Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cum implementez o soluţie software?

25 Iunie 2011




• Rezultate dovedite în implementări similare – organizaţia ştie, încă din momentul în care alege produsul, care sunt funcţionalităţile pe care acesta le oferă, cum va trebui acesta să fie utilizat şi care sunt problemele cu care se poate confrunta în utilizarea sistemului.
• Încorporează know-how de industrie şi best practices – produsele standard sunt rezultatul unui efort continuu de îmbunătăţire a funcţionalităţilor şi a performanţei în baza experienţei cumulate de producător şi a integrării acestora în noile versiuni disponibile.
• Sunt mai ieftine – efortul de dezvoltare şi întreţinere a software-ului standard este amortizat de producător prin vânzarea licenţelor de utilizare a produsului către mai mulţi clienţi, astfel costul fiind împărţit de aceştia.
• Se pot implementa mai rapid – de cele mai multe ori implementarea unui astfel de software presupune doar instalarea acestuia pe serverul de aplicaţie şi o simplă configurare prin intermediul meniurilor de administrare.
• Organizaţia poate obţine rapid beneficii – datorită perioadei de implementare reduse, organizaţia poate utiliza software-ul într-un timp scurt de la achiziţia lui, astfel încât problemele care au determinat decizia de implementare pot fi rezolvate foarte rapid.
• Oferă acces la tehnologie şi organizaţiilor mai mici – datorită costului mai redus al soluţiilor standard, acesta poate fi utilizat şi de către organizaţiile care au un buget limitat.


Însă, implementarea unei soluţii software standard atrage după sine şi unele dezavantaje de care organizaţia trebuie să fie conştientă:


• O soluţie software standard nu va acoperi niciodată integral cerinţele utilizatorilor.
• O astfel de soluţie oferă mai multă funcţionalitate decât este necesar utilizatorilor, funcţionalităţi pe care organizaţia le plăteşte, deşi nu le va utiliza probabil niciodată.
• Un furnizor care oferă software standard are, de cele mai multe ori, un interes redus de a personaliza pentru clientul său acea aplicaţie.
• În cazul în care un produs standard este personalizat, este dificil şi costisitor pentru organizaţia beneficiară să întreţină versiunile care sunt obţinute în urma dezvoltărilor.
• Condiţiile de licenţiere sunt uneori restrictive şi nu corespund intereselor pe care organizaţia le are.


Soluţii personalizate

Alegerea unei soluţii personalizate poate aduce cu sine avantaje importante pentru o organizaţie:


• Compatibilitate totală cu activitatea clientului – funcţionalităţile unei soluţii personalizate sunt întotdeauna dezvoltate pe baza unor cerinţe specifice ale utilizatorilor, care sunt captate în etapa de analiză şi care, ulterior, sunt validate de către aceştia în etapa de testare.
• Includ numai funcţionalităţile necesare – organizaţia va plăti doar pentru funcţionalităţile pe care le va utiliza din aplicaţie, nu şi pentru cele care sunt oferite într-un pachet standard însă nu sunt necesare.
• Scalabilitate – sistemul se poate dezvolta odată cu volumul activităţii organizaţiei şi nu este necesar să fie achiziţionate (plătite) încă de la început toate funcţionalităţile.
• Utilizarea celor mai noi tehnologii – în etapa de proiectare a soluţiei se poate opta pentru utilizarea unor tehnologii la zi, care să permită beneficiarului avantaje competitive în relaţia cu competiţia sa.
• Flexibilitate la licenţiere – pentru o soluţie personalizată, de cele mai multe ori, clientul deţine proprietatea intelectuală asupra produsului, deoarece acesta plăteşte efortul de dezvoltare sau acesta beneficiază de o licenţiere nelimitată a software-ului.


Pentru soluţiile personalizate există, însă, şi unele dezavantaje care trebuie avute în vedere:


• Soluţiile personalizate presupun un timp de implementare mare, de cele mai multe ori fiind necesar mai mult de un an pentru implementarea unei astfel de soluţii.
• Costurile de implementare sunt mult mai mari, deoarece trebuie plătit tot efortul necesar dezvoltării (analiză, proiectare, scriere cod, testare etc.).
• Există un risc mare de exagerare a complexităţii soluţiei de către utilizatori.
• Necesită o implicare mai mare a unor persoane cheie din organizaţia beneficiară, precum şi competenţe specifice tipului de business desfăşurat de organizaţia client din partea analiştilor furnizorului care vor dezvolta soluţia.


Deci, cum aleg?

Atunci când o organizaţie face alegerea între pachetele software standard şi dezvoltarea unui software personalizat, este bine să ţină cont de următoarele lucruri:


• Nu există modele infailibile – fiecare alternativă are avantaje şi dezavantaje.
• Analizaţi toate opţiunile disponibile înainte să faceţi alegerea.
• Învăţaţi din experienţa altora.
• Nu ezitaţi să solicitaţi suportul unor consultanţi care vă pot ajuta în alegerea unor soluţii optime pentru organizaţia dumneavoastră.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite
Rares Muresan
www.abassoftware.ro
05 Februarie 2013, 01:03:47