Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Īncotro merg telecentrele ANCOM?

26 Iunie 2011




Cătălin Marinescu, Preşedinte ANCOM


Lansate cu mare entuziasm acum câţiva ani, telecentrele nu mai reprezintă pentru autorităţi, în anul de graţie 2011, o soluţie eficientă pentru a se continua investiţia în ele. În urma licitaţiilor organizate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), în perioada 2004-2008 au fost instalate 625 de telecentre.

Instalarea de telecentre în cadrul programului de implementare a Serviciului Universal a fost considerată, la momentul respectiv, ca fiind soluţia cea mai eficientă pentru a conecta la reţeaua publică de telefonie oamenii din comunităţi izolate din mediul rural, asigurându-le accesul la servicii de telefonie şi internet. Telecentrele asigurau pentru comunitatea locală întreaga gamă de servicii oferite în mod normal prin intermediul reţelelor publice de telefonie, la un punct fix, la un anumit nivel de calitate şi la tarife accesibile.


În august 2004, Autoritatea a efectuat un studiu la nivel naţional prin care a identificat la nivel naţional localităţile care fie nu beneficiau de servicii de telefonie, fie aveau o rată de penetrare insuficientă pentru satisfacerea necesităţilor rezonabile ale utilizatorilor finali.


ANCOM şi-a stabilit obiectivul de a instala peste 600 de telecentre în aceste localităţi până în 2008, obiectiv ce a fost depăşit odată cu lansarea ultimei licitaţii (în decembrie 2007). Licitaţiile au fost organizate doar în acele localităţi în care autorităţile locale şi-au manifestat interesul şi au sprijinit
inţiativa prin asigurarea, printre altele, a unui spaţiu pentru instalare şi a personalului necesar pentru operarea telecentrului.


„Pentru că piaţa de telefonie cunoaşte o dezvoltare continuă, apar noi operatori, iar cei existenţi îşi dezvoltă reţelele, Autoritatea a desfăşurat, în luna martie 2007, o serie de acţiuni de verificare în mediul rural pentru a reevalua eligibilitatea localităţilor introduse pe lista întocmită în anul 2004. Mai mult, în luna august 2007 a fost făcută o centralizare a gradului de acoperire teritorială cu reţele şi servicii de comunicaţii electronice, la nivel naţional. Atunci când, în urma verificărilor, au fost descoperite alte localităţi eligibile, acestea au fost luate în considerare pentru următoarele licitaţii. De asemenea, dacă în unele localităţi considerate iniţial ca fiind eligibile, reţelele de comunicaţii electronice s-au dezvoltat suficient pentru a acoperi nevoile de comunicaţii ale comunităţii, Autoritatea nu le-a mai inclus în programul naţional de instalare a telecentrelor. În urma modificării cadrului european de reglementare, ANCOM nu mai poate compensa costul net determinat de instalarea telecentrelor. Totuşi, dacă există cerere la nivel local, persoanele interesate pot, în continuare, instala telecentre pe baze comerciale (fără intervenţia ANCOM)”, a declarat Cătălin Marinescu, preşedinte ANCOM.


Suma totală compensată de Autoritate pentru înfiinţarea celor 625 de telecentre a fost de 25.181.272,58 de lei. În medie, costul total compensat al echipamentelor instalate şi al menţinerii în funcţiune timp de trei ani a unui telecentru a fost de 40.290 lei. Costul instalării legăturilor de acces pentru fiecare localitate diferă în funcţie de tehnologia utilizată şi de distanţa faţă de cel mai apropiat punct al reţelei furnizorului desemnat.


Furnizorii desemnaţi în urma licitaţiilor au avut obligaţia de a asigura cel puţin două linii de acces la reţeaua publică de telefonie, cu posibilitatea de suplimentare a acestora cu cel puţin 3 linii, care să permită utilizatorilor finali:


- să poată iniţia şi primi apeluri telefonice locale, naţionale şi internaţionale,
- comunicaţii prin fax,
- comunicaţii de date la o rată de transfer de minim 33 kbps pe linie.


Telecentrele au în dotare cel puţin următoarele echipamente:


- 2 calculatoare care să permită accesul la Internet;
- un aparat fax;
- 2 terminale telefonice.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite