Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Radiografia Strategiei şi Planului CDI II, premisa formării unui sistem de cercetare sănătos

20 Februarie 2012




Recomandări privind utilizarea fondurilor europene

- Pentru perioada 2014-2020, succesul Planului Naţional va depinde de modul în care Fondurile Structurale vor reuşi să fie integrate. În primul rând pentru că reprezintă o sursă majoră de fonduri (principala pentru primele 12 ţări din UE în acest moment, acestea dublându-şi sau chiar triplându-şi bugetele naţionale din această sursă, în timp ce România are planificat un buget de doar 40% din FS), în al doilea rând pentru că pot fi legate de fondurile naţionale, şi în al treilea rând pentru că pot fi orientate către probleme şi provocări regionale.
- O altă cheie a viitorului PNCDI va fi dată de felul în care cunoaşterea va fi convertită în bunuri şi servicii pentru economie şi societate.
- Absorbţia fondurilor din PC Orizont 2020 nu ar trebui să fie un scop în sine, ci un vehicul către internaţionalizarea cercetării româneşti, mai ales în condiţiile în care 1700 de absolvenţi au părăsit recent ţară pentru a-şi obţine titlul de PhD în străinătate.

Recomandări pentru manageri

- Managerii din entităţile de cercetare ar trebui să devină mai conştienţi de necesitatea regândirii organizaţiilor lor şi al rolului pe care îl au în cadrul acestora, pornind de la ideea că managementul este diferenţa care face diferenţa.

Recomandări pentru atragerea sectorului privat

- Este necesar să se facă investiţii in finanţarea companiilor private pentru a dezvolta activităţi de cercetare, dar, pe de altă parte, sectorul cercetării de stat ar trebui obligat instituţional să aibă un anumit număr de acţiuni împreună cu sectorul privat.
Cu marile companii internaţionale merită stabilit un dialog separat, în condiţiile în care interacţionează la minimum cu cercetarea de stat şi nici nu există politici speciale în ceea ce le priveşte.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite