Alegerea unei profesii este o decizie care nu are doar componentă raţională, are mult inefabil în ea; cei mai mulţi dintre noi, foşti şi actuali studenţi, am realizat ce înseamnă cu adevărat Medicina după ce am ales acest drum, şi unele lucruri ne-au speriat, sau ne-au făcut să ne îndoim de corectitudinea opţiunii noastre strategice. Aceste momente sunt inevitabile în orice drum; de aceea este esenţial ca alegerea să fie făcută şi asumată de tânărul aflat la începutul drumului: pentru că atunci când va veni acel moment de îndoială sau regret, nu va avea cui să reposeze, ci va strânge din dinţi şi va merge mai departe. Medicina este cea mai grea, stresantă şi riscantă profesie, cu cel mai lung parcurs de pregătire dintre toate profesiile. Mediul de viaţă al medicului este reprezentat de suferinţă şi moarte. Ca să ajungi să fii un medic bun, nu există cale pe scurtătură, şi este inevitabil să treci prin deşertul umilinţei de a recunoaşte mereu câte nu știi - şi această stare odată atinsă îţi va lumina calea. Iată tot atâtea motive ca să nu alegi această cale; dar faptul că toate astea te pot ajuta să devii un profesionist care ştie să aline suferinţa, să vindece, să salveze vieţi omeneşti, pot constitui şi motivul extrem de puternic să alegi o profesie care dă viaţă altora şi sens vieţii tale.
Pentru un medic bun, nu există cale pe scurtătură
- Alergologie (44)
- Anestezie și Terapie Intensivă (28)
- Boli Cardiovasculare (14)
- Boli infectioase (63)
- Caleidoscop medical (28)
- Cardiologie (159)
- Chirurgie estetica (103)
- Chirurgie generala si Chirurgie Endoscopica (28)
- Chirurgie Vasculara (56)
- Cosmetica medicala (23)
- Dermatologie (202)
- Diabet zaharat, nutritie si boli metabolice (126)
- Editorial (304)
- Endocrinologie (30)
- Etica medicala (16)
- Factori de risc (18)
- Farmaceutica (124)
- Gastroeneterologie (123)
- Genetica (14)
- Geriatrie si Gerontologie (25)
- Hematologie (7)
- Imagistica medicala (65)
- Imunologie (8)
- Ingrijirea paliativa (15)
- Interviu (55)
- Invatamant Medical (2)
- Legislatie Medicala (12)
- Management Medical (7)
- Mari medici romani (14)
- Medicina Alternativa (84)
- Medicina de familie (90)
- Medicina de laborator (63)
- Medicina de Urgenta (6)
- Medicina Integrata (3)
- Medicina Interna (16)
- Medicina Naturista (245)
- Medicina Nucleara (22)
- Medicina Preventiva (2)
- Medicina Sportiva (21)
- Nefrologie (29)
- Neonatologie (46)
- Neurologie (66)
- Neuropsihiatrie infantila (4)
- Nutritie (38)
- Obstetrica-Ginecologie (162)
- Oftalmologie (597)
- Oncologie medicala (123)
- ORL (103)
- Ortopedie (49)
- Pediatrie (135)
- Pneumologie (135)
- Posta redactiei (19)
- Produse naturiste (127)
- Psihiatrie (94)
- Psihologie (105)
- Reabilitare Medicala (310)
- Relatia medic - pacient (6)
- Reumatologie (95)
- Senologie (7)
- Sfatul farmacistului (35)
- Stiri (2871)
- Stomatologie (68)
- Tehnologie Medicala (9)
- Terapia durerii (22)
- Terapii complementare (212)
- Terapii Laser (12)
- Toxicologie (4)
- Transplant de organe (1)
- Urologie (66)
-
Conferința Asociației Medicilor de Familie Tomis Constanța 2026
3 / 9 / 2026 -
Congresul Societății Române de Hipertensiune 2026
9 / 9 / 2026 -
18th National Symposium on Inflammatory Bowel Diseases 2026
10 / 9 / 2026 -
Conferința Națională de Medicină Sportivă – ediția 34
10 / 9 / 2026 -
Societatea Română de Hematologie organizează prima Conferință Națională de SLPC și LLC
11 / 9 / 2026 -
Conferința Națională Despre Migrenă - pentru pacienți
11 / 9 / 2026 -
Buna Practică Medicală în Obstetrică-Ginecologie, ediția a V-a
11 / 9 / 2026 -
A 65-a ediție a CONGRESULUI NAȚIONAL DE CARDIOLOGIE 2026
16 / 9 / 2026 -
Conferința Națională a SRPed - Actualități în Pediatrie
Brasov16 / 9 / 2026 -
Actualități în psihiatrie și îngrijirile de sănătate mintală 2026
17 / 9 / 2026 -
Digestive Endoscopy Cluj 2026
17 / 9 / 2026 -
Actualități și perspective în practica farmaceutică și cosmetică 2026
17 / 9 / 2026 -
Al 12-lea Congres al Federației Societăților Române de Cancer, al 32-lea Congres al Societății Române de Radioterapie și al 37-lea Congres al Societății Române de Radioterapie și Oncologie Medicală
17 / 9 / 2026 -
A XII-a ediție a conferinței „Actualități în gastroenterologie” 2026
18 / 9 / 2026 -
21th National Congress of the Romanian Society of Urogynecology 2026
18 / 9 / 2026 -
Farma Practic – Ediția 109
18 / 9 / 2026 -
Sesiunea Grupurilor de Lucru SNMF DermAlergoMF / RespiroMF
22 / 9 / 2026 -
Congresul Asociației de Neonatologie din România 2026
24 / 9 / 2026 -
EPOS 2026
24 / 9 / 2026 -
Al XXXII-lea Congres National de Reumatologie 2026
24 / 9 / 2026 -
IMPORTANȚA TUMOR BOARD-ULUI în tratarea pacientului oncologic 2026
25 / 9 / 2026 -
Practic MF, Baile Herculane
25 / 9 / 2026 -
A X-a ediție a conferinței naționale BUNE PRACTICI PENTRU O BĂTRÂNEȚE FRUMOASĂ
30 / 9 / 2026
dr. Dorel Săndesc, preşedinte SRATI Prof.
-
„A încuraja şi construi încredere în oncologie“
-
„În combaterea bolii Alzheimer, trebuie să pregătim, prin educație, atât societatea cât și instituțiile care oferă servicii medicale“
-
„Profilarea genomică - identificare a modificărilor genetice cu relevanță diagnostică”
-
Sevrajul pacientului fumător
-
Strabismul poate fi operat la orice vârstă


























