Dr. Maria Stratan
În ultima jumătate de secol au avut loc progrese extraordinare în înțelegerea mecanismelor biologice implicate în ontogeneză și patogeneză, cu consecințe semnificative asupra opțiunilor terapeutice. La convergența între oftalmologie și genetică, oftalmogenetica este un domeniu vital, care nu numai că ajută la înțelegerea bolilor genetice ale ochilor, dar contribuie și la dezvoltarea de tratamente, strategii de prevenire și la consilierea pacientului privind riscurile familale
Determinismul genetic al patologiilor oftalmologice este complex. O metaanaliză a 22 de studii din perioada 2013-2022 a arătat că, cele mai comune gene cauzative pentru retinopatia pigmentară sunt ABCA4, USH2A, RPGR și RHO. Cca. 10-15% din totalul bolilor oftalmologice sunt cunoscute a avea cauză genetică, între acestea numărându-se retinita pigmentară, degenerarea maculară legată de vârstă, cataracta congenitală, glaucomul - afecțiuni frecvente între bolile rare -, ca și defectele de vedere cromatică sau neuropatia optică Leber - afecțiuni cu incidență scăzută.
Diagnosticul clinic este primul şi cel mai important factor în managementul pacientului şi al afecţiunii acestuia. Testarea genetică subsecventă nu doar servește la confirmarea acestuia ci, determinând cauza afecţiunii ereditare, facilitează stabilirea conduitei optime terapeutice, reduce incertitudinea privind prognosticul și oferă informații esențiale pentru planningul familial.
Majoritatea modificărilor genetice cauzative pentru afecțiunile oftalmologice sunt detectabile prin secvențiere de generație următoare (NGS). Aceasta poate fi țintită pentru seturi (paneluri) de gene asociate cu afecțiunea de interes sau cu afecțiuni relevante pentru diagnosticul diferențial (de exemplu: distrofie retiniană, albinism, acromatopsie, microftalmie/anoftalmie, coloboma, afecțiuni sistemice cu manifestări oculare ș.a.) sau poate acoperi întregul exom ori genom ori ADN mitocondrial: în general, cu această tehnologie este, de asemenea, posibilă și detectarea variațiilor numărului de còpii (CNV) - pierderi sau câștiguri de segmente ADN de dimensiuni mai mari.
Mai rar, cariotipul molecular poate fi utilizat pentru identificarea CNV de dimensiuni mari (în funcţie de tehnologia utilizată, începând de la 50 kb) şi este indicat în diagnosticul genetic al aniridiei (deleția genei PAX6) sau a sindromului WAGR (deleția regiunii cromozomiale 11p13).
În cazul afecțiunilor multisistemice cu tablou clinic atipic sau nespecific, un instrument util este nou-apăruta tehnologie de secvențiere cu înaltă fidelitate a întregului genom, lrWGS, ce folosește așa-numitele long-reads, segmente ADN (ampliconi) de dimensiuni mari - 15-50 kb, în contrast cu cele scurte, de cca. 250 pb, folosite în secvențierea obișnuită. lrWGS identifică, într-un singur test, pe lângă mutațiile punctiforme și CNV, expansiunea regiunilor repetitive, inserția de transpozoni, aberații structurale echilibrate (inversii, translocații echilibrate), în general invizibile prin tehnicile de genetică moleculară, starea de metilare a ADN, mutații ale ADN mitocondrial.
În concluzie, investigaţia genetică a pacientului cu afecţiuni oftalmologice sau cu afecţiuni multisistemice cu manifestări oftalmologice poate aduce un plus real de informaţii relevante pentru pacient însuşi, pentru familia sa, precum şi, posibil, perspectiva unei terapii. În acest spirit, Cytogenomic Medical Laboratory, laborator dedicat excelenței în diagnostic, oferă o paletă largă de investigaţii genomice.
