Dr. Daiana Popa
Anual se înregistrează peste 12 milioane de accidente vasculare cerebrale, iar aproximativ jumătate dintre supraviețuitori prezintă dizabilități cronice pe termen lung, cu incapacitate de a performa activități cotidiene, ceea ce le afectează acestora independența funcțională și calitatea vieții. Aceste dizabilități se datorează, în cea mai mare parte, refacerii incomplete a deficitului motor cauzat de leziunea cerebrală. Chiar dacă se aplică un tratament medical și un program de reabilitare optim, refacerea completă este de cele mai multe ori imposibilă.
Există la ora actuală suficiente o paletă largă de terapii și proceduri țintite, ghidate, executate în mod repetitiv care îmbunătățesc funcția motorie și scade riscul complicațiilor. În numărul anterior am prezentat proceduri de reabilitare precum: Fizioterapia, Reabilitarea robotică, Realitatea virtuală. Continuăm să prezentăm în această ediție alte terapii de tratament și recuperare a afecțiunilor neurologice după AVC.
Stimularea electrică
Aceasta este folosită de mai bine de un secol în tratamentul afecțiunilor neurologice. Curentul electric de intensitate scăzută este utilizat pentru a stimula funcții fizice pierdute ca urmare a deficitelor neurologice. Multă vreme electrozii au fost aplicați unui singur mușchi sau grup de mușchi pentru a stimula refacerea funcției motorii a acestora. Stimularea electrică convențională cu electrozi de suprafață este limitată însă de dificultatea de a plasa electrozii în locurile potrivite precum și de a stimula contracții musculare multiple, coordonate pentru realizarea unei activități funcționale. Actualmente, mijloacele de stimulare funcțională moderne permit performarea unor activități funcționale coordonate, cu un număr critic de repetiții care vor facilita dezvoltarea rețelelor neuronale și a conexiunilor sinaptice stimulând neuroplasticitatea. Stimularea electrică funcțională poate fi realizată cu ajutorul unor neuroproteze care permit unui pacient cu deficit de mișcare să execute sarcini funcționale în mod repetat. Dispozitivele non - invazive prezente astăzi pe piață pentru reabilitarea mâinii realizează stimularea electrică sincronizată a flexorilor și extensorilor mâinii afectate, astfel încât să permită pacientului executarea unor activități funcționale. Prezența unor electrozi cu dimensiuni diferite permite terapeutului să ajusteze electrostimularea în conformitate cu nevoile specifice ale fiecărui pacient, permițând realizarea alternativă a extensiei degetelor și pumnului respectiv flexiei degetelor și pumnului în cursul unor mișcări de apucare și eliberarea unor obiecte mai mari, apucarea și deplasarea unor obiecte mici între degete, precum și activități de autoîngijire precum îmbrăcatul, toaleta, mâncatul, etc. Prin intermediul acestor dispozitive se realizează cele trei obiective cruciale ale reabilitării: caracterul funcțional al mișcării, doza de antrenament și motivația. Aceste dispozitive sunt ușor de manipulat, astfel încât pot fi utilizate acasă, ceea ce permite creșterea repetitivității și încorporarea tratamentului în rutina cotidiană.
Rolul stimulării cerebrale non-invazive în neuroplasticitate
Stimularea cerebrală non-invazivă reprezintă una dintre metodele utilizate astăzi pentru a promova neuroplasticitatea. Primele cercetări au demonstrat că aplicarea repetitivă a stimulării cerebrale transcraniene determină o modificare a excitabilității corticale în sensul creșterii sau descreșterii acesteia, în funcție de parametrii stimulării (intensitate, durată, frecvență). Există mai multe strategii de stimulare noninvazivă aplicate pentru a modifica excitabilitatea corticomotorie. Acestea includ stimularea magnetică transcraniană (SMT), stimularea magnetică transcraniană repetitivă (SMTr) și stimularea electrică transcraniană directă. Aceasta din urmă presupune aplicația unui curent de amplitudine joasă pe suprafața scalpului care este imperceptibil pentru pacient, dar determină modificări ale potențialului transmembranal al neuronilor, influențând nivelul de excitabilitate. În funcție de polaritatea electrodului activ aplicat deasupra cortexului motor primar din emisfera contralaterală, STED poate crește sau descrește excitabilitatea corticomotorie, catodul produce hiperpolarizare, determinând descreșterea excitabilității, în timp ce anodul produce depolarizare în cortexul motor cu creșterea excitabilității corticale. În literatură se arată că orice îmbunătățire a excitabilității corticale coincide cu ameliorarea funcțională și ca urmare poate fi folosită pentru promovarea refacerii funcționale. La ora actuală este acceptat că aplicarea ei izolată nu are efectele scontate în refacerea funcțională după leziuni cerebrale dar există cercetări promițătoare privind capacitatea de a stimula plasticitatea cerebrală în combinație cu terapii de reabilitare, cum ar fi reabilitarea robotică care oferă un nivel de precizie și eficacitate fără precedent în refacerea funcțională după AVC. Ambele mijloace determină modularea plasticității cerebrale dar încă nu există un protocol bine stabilit privind combinarea celor două metode. Stimularea cerebrală noninvazivă (electrică sau magnetică) în combinație cu exercițiul fizic al membrului superior asociată cu tehnici de fizioterapie precum stretching-ul, exercițiile active și pasive, sunt eficace în îmbunătățirea performanțelor motorii ale membrului superior precum și în managementul spasticității și prevenția contracturilor în special la pacienții cu afectare severă a membrului superior.
Majoritatea indivizilor care au fost afectați de un AVC înregistrează probleme de funcționare ale membrului superior și numai o mică parte dintre aceștia își recuperează funcționalitatea în timp ce marea majoritate rămân cu deficite motorii care determină limitări de activitate și restricții de participare. Pentru a combate aceste deficite, programul de reabilitare trebuie să conțină antrenamentul specific orientat pe sarcini funcționale, asociat eventual cu stimulare electrică funcțională. Elementele cheie le constituie numărul mare de repetări și caracterul funcțional al antrenamentului.
Inițierea rapidă a reabilitării pentru rezultate optime
Participarea activă la un program comprehensiv de reabilitare trebuie inițiată repede după debutul unui accident vascular cerebral pentru a minimiza efectele defavorabile ale imobilizării la pat și ale inactivității, pentru a capitaliza și augmenta fenomenele de neuroplasticitate prezente în perioada precoce post AVC și pentru a începe programul de exerciții în vederea recâștigării capacităților de a performa activități cotidiene necesare pentru a redobândi independența funcțională.
În toate aspectele reabilitării după AVC, regimul de antrenament trebuie să se caracterizeze prin repetitivitate, gradarea progresivă a activităților și antrenamentul cu caracter funcțional. Orice program de exerciții trebuie să includă prescripții legate de frecvență, durată și intensitate, care se vor adapta întotdeauna capacităților funcționale ale individului, comorbidităților și motivației.
