Diabetul zaharat afectează milioane de pacienți la nivel global. Neuropatia diabetică, o complicație frecventă care generează costuri ridicate de îngrijire, este în același timp subdiagnosticată și tratată incorect. Pentru a oferi recomandări privind practica clinică, un grup de experți din Germania, Italia, România, Ungaria, Marea Britanie, Ucraina, Rusia, Orientul Mijlociu și SUA s-au reunit în 2020 cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului în vederea elaborării unui Consens internațional.
Consensul cuprinde recomandări și algoritmi pentru screeningul, diagnosticarea și tratamentul neuropatiei diabetice în practica clinică. România a fost reprezentată de către Doamna Prof. Dr. Gabriela Radulian, Președintele Societății de Neuropatie Diabetică, UMF „Carol Davila“, București.
Prof. Dr. Gabriela Radulian susține că România are un avantaj în comparație cu alte țări, întrucât specialiștii diabetologi sunt pregătiți să trateze diabetul și complicațiile sale. În schimb, în alte țări, pacienții sunt îngrijiți de medicul internist, endocrinolog, sau medicul de familie. Mai mult, acest aspect evidențiază importanța implicării celorlalte specialități medicale atunci când vine vorba de neuropatia diabetică: „Cred că o mai largă cunoaștere a importanței acestei patologii și a procedurilor de screening de către colegii din alte specialități, la care persoana ce suferă de diabet zaharat ajunge deseori, poate duce la o detecție mai timpurie a acestei afecțiuni“, susține Prof. Dr. Gabriela Radulian.
Totodată, Prof. Andrew Boulton, de la Universitatea din Manchester și Manchester University Foundation Trust, Manchester, Marea Britanie subliniază importanța practicării screeningului neuropatiei diabetice pentru a identifica pacienții care prezintă riscul de a dezvolta complicații la nivelul picioarelor.
„Într-un studiu, am evidențiat faptul că până la jumătate dintre persoanele în vârstă care suferă de diabet de tip 2 au neuropatie avansată. Jumătate dintre acești pacienți s-ar putea să nu-și dea seama de acest lucru, deoarece nu au niciun simptom.
Prin urmare, depistarea neuropatiei este absolut crucială pentru a identifica acele persoane care sunt expuse riscului de a dezvolta complicații ale picioarelor, iar neuropatia în sine este unul dintre cei mai importanți factori care contribuie la cauzarea ulcerațiilor de la nivelul picioarelor. Astfel, screeningul și tratamentul precoce al neuropatiei pot ajuta la reducerea incidenței ulcerațiilor de la nivelul picioarelor, care, din păcate, pot necesita în cele din urmă amputații, ceea ce, desigur, determină morbiditate și mortalitate semnificative”, a relatat Prof. Andrew Boulton.
Nu în ultimul rând, Profesorul Solomon Tesfaye, din cadrul Departamentului de Cercetare în Diabet, Sheffield Teaching
Hospitals NHS Foundation Trust, Sheffield, Marea Britanie, susține că în raportul de consens au fost luate în considerare diferite abordări de tratament și au fost sintetizate recomandări cu privire la modul de optimizare prin identificarea efectelor secundare și prin titrarea treptată a dozelor.
„Cred că acest raport de consens este foarte util pentru medicii practicieni. Ne spune cum să diagnosticăm eficient neuropatia diabetică senzitivo-motorie dureroasă și nedureroasă și cum să o gestionăm. Consensul permite abordarea treptată a tratamentului neuropatiei diabetice dureroase, prin utilizarea tratamentelor combinate. Sunt luate în considerare diferite abordări și sunt date recomandări despre optimizarea tratamentului prin identificarea efectelor secundare și prin titrarea treptată a dozelor”, a afirmat Prof. Solomon Tesfaye.
Semnificația științifică și clinică a recomandărilor a fost recunoscută prin publicarea consensului în „Diabetes Research and Clinical Practice”, jurnalul oficial al Federației Internaționale de Diabet (IDF).
Evenimentul a fost susținut de către Wörwag Pharma.
