completeze, structureze sau incite cunostintele Dumneavoastra in domeniu, intr-o maniera cat mai practica.


Cum aceasta editie a revistei aloca un spatiu mai larg Aplicatiilor de planificare a resurselor unei companii, ne vom concentra acum pe acest subiect.


Ce aduce cu sine un astfel de proiect intr-o companie? In primul rand o schimbare, si nu una incrementala (Kaizen), de tip japonez ci una majora. E natura umana confortabila cu schimbarea? Raspunsul documentat este nu! In mod normal, natura umana este rezistenta la schimbare. De aceea, dincolo de abordari inovative, in momentul in care o companie ia decizia strategica de a implementa un ERP, un plan de management al schimbarii trebuie minutios creat, insusit si executat cu disciplina si atenta monitorizare.


In mod traditional, managementul (generic) e definit de pionierii disciplinei (Fayol, Drucker) prin planificare, organizare, coordonare, control si comunicare. Dintr-o mostenire adesea prea tehnica in companiile noastre, se ignora importanta comunicarii in proiect. Comunicarea efectiva (cu tinta si mijloace corect alese) si eficienta (intr-un tempo sustinut din faza de pregatire a proiectului si dupa adoptia lui rutiniera) faciliteaza pozitiv masurabil succesul proiectului.


Un exemplu umoristico-amar ni-l da o mare companie al carei Management superior a inteles ca trebuie sa-si asume comunicarea pentru invingerea rezistentei la schimbare si atragerea intregului personal ca partizan al acestei schimbari majore. Un detaliu a zadarnicit insa bunele intentii: in toate locurile „publice“ ale companiei, pe holuri, la intrare, in spatiile destinate meetingurilor interne, dar si in cele de relaxare, a fost pus anuntul prin care se conta pe sprijinul intregului personal in vederea implementarii cu succes a unui „ERP“. Nu mult a trecut pana cand „un sugubat“ a completat intre majuscule nu „Enterprise Resources Planning“ ci „Early Retirement Programme“. Va imaginati ca au trecut cateva saptamani bune pana cand zvonurile, susotelile, ingrijorarile sau „sperantele“ angajatilor au fost demontate, cauzandu-se astfel o intarziere in startul implementarii proiectului real si o asociata demotivare a echipei direct responsabile de proiect.


Implementarea unui ERP e un drum cu obstacole si capcane la care nu se poate porni fara busola si harta. As zice ca obiectivele proiectului sunt busola, iar harta este data de metodologia de proiect. In afara de busola si harta la orice drum cu miza iti trebuie echipament adecvat (infrastructura) si un ghid experimentat – Managerul de Proiect. Managementul unui proiect ERP nu se abate de la jaloanele mai sus mentionate de planificare, organizare, control, coordonare si comunicare. Dar, ca orice proiect, aduce dupa sine si alte criterii la fel de importante pentru masurarea ulterioara a succesului: obiectivele, graficul de timp si bugetul proiectului.


Profilaxie in sapte tablete pentru succesul implementarii unui ERP:


-Asumarea proiectului de catre Managementul superior ale companiei care a decis implementarea
-Crearea unei echipe de proiect, cu spirit de incredere si cooperare/ colaborare
-Obiective de proiect clare, masurabile si cat mai simple
-Organizarea proiectului intr-o maniera simpla si clara
-Membrii de proiect cu buna experienta si asignare continua pe proiect
-Manager de proiect experimentat si cu calitati de lider
-Politica de informare si comunicare in cadrul si in afara proiectului onesta si clara



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite