Articole scrise de Redactia Saptamana Medicala
Primele două implanturi de valvă aortică Sutureless
La începutul primăverii 2022, respectiv în data de 01.03.2022, s-au efectuat, în premieră pentru sistemul medico-militar romanesc, primele două proceduri chirurgicale de implant de valva aortică Sutureless.În prezent, pe baza noilor tehnologii medicale, intervenţiile chirurgicale cardiovasculare se realizează prin procedee tot mai moderne, care ......
Grupul Zentiva l-a numit pe Zsolt Baranyai la conducerea operațiunilor de producție din România
După 37 de ani în cadrul fabricii Zentiva din București, Margareta Tănase se retrage din activitatea profesională și predă ștafeta lui Zsolt Baranyai la conducerea celor două fabrici deținute de Grupul Zentiva în România.Zsolt Baranyai are o experiență profesională de peste 15 ani în domeniul producției, dobândită în companii din industri......
Incepe Craiova Connects la UMF Craiova!
Bine v-am gasit! În perioada 6-9 Aprilie 2023, la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova se va desfășura ediția a doua a Congresului Internațional Craiova Connects. Deschiderea oficială a congresului va avea loc în Aula Magna (Bdv. 1 Mai, nr 66), pe 6 aprilie, de la ora 13.00. Gazdele evenimentului, prof. univ. dr. Dan-Ionuț Gheonea, ......
Băiețel de 4 ani, diagnosticat cu o malformație unică în Romania
Patrick are 4 ani, dar se comportă ca un bebeluș. Este singurul copil din România care suferă de o malformație genetică ce îl împiedică să meargă ori să vorbească. Mutația genei CACNA1A, denumită și hipotonie severă, nu îi permite micuțului Patrick să se joace cu surioara lui ori să meargă singur la grădiniță, având în permanență nevoi......
Ziua Internațională a Autismului: Asociația NIA încurajează o mai bună înțelegere a tulburarilor din spectrul autist
Cu ocazia Zilei Internaționale a Autismului, Asociația NIA dorește să crească gradul de conștientizare a opiniei publice cu privire la autism și să încurajeze o mai bună înțelegere a acestui spectru de tulburări.Persoanele cu autism prezintă o modalitate diferită de a simți, gândi și se manifesta, iar acest lucru nu înseamnă că suferă de......
Programul Johnson & Johnson WiSTEM2D continuă anul acesta în peste 200 de școli din România
Peste 7.000 de eleve din învățământul preuniversitar vor avea acces gratuit la materialele educaționale și suport din partea experților pentru aprofundarea domeniilor științei, tehnologiei, ingineriei, matematicii, manufacturii și designuluiLa ediția din 2022 a proiectului au participat peste 11378 elevi, coordonați de 477 profesori din ......
144 de zboruri medicale organizate de Asociația Blondie în ultimii trei ani au dat o șansă la viață pentru 400 de copii care nu puteau fi tratați în România
Peste 400 de persoane cu afecțiuni grave – în marea lor majoritate, copii - au primit în ultimii trei ani șansa de a trăi datorită Asociației Blondie, care a organizat și susținut 144 de zboruri medicale în regim de ambulanță aeriană.În România, în fiecare zi, două persoane află că boala de care suferă nu poate fi tratată în țară. Tratamentul în......
Simona Cocoș primește un nou mandat la conducerea operațiunilor Zentiva din România
Consiliul de Administrație al Zentiva SA a decis numirea și confirmarea Simonei Cocoș în funcția de Președinte al Consiliului de Administrație și Director General al Zentiva SA pentru un nou mandat valabil până la 21 martie 2027. Simona Cocoș conduce Zentiva România și Republica Moldova din 2009 și, din 2018, coordonează operațiunile......
MEDICAMENTUL EMPAGLIFLOZIN ESTE COMPENSAT 100% PENTRU TRATAMENTUL PACIENȚILOR CU INSUFICIENȚĂ CARDIACĂ CRONICĂ CU FRACȚIE DE EJECȚIE REDUSĂ
Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au publicat modificarea anexei nr. 2 a ordinului nr. 564/499/2021 privind aprobarea protocolului terapeutic al DCI Insuficiență Cardiacă Cronică Cu Fracție De Ejecție RedusăMinisterul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au emis, joi, 16 Martie, documentul c......
ZENTIVA se angajează să planteze 1 milion de copaci până în 2030
Zentiva sărbătorește astăzi Ziua Internațională a Pădurilor și anunță angajamentul său de a planta 1 milion de copaci până în 2030. Fiind un producător de medicamente de înaltă calitate, la prețuri accesibile, Zentiva generează emisii de carbon și este conștientă de impactul său asupra mediului. De aceea, compania s-a angajat într-......


