Managementul neuropatiei diabetice: concluziile și recomandările Consensului Experților Internaționali
- Alergologie (43)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Boli Cardiovasculare (13)
- Boli infectioase (63)
- Caleidoscop medical (28)
- Cardiologie (159)
- Chirurgie estetica (103)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Cosmetica medicala (23)
- Dermatologie (197)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (124)
- Editorial (302)
- Endocrinologie (30)
- Etica medicala (16)
- Factori de risc (18)
- Farmaceutica (120)
- Gastroeneterologie (123)
- Genetica (13)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Imagistica medicala (65)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (15)
- Interviu (53)
- Invatamant Medical (2)
- Legislatie Medicala (12)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (14)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina de familie (90)
- Medicina de laborator (63)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Naturista (242)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicina Sportiva (21)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (46)
- Neurologie (66)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Nutritie (36)
- Obstetrica-Ginecologie (162)
- Oftalmologie (589)
- Oncologie medicala (122)
- ORL (103)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (135)
- Pneumologie (133)
- Posta redactiei (19)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (92)
- Psihologie (103)
- Reabilitare Medicala (310)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Senologie (7)
- Sfatul farmacistului (35)
- Stiri (2831)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (9)
- Terapia durerii (22)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant de organe (1)
- Urologie (66)
-
A treia ediție a Congresului Național de Medicină de Urgență și Medicină de Dezastre 2026
3 / 6 / 2026 -
A VIII-a ediție a Școlii Oftalmologice de Vară 2026
3 / 6 / 2026 -
AL XLII- LEA CONGRES NATIONAL DE UROLOGIE - ROMURO 2026
4 / 6 / 2026 -
Ediţia a XIV-a a Școlii de Vară de Radiologie 2026
4 / 6 / 2026 -
Webinar PediPractic – ediția a 7-a „Nutriție, emoții și comportamente alimentare la copil”
4 / 6 / 2026 -
Conferinta Nationala a Societatii de Imagistica O.R.L, editia a XI-a 2026
5 / 6 / 2026 -
A 5-a ediție a Conferinței Spitalelor din România 2026
5 / 6 / 2026 -
Conferinta Regionala de Medicina Familiei Dolj
5 / 6 / 2026 -
Conferința DE PNEUMOLOGIE "INSPIR", EDIȚIA 2026
9 / 6 / 2026 -
Congresul Național de Chirurgie 2026
10 / 6 / 2026 -
Conferinta Medical Forum Pitesti 2026
10 / 6 / 2026 -
3rd International Conference of Applying Radionuclides in Therapy (ART) and the 8th Romanian Congress of Nuclear Medicine
11 / 6 / 2026 -
Conferința Națională a Asociației Traumatologilor și Ortopezilor din Moldova (ATOM) 2026
11 / 6 / 2026 -
Al VII-lea Congres Național al Societății de Endometrioză și Infertilitate Est-Europeană 2026
11 / 6 / 2026 -
Forumul National de Gineco-Oncologie, 2026
11 / 6 / 2026 -
URGEMED Bucuresti 2026
11 / 6 / 2026 -
Conferința Națională Stresul, Anxietatea, Depresia (S.A.D.), ediția XXI , 2026
12 / 6 / 2026 -
IMAGISTICA INTRAVASCULARĂ 2026
12 / 6 / 2026 -
EPICr: Educația Pentru Insuficiența Cardiacă revine
12 / 6 / 2026 -
Inter-Pneumo 2026 - Conferința Interdisciplinară de Pneumologie
12 / 6 / 2026 -
CONFERINȚA NAȚIONALĂ REZIDERMA – TIMIȘOARA
12 / 6 / 2026 -
Sesiunea Grupurilor de Lucru SNMF Sanatate mintala, Oncologie si Ingrijiri Paliative, Sanatatea varstnicului
16 / 6 / 2026 -
ȘCOALA DE VARĂ A TINERILOR NEFROLOGI 2026
17 / 6 / 2026 -
Meeting MENC 2026 — A 21-a Ediție a Middle East-European Neurointerventional Club
17 / 6 / 2026 -
Al 45-lea CONGRES NAȚIONAL DE GASTROENTEROLOGIE, HEPATOLOGIE ȘI ENDOSCOPIE DIGESTIVĂ 2026
17 / 6 / 2026 -
Abordarea modernă a obezității în Medicina de familie
17 / 6 / 2026 -
A III-a ediție a Conferinței Naționale „Infecțiile în 2026: prevenție, tratament, interdisciplinaritate”2026
18 / 6 / 2026 -
Al XII-lea Congres al Societății Române de Cataractă și Chirurgie Retractivă si Conferința Anuala Retina 2026
18 / 6 / 2026 -
Conferința Națională de Patologie Infecțioasă 2026
18 / 6 / 2026 -
Masterclass în Somnologie 2026
18 / 6 / 2026 -
OncoHelp Summer School IMUNOTERAPIA CANCERULUI – Conferința națională ed. IX-a , 2026
18 / 6 / 2026 -
A VIII-a Conferinţă a Societăţii Române de Neurologie Pediatrică cu tema: "15 ani de neurologie pediatrică: știință, echipă și continuitate" 2026
18 / 6 / 2026 -
ÎNGRIJIREA PALIATIVĂ la interfața cu medicina curativă, ediția a VII-a, 2026
19 / 6 / 2026 -
Congresul Internațional de Terapie Intervențională a Durerii | Ediția a III-a 2026
19 / 6 / 2026 -
Conexiuni: Cercetare și Inovație în Medicină Internă 2026
19 / 6 / 2026 -
Farma Practic - iunie 2026
19 / 6 / 2026 -
Al 34-lea Congres Național al Societății Române de Endocrinologie 2026
24 / 6 / 2026 -
Conferinta de somnologie pediatrica 2026 cu participare internationala 2026
25 / 6 / 2026 -
Conferinta Regionala de Medicina Familiei Valcea 2026
26 / 6 / 2026
Redactia Saptamana Medicala
-
Bolile inflamatorii mediate imun: colaborarea dintre specialități, pacienți și autorități – cheia pentru un traseu integrat al pacientului, de la diagnostic la controlul bolii
-
Chirurgia complexă la Spitalul Monza: abordare multidisciplinară și chirurgie minim invazivă
-
CNAS încalcă dreptul pacienților la alegerea furnizorului de servicii medicale cuprinse în programele naționale de sănătate – „sectorul privat tratează numai dacă nu există loc în sistemul public”
-
Cum schimbă chirurgia robotică abordarea unor intervenții chirurgicale complexe
-
Pactul pentru diagnostic precoce și management modern al cancerului bronhopulmonar și lansarea rezultatelor proiectului de screening „Oltenia respiră mai bine”


























