Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Creşterea calităţii serviciilor medicale prin instruirea în management şi utilizarea noilor tehnologii

30 Noiembrie 2011



Proiectul MEDAS, „Instruirea medicilor şi a asistentelor medicale din spitale în management şi utilizarea noilor tehnologii”, este un proiect strategic cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, implementat de Romanian Soft Company (RSC) în 4 euro-regiuni: Bucureşti-Ilfov, Sud-Est, Sud-Muntenia şi Sud-Vest Oltenia.


Furnizarea de formare profesională medicilor şi personalului medical, în vederea creşterii calităţii actului medical, prin utilizarea noilor tehnologii, este unul dintre obiectivele principale ale proiectului MEDAS. În acest sens, s-au dezvoltat 2 programe de instruire pentru un număr total de 880 de persoane, angajate în spitale pe poziţii de conducere şi operative.


Cursuri pentru dezvoltarea de competenţe extra-medicale

Astfel, la jumătatea perioadei de implementare a proiectului, am reuşit să îmbunătăţim performanţele manageriale pentru un grup de aproximativ 180 de persoane, angajate pe poziţii de top management în spitalele judeţene, municipale şi orăşeneşti din judeţele Constanţa, Dolj, Gorj, Teleorman şi Bucureşti în domeniile: management organizaţional strategic, managementul unităţilor de sănătate publică, managementul resurselor umane şi managementul financiar şi al achiziţiilor publice.


Pentru personalul operativ (medici şi asistente medicale) am contribuit la îmbogăţirea cunoştinţelor de comunicare şi utilizare IT prin formare specifică în domeniile: operare calculator, internet şi comunicare electronică, sisteme informatice pentru managementul unui spital, relaţii publice, managementul comunicării şi limba engleză. În prezent, au finalizat aceste cursuri aprox. 150 de persoane, alte 375 de persoane având cursurile în derulare, în judeţe precum Constanţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Teleorman şi Bucureşti. Toţi absolvenţii cursurilor MEDAS primesc certificate acreditate de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor.


Programul de formare va continua şi în 2012 cu aceleaşi cursuri destinate managementului şi personalului operativ din spitale, finalizarea ultimelor serii de cursuri fiind estimată pentru luna septembrie a anului viitor. Un alt pas important în proiect l-a constituit realizarea unui studiu privind nevoile de formare şi organizare a resurselor umane din organizaţiile de sănătate, care surprinde situaţia formării profesionale a cadrelor medicale din România şi identificarea nevoilor de dezvoltare în competenţe extra-medicale. Activitatea de realizare a studiului a fost coordonată de RSC, cu sprijinul partenerilor români, dar şi a partenerului transnaţional, pentru a permite compararea situaţiei din România cu benchmark-urile specifice la nivel european.


Observatorul, o nouă structură sanitară

În scopul îmbunătăţirii managementului unităţilor medicale, modernizării serviciilor medicale şi sprijinirii penetrării tehnologiilor informaţiei şi comunicării în sectorul de sănătate, în cadrul proiectului s-au pus bazele unei structuri parteneriale formată din instituţii şi organizaţii care activează în domeniul sanitar: Observatorul. Acesta îşi propune să realizeze studii, cercetări, analize şi proiecte în domeniul formării resurselor umane din sistemul sanitar, să sprijine decidenţii publici, prin punerea la dispoziţia acestora de documente privind situaţia din domeniul sanitar, şi să determine nevoile de formare profesională din sistemul sanitar. Printre obiectivele strategice şi operaţionale ale Observatorului se numără creşterea performanţelor sistemului medical prin îmbunătăţirea accesibilităţii, eficacităţii şi echităţii serviciilor medicale oferite populaţiei, analizarea situaţiei formării resurselor umane din sectorul sanitar prin elaborarea de studii, analize şi rapoarte, cât şi elaborarea de strategii, planuri şi propuneri de îmbunătăţire a legislaţiei în domeniul formării resurselor umane din sectorul sanitar.


Următorii paşi în proiectul MEDAS sunt realizarea de vizite de lucru trans-naţionale în vederea facilitării insuşirii de bune practici în domeniul managementului resurselor umane din sistemul de sănătate publică şi certificarea ISO9000 a structurii Observator privind formarea resurselor umane din sistemul sanitar.


Proiectul MEDAS reprezintă un pas important în creşterea calităţii actului medical, atingându-şi cu succes obiectivele propuse până în prezent şi având o reală contribuţie în formarea profesională a medicilor şi a personalului medical din spitale. Avem convingerea că, până la finalizarea proiectului, vom avea un aport considerabil în procesul de îmbunătăţire şi creştere a calităţii serviciilor medicale din spitalele din România.


Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.fseromania.ro şi www.proiect-MEDAS.ro.


Loredana Neagoe, Coordonator Executiv Proiect MEDAS



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite