Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Aerofotografierea – variantă simplificatã pentru modelarea 3D a terenului

20 Octombrie 2007



Despre obţinerea modelului digital al terenului (DTM - Digital Terrain Model) folosind scanerele laser (LiDAR) am mai discutat într-un număr anterior, însă modelul digital se poate obţine şi prin aerofotografiere, un procedeu mult mai ieftin comparativ cu LiDAR-ul. Tehnica constă în preluarea, cu ajutorul unor senzori foto, a imaginilor ce conţin detaliile suprafeţei terestre, pentru a obţine o reprezentare cât mai fidelă a acesteia.


Aerofotografierea reprezintă cea mai simplă şi mai economică modalitate de obţinere a datelor, atunci când dorim cartografierea unor suprafeţe extinse. Prin această metodă se încearcă de fapt minimalizarea efortului de culegere a datelor coroborat cu creşterea acurateţei modelelor obţinute.
Modelul digital 3D al terenului se obţine prin prelucrarea acestor imagini cu ajutorul echipamentelor şi uneltelor software specializate, iar produsul rezultat poate fi exploatat ulterior pentru aplicaţii practice complexe.
Un model 3D ne oferă o reprezentare foarte exactă a terenului şi uşurează procesele de planificare, control şi cele decizionale în multe situaţii. Aşa încât, primul pas care trebuie făcut este definirea unui scop bine determinat pentru realizarea unui astfel de model. Cu alte cuvinte, ce se aşteaptă de la acesta?


Procedeul folosit
Stereogramele digitale reprezintă materia primă pentru realizarea unui model 3D. Ele sunt obţinute cu ajutorul camerelor digitale de înaltă rezoluţie, care sunt dotate cu senzori liniari bidimensionali. Imaginea digitală obţinută se prelucrează prin stereoscopie în mod automat, semiautomat sau interactiv, în funcţie de gradul de precizie dorit, prin implicarea totală sau parţială a factorului uman în interpretarea modelului stereo.
Înainte de a se trece la prelucrarea imaginilor, se folosesc câteva procedee pentru compunerea imaginilor digitale:
•orientarea interioară (identificarea unor indici de referinţă şi calculul elementelor interioare pe baza datelor de calibrare);
•orientarea relativă (identificarea punctelor comune din două sau mai multe imagini ce se suprapun prin autocorelaţie, în cazul suprafeţelor plane sau prin corelaţie stereoscopică, în cazul suprafeţelor deluroase sau muntoase);
•orientarea absolută (utilizarea punctelor şi formelor liniare ca elemente de sprijin).
Exploatarea modelului stereo se face ulterior prin extragerea elementelor de referinţă: forme liniare, linii, limite, elemente punctiforme sau de suprafaţă. Organizarea datelor poate fi total diferită de la un model la altul, în funcţie de aşteptări: navigarea prin model, nevoia de obţinere a unei analize spaţiale, a unor elemente de design sau proiectarea unor elemente din teren, cum ar fi amplasarea unor clădiri noi în raport cu spaţiul înconjurător.


Aplicabilitate
Modelul tridimensional al terenului a devenit un fel de must have, datorită faptului că este din ce în ce mai necesar ca lumea înconjurătoare să fie reprezentată prin modele care să redea cât mai fidel realitatea.
Una dintre numeroasele aplicaţii pe care le facilitează un astfel de model este evitarea riscului de producere a avalanşelor, prin cartografierea zonelor cu risc crescut. Avem de-a face, în acest caz, cu suprafeţe mari ce nu pot fi măsurate prin mijloace clasice. Avalanşele sunt fenomene imprevizibile, de o dinamică surprinzătoare şi cu durată relativ scurtă, de aceea este foarte important să se realizeze cartografierea zonelor predispuse la risc.
Alte domenii în care modelul digital al terenului poate avea aplicabilitate imediată sunt: proiectarea inginerească, sistemele de telecomunicaţii, în general acele domenii în care cunoaşterea datelor referitoare la altitudinea anumitor puncte din suprafaţă este esenţială.


Ing. Mihai Cosmin



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite