Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Soluţiile de videoconferinţă, o piaţă de 3 milioane de euro

17 Martie 2012




„Toţi cei cărora le-am făcut astfel de analize au fost impresionaţi atât de sumele pe care le pot economisi prin implementarea unei astfel de soluţii, cât şi de faptul că amortizarea investiţiei într-o soluţie de videoconferinţă se face într-un interval foarte scurt de timp: 6-12 luni”, adaugă reprezentanta Avitech.

Recent, Romtelecom a lansat Reţeaua de Colaborare Video pentru segmentul business, disponibilă gratuit până la sfârşitul lunii august, fiind construită în colaborare cu Polycom.

„Am încercat să calculăm costurile pe care le presupun aceste călătorii de afaceri pentru companiile din România. În prezent, sunt operate 19 zboruri pe zi între Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi, de luni până vineri, majoritatea pasagerilor călătorind în interes de serviciu. În cazul unui număr mediu de 100 de pasageri pe fiecare cursă, cu un preţ mediu al unui bilet dus/întors de 150 de euro şi cu o medie de salariu a unui angajat la nivel executiv pe zi de 100 de euro, într-un singur an, în cele 220 de zile lucrătoare, companiile cheltuiesc peste 70 de milioane de euro – 44 milioane de euro cheltuieli de călătorie, la care se adaugă salariile anuale ale persoanelor care călătoresc în interes de afaceri şi care ajung cam la 29,3 milioane de euro pe an”, a declarat George Makowski, Director Executiv Comercial, Segment Business, Romtelecom.

La nivel intern, Cisco a înregistrat o serie de beneficii majore prin utilizarea soluţiei de teleprezenţă (TP). Cisco are aproximativ 40.000 de sesiuni TP pe lună, având instalate peste 985 de sisteme TP în 240 de oraşe din 59 de ţări. Economia estimată pentru Cisco este de 776 de milioane de dolari la nivel global, de la introducerea sistemului (2006) până în prezent.

Tandberg, parte a Cisco, a anunţat, de altfel, posibilitatea de a calcula concret randamentul investiţiilor în soluţiile de videoconferinţă, soluţia software fiind disponibilă şi în limba română. După înregistrarea la adresa http://www.tandberg-business-advantage.com/default.aspx?lang=ro şi furnizarea unor informaţii minimale despre companie, Business Advantage Calculator va estima beneficiile financiare reale ale implementării acestei tehnologii.

Bariere în adoptarea soluţiilor de videoconferinţă

„Singurele bariere, dar care sunt din ce în ce mai puţin întâlnite, sunt legate de educaţia tehnologică şi de capacitatea de a înţelege beneficiile acestei tehnologii. De asemenea, există şi factorul financiar, dar care este combătut cu uşurinţă în urma unei analize de rentabilitate a investiţiilor (Return On Investment - ROI)”, spune Ana-Maria Palade.

În România, piaţa este în formare, având un potenţial mare de creştere pe termen mediu şi lung.

„Ne aşteptăm ca piaţa să crească cu 30% pe an”, afirmă George Makowski. Conform oficialului Romtelecom, piaţa soluţiilor de videoconferinţă din România este de aproximativ 3 milioane de euro.

„În ţările din Occident este deja creată nevoia de videoconferinţă. În România încă nu putem vorbi de o cerere pentru astfel de soluţii. Una dintre bariere este notorietatea soluţiilor de videoconferinţă în rândul companiilor şi gradul de cunoaştere a beneficiilor pe care acestea le prezintă. Chiar dacă piaţa mondială de videoconferinţă este una dintre pieţele cu cele mai mari creşteri înregistrate în ultimii ani, în special datorită faptului că reduce considerabil costurile prin eliminarea cheltuielilor de transport şi cazare, companiile şi instituţiile din România sunt încă timide în realizarea unor astfel de achiziţii. Anul 2012 ne aşteptăm să ne aducă o creştere cu cel puţin 50% faţă de anul precedent, întrucât cheltuielile pe care le vor aloca companiile pentru sistemele de videoconferinţă vor înregistra un avans semnificativ în perioada următoare”, men-ţionează reprezentantul Quartz Matrix.
Serviciile şi sistemele de videoconferinţă devin din ce în ce mai importante şi pentru companiile din România, fie că vorbim de organizaţii mari sau afaceri mici, întrucât sunt raportate termene scurte de recuperare a investiţiilor.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite