Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Impactul Basel II īn băncile romāneşti

25 Martie 2004



Arion NegrilaArion Negrilă – Director Direcţia de Management al Riscurilor, Banca Comercială Română despre necesităţile şi provocările implementării Acordului Basel II.


De ce a fost necesar Acordul Basel II


În primul rând, din cauza existenţei unor limitări ale Acordului Basel I, referitoare la faptul că evaluarea cerinţelor de capital se baza pe metode rigide de calcul al expunerii la riscul de credit.
Astfel, de exemplu gradul de risc pentru creditele acordate agenţilor economici, garantate cu ipoteci, gajuri, cesiuni de creanţă etc., era de 100%, indiferent de standing-ul economico-financiar al acestora, de importanţa strategică pentru economia naţională, de ratingul de credit, de serviciul datoriei etc.


În al doilea rând, după definitivarea Acordului Basel I (anul 1988), s-a înregistrat o evoluţie a metodelor şi tehnicilor de evaluare a riscurilor utilizate în paralel de băncile de renume, care şi-au creat sisteme proprii de evaluare a riscurilor, bazate pe metode probabilistice, care estimează pierderile potenţiale aferente riscului de credit, de piaţă şi operaţional.


Nu în ultimul rând, necesitatea Acordului Basel II a apărut ca urmare a creşterii calităţii şi complexităţii evaluării expunerii la riscuri, inclusiv prin introducerea în ecuaţie a riscurilor operaţionale.
Astfel, conform Acordului Basel II, expunerile la risc pot fi evaluate atât prin intermediul unor metode standardizate, similare celor existente în prezent conform Acordului Basel I, cât şi prin intermediul unor metode bazate pe observaţii istorice şi pe metode matematice probabilistice (Value at Risk – VaR, indicatorii Probability of Default –PD, Loss Given Default – LGD, Exposure at Default etc.).


În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că pentru aplicarea metodelor mai avansate, băncile trebuie să dispună de baze de date istorice (cu informaţii din
câţiva ani), care să stea la baza estimării indicatorilor respectivi.
Astfel, pentru metoda IRB utilizată pentru evaluarea riscului de credit, pentru calculul indicatorului Probabilitate de Neplată (PD- probability of Default) băncile vor trebui să aibă baze de date corespunzătoare pe o perioadă de 5 ani, iar pentru indicatorii Pierdere dată de Neplată (LGD - Loss Given Default) şi Expunere la Neplată (EAD- Exposure at Default) de 7 ani.


Totuşi, trebuie avută în vedere şi posibilitatea ca România să beneficieze de perioada de tranziţie de 3 ani permisă de Acordul Basel II, pe parcursul căreia băncile vor putea să îndeplinească aceste cerinţe. În acest sens, menţionăm faptul că Banca Comercială Română a implementat şi utilizat de peste 3 ani un sistem de rating de credite comparabil cu al băncilor de renume din ţările dezvoltate, care este de tip bi-dimensional, coroborând rezultatele analizei caracteristicilor clientului cu cele ale creditului.


Caracteristicile clientului se fundamentează pe analiza aspectelor generale, financiare, de management şi strategie, poziţia în ramura de activitate etc. Analiza caracteristicilor creditului se bazează pe istoricul relaţiei de credit, îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, administrarea şi monitorizarea creditului, serviciul datoriei etc.


Conform Acordului Basel II, indicatorul de solvabilitate (rata de adecvare a capitalului) se va calcula pe baza principalelor riscuri ce se pot acoperi din capitalul (fondurile proprii) de care dispune banca, astfel:


Capitalul total / (Riscul de credit + Riscul de piaţă + Riscul Operaţional) = rata de adecvare a capitalului (minim 8%)



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite