Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Pentru prima data in Romania Masterat in Managementul Tehnologiei Informatiei

10 Iulie 2005



Scoala de Afaceri a Universitatii Central Europene (CEU Business School) a lansat pentru prima data in Romania, programul de Masterat in Managementul Tehnologiei Informatiei. Programul de MSc (Master of Science) in IT Management ce va incepe in septembrie 2005 si la Bucuresti este un program american de tip mini MBA (Master of Business Administration) specializat pe managementul tehnologiei informatiei. Programul se axeaza pe problemele relevante ale disciplinei de management al tehnologiei informatiei in cadrul mai multor industrii, oferind un amestec unic de dezvoltare a capacitatilor de management al tehnologiei si management al afacerilor.

Prezentarea generala a programului

Programul ofera participantilor cunostintele necesare pentru a evalua solutii tehnologice si manageriale, pentru a identifica cea mai potrivita combinatie a acestora si care ar adauga valoare unei companii intr-o industrie anume. Se va pune accent in mod special pe dezvoltarea calitatilor antreprenoriale ale participantilor si pe metodele de transformare a cunostintelor tehnologice in aplicatii profitabile de afaceri. Pe scurt, scopul nedeclarat al programului este de a instrui participantii cum sa faca bani din managementul tehnologiei informatiei.

Implicarea managerilor din industria IT ofera participantilor informatii extrem de relevante si la zi in legatura cu initiativele antreprenoriale din domeniu. Vor fi explorate cele mai noi inovatii tehnologice si aplicabilitatea lor in mediul de afaceri romanesc sau international, oferind astfel participantilor un avantaj competitiv in exploatarea tehnologiei informatiei pentru a dezvolta produse sau servicii noi pe piete aflate in expansiune, cum este si cazul Romaniei.

In plus, programul va rezolva problema comunicarii dintre tehnicieni si manageri. Participantii vor fi confruntati cu principiile fundamentale ale ambelor categorii, pentru a interpreta, media si pentru a crea o legatura puternica intre cele doua grupuri. Atat continutul programului, cat si metodele noi de predare (practica in cadrul companiilor, fonduri de investitii administrate de studenti, manageri de companii cu renume mondial ca si profesori si ca prezentatori, monitorizarea si implicarea fondurilor de investitii sau schimburile interscolare) sunt cheia succesului programului.

Publicul tinta

Programul se adreseaza in principal celor ce activeaza in domeniul IT&C sau care au un interes special pentru acest domeniu. Datorita concentrarii programului mai mult pe management decat pe tehnologie, candidatii ideali sunt cei ce doresc sa isi imbunatateasca intelegerea mediului de afaceri si sa isi dezvolte calitati de manager in domeniul tehnologiei informatiei. Programul a fost conceput special pentru a acoperi nevoile tinerilor profesionisti, ajutandu-i in dezvoltarea unei cariere antreprenoriale de succes. Companiile din orice domeniu ce doresc sa investeasca in dezvoltarea capitalului lor uman pentru a putea avea beneficii sporite de pe urma acestuia, fac parte de asemenea din publicul tinta al programului.

Taxele scolare pentru programul de MSc in IT Management sunt de 7.300 Euro. Exista si posibilitatea obtinerii unor burse de merit in cazul candidatilor ce demonstreaza o capacitate si o motivatie deosebita pentru acest program, aceste burse reducand costul programului cu pana la 30%. Taxele scolare pot fi platite in doua transe, prima la inceputul programului (septembrie 2005), iar cea de-a doua la inceputul celui de-al doilea semestru (inceputul anului 2006).

Prezentare la Bucuresti

In data de 29 iunie 2005, orele 18:30, va avea loc la sediul Fundatiei pentru o Societate Deschisa din strada Caderea Bastiliei nr. 33, prezentarea programelor de masterat ale CEU Business School (MBA si MSc in IT Management), prezentare sustinuta de domnul Andreas Antonopoulos (PhD, MBA), directorul programelor de masterat ale CEU Business School.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite