6

Reabilitare Medicala

Ergonomia-un conceput straniu,dar cu implicatii majore in sanatate

Multe dintre domeniile de activitate actuale beneficiază de pe urma studiilor ergonomice. Această disciplină a început să capete însemnătate abia după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, deşi era menţionată în diferite lucrări ştiinţifice încă din secolul XIX. Cuvântul ergonomie provine din limba greacă şi este format din două cuvinte......

Vizite: 4577
Spondilita anchilozanta

(S.A.) este o boală cronică, progresivă, ce afectează în special articulaţiile sacroiliace şi articulaţiile sinoviale ale coloanei vertebrale. Din nefericire, sunt afectate în special persoanele tinere, cu vârste sub 40 de ani, care ajung treptat să sufere de anchiloza coloanei vertebrale. Această boală pare să se înscrie în rândul afecţiun......

Vizite: 6077
Durerea de cap

Este, probabil, cel mai frecvent tip de durere. Orice om a suferit, cel puţin o dată în viaţă, de durere de cap. Dar, nu numai frecvenţa deosebit de mare este importantă, ci şi impactul asupra noastră, în viaţa de zi cu zi, deoarece, necontrolată sau netratată, durerea de cap influenţează puternic în sens negativ calitatea vieţii. Cu alte cuvin......

Vizite: 2517
Durerea de spate-rezolvare in 4 pasi

Primul pas este să recunoşti că ai o problemă de sănătate, al doilea este să te informezi, al treilea pas este să cauţi ajutor specializat şi pasul patru este programarea la cosultaţie şi urmarea unui tratatament. Când vorbim despre durerea de spate în general, vorbim de simptome (care sunt subiective) şi nu despre ce anume cauzează această ......

Vizite: 4520
Discopatie vertebrala lombara sau hernie de disc?

Discopatie vertebrală lombară sau hernie de disc? Referindu-ne la terminologia folosită pentru suferinţele coloanei vertebrale lombare, putem afirma că nu există o unanimitate de păreri. Afectarea discului intervertebral este denumită de unii autori hernie de disc, iar de alţii, discopatie. Noţiunea de discopatie se apropie mai mult de......

6 Vizite: 33992
Scleroza in placi

în plăci sau scleroza multiplă, este o afecţiune neurologică auto-imună, acţionează asupra stratului de mielină de la nivelul Sistemului Nervos Central. Distrugerea tecii de mielină încetineşte sau împiedică descărcarea impulsurilor nervoase care controlează coordonarea muşchilor, sensibilitatea şi vederea. Boala afectează în general......

Vizite: 6142
Durerea cronica

Durerea este un fenomen subiectiv, complex, cu consecinţe diverse, care se regăsesc la nivel funcţional, structural şi psihocomportamental. Spre deosebire de durerea acută, care are funcţie de semnalizare a unei leziuni tisulare, durerea cronică este lipsită de această caracteristică, în plus, generează un sindrom complex de tulburări fizice şi......

1 Vizite: 3316
Ce este ergonomia?

     Ergonomia este ştiinţa conceperii şi construirii unui loc de muncă, instalarea unui echipament adecvat şi definirea spaţiului de lucru destinat angajatului. Designul corect ergonomic urmăreşte prevenirea îmbolnăvirilor sau rănirilor de pe urma efortului repetitiv, care poate dezvolta, în timp, o suferinţă, afecţiune, in......

Vizite: 19852
Ce stim despre ergonomie (II)

     Bazele ergonomiei se regăsesc în cultura Greciei antice. Dovezile arată că civilizaţia elenă în secolul al 5-lea î.Hr. folosea principii ergonomice în modelarea ustensilelor, slujbelor şi a locurilor de muncă. Hippocrate a descris modul cum ar trebui să fie conceput locul de muncă al unui chirurg şi cum trebuie să fie a......

Vizite: 5274
Artrita psoriazica

ARTRITA PSORIAZICĂ Aproximativ 5% dintre pacienţii cu psoriazis dezvoltă artrită asociată cu afecţiunea cutanată. Unii pacienţi, în special cei cu spondilită, sunt purtători ai antigenului de histocompatibilitate HLA B27. De obicei, ......

Vizite: 4461

Reabilitare Medicala