Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Flanco merge cu Navision

19 August 2005



Reteaua de magazine de electronice si electrocasnice Flanco isi va administra afacerea, incepand cu data de 1 iulie, folosind platforma software de tip ERP (soft de gestiune a resurselor companiei) Microsoft Navision, instalata in toate cele peste 90 de magazine Flanco din tara si in sediile sale centrale.


Acest software va automatiza principalele operatiuni ale companiei, vanzarea catre clienti, aprovizionarea, transferurile de marfa, rapoartele manageriale, contabilitatea, s.a.m.d., permitand, pe de o parte, o crestere a eficientei activitatii companiei, iar pe de alta parte, o scalabilitate necesara sustinerii cresterii companiei in urmatorii ani. In cursul lunilor urmatoare implementarea va parcurge inca cateva etape, aplicatia modeland tot mai multe procese din cadrul Flanco, inclusiv controlul si administrarea in timp cvasi-real a livrarilor la domiciliu, a produselor aflate in service sau a livrarilor pe baza de comanda in avans, asigurand astfel, o data in plus, o crestere continua a calitatii serviciilor oferite pietei romanesti si demonstrand din nou deschiderea Flanco catre nevoile clientilor sai, aflate intr-o continua evolutie.


Investitia totala (inclusiv costurile de infrastructura, hardware si software, plus trainingul si consultanta la implementare) depaseste jumatate de milion de euro. Personalizarea si instalarea Navision in cadrul Flanco a fost realizata de compania Novensys, partener Microsoft. Contractul s-a semnat in martie, cand a inceput si procesul de implementare, iar durata implementarii este planificata sa se desfasoare in mai multe etape, urmand a se incheia la circa un an de la semnare. Contractul include si servicii de asistenta tehnica, atat din partea Microsoft cat si din partea Novensys.


Platforma software instalata de Flanco a fost personalizata printr-o solutie a companiei islandeze Landsteinar Strengur specializata in aplicatii Navision realizate pentru retaileri. Astfel compania Flanco intra in “clubul select” al utilizatorilor acestui sistem, alaturi de nume cum ar fi Ikea, Adidas sau Shell.


Acest proiect comun Flanco-Microsoft-Landsteinar-Novensys reprezinta nu numai o premiera nationala in ce priveste solutia adoptata, dar contine in sine doua alte premiere europene:

  • implementarea sistemului Navision-Landsteinar in cea mai mare retea de retail electric de pana acum (ca numar de metri patrati de retail deserviti)
  • lansarea unui sistem Navision intr-un timp record raportat la dimensiunile companiei si la numarul de locatii implicate in proiect. (Primele magazine au fost lansate operational in noul sistem la circa doua luni de la lansarea proiectului, iar intregul sistem va deveni functional la mai putin de trei luni de la lansare)


    Implementarea Navision din cadrul Flanco face parte dintr-un program de inovare continua a sistemelor informatice Flanco, care include module de info-kiosk, sisteme de securitate integrate (inclusiv cu posibilitatea supravegherii la distanta a activitatii din magazine si bazate pe tehnologii de recunoastere a miscarii), business intelligence, masuratori de trafic automate, CRM, SCM, GIS si geo-marketing .


    Prin adoptarea unui sistem ERP de o asemenea calitate si anvergura ca Microsoft Navision si apeland la cele mai bune practici de retail integrate in solutia Landsteinar, Flanco isi reafirma rolul sau de vizionar pe piata retail-ului de electronice si electrocasnice din Romania, punand astfel premizele noului concept de electro-retail al anului 2005, integrat unei viziuni care inseamna, printre altele, sincronizarea cu tot ce este modern, stabil, flexibil si performant in retail-ul mondial de profil!



    Parerea ta conteaza:

    (0/5, 0 voturi)

    Lasa un comentariu



    trimite