Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Beneficii, oportunităţi şi demonstraţii, cuvintele cheie la Provision Security Days 2011

26 Iunie 2011






Printre puţinele companii locale care îşi permit luxul organizării unui eveniment cu clienţii şi partenerii, Provision a cooptat la Tulcea peste 200 de specialişti în „information security”, care, timp de 3 zile, au dezbătut provocările curente ale domeniului şi tendinţele pieţei.

Ajuns la a cincea ediţie, Provision Security Days 2011 devine un eveniment matur unde se prezintă cele mai noi tehnologii din domeniul securităţii şi, mai nou, se derulează sesiuni demonstative într-un mediu de lucru real. Dincolo de subiectele tradiţionale: securitate, criptare, anti-phishing, au fost abordate subiecte noi, precum virtualizarea, cloud computing, Infrastructură ca Serviciu (IaaS), atât în urma impunerii acestor tehnologii pe piaţa locală, cât şi a deschiderii a noii linii de business în cadrul companiei Provision.


Sesiunile demonstrative, principala atracţie

Totuşi, principala noutate în cadrul evenimentului a reprezentat-o existenţa sesiunilor demonstrative, care au generat un interes peste aşteptări. Participarea la sesiunile demo s-a realizat cu înscrieri prealabile, pe de o parte pentru a se filtra participanţii pe baza unui interes real, iar pe de alta pentru că laboratorul demo avea un număr limitat de locuri. „În paralel cu prezentările generale, am organizat o serie de sesiuni demonstrative susţinute de specialişti din cadrul Provision sau din partea partenerilor pe care îi reprezentăm în România. Sesiunile au avut un număr limitat de participări şi s-au adresat persoanelor cu aptitudini tehnice ridicate. Temele au fost structurate pe vendori şi tehnologii şi nu pe verticale deoarece audienţa este destul de eterogenă. Media de participare a depăşit 20 de persoane pe sesiune, deşi aşteptările noastre erau undeva pe la 16. Prin urmare, anul viitor vom avea cu siguranţă mai multe astfel de sesiuni”, ne-a declarat Andreea Hârza, Unit Manager Provision.


Sesiunile demo s-au focalizat pe:


• Identity awareness şi Application Control în CheckPoint R 75.10
• Managementul conturilor privilegiate cu Cyber-Ark Software
• Cum să construieşti un Application Delivery Network cu unelte de la F5 Networks
• Monitorizarea şi accelerarea performanţei aplicaţiilor cu Riverbad Cascade şi Steelhead
• Scenarii de criptare server-end-point sau criptare şi control echipamente mobile cu soluţii McAfee.


„Am participat la o sesiune demo structurată pe două părţi, una introductivă şi una practică. Am participat la sesiunea gestiunea parolelor pentru conturile privilegiate şi mi s-a părut un subiect foarte util, deoarece persoanele care prin natura activităţii au drepturi de acces la informaţii critice au nevoie de un sistem un sistem securizat de păstrare şi gestiune a parolelor, inclusiv prin utilizarea unor mijloace biometrice. Conformitatea cu standardul ISO 27001 impune şi gestiunea atentă a conturilor privilegiate”, afirmă Florin Abeaboeru, reprezentant GDF Suez.





Technology Center

Această sesiune demo este doar un preambul al noului Technology Center pe care Provision îl va inaugura la Bucureşti. Centrul, unic în industria locală de securitate, va avea 600 mp şi va permite testarea şi evaluarea directă de către clienţi a tuturor tehnologiilor distribuite de Provision. Partenerii vor putea aduce în cadrul centrului clienţii finali pentru testarea produselor într-un mediu real de lucru. „Prin acest centru, continuăm seria inovaţiilor pe care le-am adus tradiţional în piaţa locală de securitate şi prin care ne sprijinim clienţii şi partenerii pentru a creşte eficienţa utilizării soluţiilor de securitate şi a generării unor noi oportunităţi de afaceri. Închidem astfel un ciclu, care începe cu site-ul ca un prim pas de informare şi la care adăugăm elemente de consultanţă, project management etc., scopul final fiind ca utilizatorii să obţină maxim de la produsele achiziţionate şi să dezvoltăm o relaţie pe termen lung”, afirmă Alexandru Andriescu, Preşedinte Provision IT Group.


Oportunităţi de afaceri

Alături de clienţi interesaţi de identificarea unor soluţii la probleme reale, Provision Security Days a adus la dezbateri şi parteneri ai Provision interesaţi de extinderea relaţiilor de afaceri şi exploatarea unor noi oportunităţi. „Participarea la acest eveniment este importantă pentru firma pe care o reprezint, deoarece avem un focus major pe securitate şi căutăm noi soluţii şi de bună calitate pe care să le distribuim. Avem deja o relaţie de afaceri cu Provision pentru anumite produse, iar prezentările interesante pe care le-am audiat în aceste zile îmi dau de înţeles că vom putea extinde acest portofoliu”, ne-a declarat Cristian Apa, reprezentant SolvIT Networks.


În cadrul evenimentului au susţinut prezentări şi au avut standuri mai multe companii internaţionale printre care: ArcSight, Check Point, Cyber-Ark Software, F5 Technology, McAfee, Qualys, Thales, Websense, Zscaler, Falconstor, RSA-EMC, SafeNet, VmWare şi Imperva. Prezentările au fost axate pe elemente pragmatice, precum optimizarea proceselor, creşterea eficienţei şi reducerea costurilor. Alături de diseminarea informaţiilor tehnice şi identificarea unor oportunităţi de afaceri, evenimentul a fost şi un bun prilej de networking între participanţi, arătând că voia bună nu dăunează securităţii.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite