Revista >> Numarul 31 [mar 2004] >> Telecomunicatii

Telefonia fixă încotro? Serviciu social sau „business“?!

Dr. Nicolae Oacă

19 Martie 2004

Anul trecut a consemnat începerea unui procesul de „renaţionalizare“ a foştilor monopolişti, apărut pe fundalul crizei telefoniei fixe clasice: retragerea consorţiului Telsource (KPN şi Swiscom) din Cesky Telecom şi a operatorului Telecom Italia din Telecom Serbia.
Criza telefoniei fixe ar putea afecta România chiar mai devreme, dacă nu cumva acest lucru s-a şi produs. Să nu uităm că Ungaria şi Cehia au deja o densitate a telefoniei fixe de circa 35%, practic fiecare locuinţă având un telefon, faţă de România cu 20.4%.

Ce-i de făcut?

În competiţia cu telefonia mobilă şi cu alte tehnologii noi, telefonia fixă clasică nu are şanse prea mari în actualele condiţii (investiţia/linie mult mai mare şi tarifele mai mici comparat cu telefonia mobilă). Astfel, s-ar putea ca pe termen mediu să trebuiască să răspundem la întrebarea: mai avem sau nu nevoie de telefonie fixă clasică? Dacă răspunsul este pozitiv, fiind de presupus că nu ne putem permite să renunţăm la reţeaua de telefonie fixă pe care o avem, atunci ar trebui să permitem mecanismelor pieţei să acţioneze. Să lăsăm ca faimosul raport cerere/ofertă, pe care-l găsim în orice manual de microeconomie, să-şi facă datoria şi pe piaţa telefoniei fixe. Să lăsăm deci ca tarifele telefoniei fixe să fie stabilite de piaţă! Se invocă faptul că utilizatorul român de telefonie fixă nu poate suporta tarife prea mari. (În general, românul nu suportă multe, atâta vreme cât are unul din cele mai mici salarii din Europa). Dar, oare operatorii pot suporta? Sunt convins că nici un operator raţional nu va stabili tarife care să ducă la pierderea clienţilor, adică la falimentul afacerii. Este, deci, momentul ca şi telefonia fixă să fie considerată „business“, aşa cum, de exemplu, este considerată telefonia mobilă.