Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

De ce preferă companiile mari romaneşti modelul Private Cloud - o posibilă explicaţie

06 August 2012




Ordinul de mărime al organizaţiilor şi, inerent, al infrastructurii IT pe care acestea le deţin fac din „Norul Privat“ o opţiune firească. Şi aceasta pentru că, în majoritatea cazurilor (din studiul citat), este vorba de companii care deţin parcuri de servere de mari dimensiuni şi care, inevitabil – sub efectul crizei economice, dar nu numai – au dezvoltat proiecte de virtualizare de amploare.

Extinderea nivelului de virtualizare a infrastructurii IT reprezintă primul pasîn drumul spre Private Cloud. A doua fază a procesului este cea a trecerii de la managementul infrastructurii la managementul nivelurilor serviciilor pe care le IT-ul le oferă pe baza cerinţelor venite din partea utilizatorilor de aplicaţii. Trecerea realizată prin introducerea unui nivel superior de automatizare şi a unor capabilităţi avansate de de self-service pentru utilizatorii finali. Aceste noi funcţionalităţi sunt completate prin structurarea unui model de monitorizare şi contorizare a resurselor utilizate, care are rolul nu doar de oferi un control exact al costurilor de „exploatare“, ci de a facilita efortul de previzionare a evoluţiei necesităţilor şi a potenţialelor direcţii de dezvoltare a proiectului. Prin dezvoltarea capabilităţilor de automatizare, self-service şi contorizare-monitorizare, IT-ul este livrat în cadrul companiei ca o utilitate, un serviciu către diverse business units şi se face pasul către interconectarea infrastructurilor de tip Cloud disparate într-un singur nivel de management.

Practic, modelul Private Cloud permite reunirea tuturor resurselor IT, gestionarea lor centralizată şi posibilitatea alocării dinamice a resurselor, funcţie de necesităţile reale şi de cerinţele venite din partea utilizatorilor. Astfel, IT-ul devine un ansamblu de servicii, iar departamentul IT - gestionarul tuturor acestor servicii, care pot fi dezvoltate şi customizate rapid (avantaj net faţă de oferta furnizorilor de servicii în Public Cloud) şi scalate funcţie de cerinţele de business.

Însă, aşa cum aminteam, virtualizarea reprezintă o condiţie fundamentală pentru dezvoltarea unui proiect de tipul Private Cloud. Condiţie care se regăsşte în majoritatea companiilor mari locale.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite