Management de program vs management de proiect

Managementul de proiect
• este o activitate centrată pe livrarea unor obiective specifice ca parte dintr-un program sau ca proiect de sine stătător
• este destinat unei activităţi dedicate pentru a obţine livrabile şi beneficii specifice
• are ca ţintă realizarea de beneficii bine definite într-un mediu cunoscut
• gestionează riscurile din cadrul unui proiect pentru a minimiza impactul asupra performanţei proiectului
• creează un mediu în care constrângerile sunt determinate de scopul proiectului.
Un alt mod de a diferenţia cele două noţiuni este de a analiza sarcinile pe care le execută un manager de proiect şi un manager de program (vezi Tabel). Activitatea unui manager de proiect include, de regulă, lucrul la proiecte sau obiective limitate. Managerul de program lucrează mult mai des cu strategii.
Poate un manager de proiect să fie un bun manager de program?
Desigur, însă nu trebuie să presupunem că, doar fiindcă cineva este un foarte competent manager de proiect, el sau ea poate avea acelaşi succes în managementul de program. Un program are în componenţă mai multe proiecte şi activităţi temporare ce contribuie la îndeplinirea unor obiective strategice. Managementul programelor trebuie să asigure interconectarea proiectelor din cadrul unui program. Managerul de program defineşte şi formulează direcţii de dezvoltare strategică la nivelul organizaţiei, planifică şi coordonează implementatrea de programe cu consultarea structurii de conducere în faţa căreia răspunde de deciziile luate şi de rezultatele obţinute, raportează în faţa structurii de conducere şi reprezintă instituţia în relaţiile cu terţii.
Un manager de program care nu ştie cum să conducă o echipă de proiect cu succes e puţin probabil să transforme gestionarea unui program într-o reuşită.
Succesul în managementul de program şi în cel de proiect nu este dat de rezultatul utilizării instrumentelor şi tehnicilor potrivite. Succesul se obţine doar dacă vă oferiţi timpul necesar conducerii echipei şi depăşirii acelor zone dificile care apar într-un proiect, reducându-vă astfel riscul unui eşec.
Factori-cheie în managementul programelor:
Guvernanţa: structura, procesul şi procedura care vizează controlul operaţiunilor şi schimbările la nivelul obiectivelor de performanţă. Guvernanţa trebuie să includă un set de metrici care să indice gradul de „sănătate” şi progresul programului în ariile vitale.
Alinierea: programul trebuie să susţină viziunea organizaţiei, obiective şi scopuri la nivel înalt.
Garanţia: verificarea şi validarea programului, astfel încât acesta să corespundă standardelor în domeniu şi viziunii organizaţiei.
Managementul: realizarea de rapoarte periodice, asigurarea responsabilităţii, controlul asupra
managementului proiectelor, părţilor interesate şi furnizorilor.
Integrarea: părţile componente trebuie să se armonizeze. Se urmăreşte optimizarea performanţei la nivelul lanţului valoric al programului, atât din punct de vedere funcţional, cât şi tehnic.
Finanţele: monitorizarea deopotrivă a costurilor de bază şi a celor mai largi care vizează administrarea programului.
Infrastructura: alocarea resurselor influenţează atât costurile, cât şi succesul programului.
Planificarea: dezvoltarea planului programului are în vedere centralizarea informaţiilor referitoare la proiectele componente, resurse, termene, monitorizare şi control.
Calitatea: evaluarea permanentă a performanţei; cercetarea şi dezvoltarea de noi capacităţi.
Program
Managerii de program creează strategii care vor oferi îndrumare în realizarea proiectelor. Pornind de aici, managerii de proiect realizează planuri detaliate pentru proiectele de care se ocupă.
Succesul unui program se măsoară în termeni de beneficii, ROI sau capabilităţi noi.
Focusul este pe leadership. Managerii de program trebuie să faciliteze şi să gestioneze aspecte politice, relaţii şi conflicte.
Managerii de program coordonează managerii.
Programele au obiective cuprinzătoare, concentrându-se pe beneficii şi, pe parcursul punerii lor în execuţie, este posibil să-şi schimbe dramatic scopul pentru a se adapta la schimbările care intervin în organizaţie.
Managerii de program monitorizează şi verifică proiectele.
În general, programele sunt duse la îndeplinire după o durată mai mare de timp decât proiectele, cel mai adesea e vorba de câţiva ani.
Proiect
Managerii de proiect se ocupă cu o planificare detaliată pentru a gestiona livrarea produselor unui proiect.
Succesul unui proiect se măsoară în termeni de buget, timp şi scop.
Focusul este pe coordonarea oamenilor (specialişti şi tehnicieni) implicaţi în livrarea unui produs.
Managerii de proiect coordonează oamenii tehnici.
Proiectele au un obiectiv limitat, concentrându-se pe livrabile.
Managerii de proiect monitorizează şi verifică sarcinile trasate.
Proiectele se derulează pe o perioadă mai scurtă de timp, cel mai adesea e vorba de câteva săptămâni.

Parerea ta conteaza:

