Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Comunitatea GIS românească a împlinit 10 ani

06 August 2012




Gabriela Vlad, şef serviciu IT la Primăria Braşov, a prezentat sistemul informatic existent în prezent în cadrul primăriei: „Am dorit realizarea unui Sistem Informatic Geografic care să gestioneze în mod unic toate datele geospaţiale existente în Primăria Municipiului Braşov, să răspundă cerinţelor ce implică date geospaţiale din compartimentele primăriei, să asigure informarea corectă, completă şi în timp util a factorilor de decizie şi să ofere informaţii către publicul larg. Pot spune că am reuşit împreună cu Intergraph realizarea acestui lucru”.

Ileana Spiroiu, directorul Centrului Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie, a precizat că OUG 64/2010 a fost aprobată în Parlamentul României în 26 iunie 2012.„România are acum limite teritoriale. Pentru limitele administrativ teritoriale neagreate, va exista o procedură de urgenţă stipulată în lege. Arbitrajul este făcut de prefect, care trimite în instanţă documentele, după ce va încerca o mediere între cei doi primari care îşi dispută limitele administrative şi aceasta nu se va soluţiona”, a mai spus Ileana Spiroiu.


Masa rotunda: Sevil Shhaideh, Ileana Spiroiu,
CorneliuGrigore, Claudiu Zoicaş


GIS... cu inima

Col. Dr. ing. Claudiu Zoicaş, Consilier al Delegaţiei permanente a României la NATO, a vorbit despre soluţiile GIS cu care lucrează Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi care ajută la salvarea de vieţi omeneşti.

Angela Ioniţă, Director Ştiinţific al Institutului de Cercetări pentru Inteligenţa Artificială, Academia Română, a subliniat în prezentarea sa că suntem în urmă faţă de alte ţări care înfiinţează şcoli unde se învaţă despre INSPIRE: „Ce avem noi? Multă fragmentare: facultăţi care au în curriculum discipline teoretice disparate neînsoţite de practică; cursurile postuniversitare nu dau o pregătire suficientă pentru abordarea problematicii geo-guvernamentale şi/sau INSPIRE în România; angajaţii din instituţiile publice nu sunt motivaţi să evolueze”.

Sorin Borza, profesor la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu a făcut un bilanţ al celor patru ani de derulare a programului Registered Research Laboratory, care a început în 2008: „Am început cu o grupă de 20 de studenţi, care a crescut constant: 30 în anul universitar 2009-2010, 60 în 2010-2011 şi 70 în 2012. Numărul de proiecte în 2011 a fost de 63, iar de doi ani studenţii îşi fac şi lucrările de diplomă având ca subiecte teme din GIS”.

A doua parte a zilei a adus împreună la masa rotundă patru formatori de opinie în domeniu, Sevil Shhaideh, preşedinte ANIAP, Ileana Spiroiu, Corneliu Grigore şi Claudiu Zoicaş, care au dezbătut alături de ceilalţi participanţi vechile şi actualele probleme cu care se confruntă comunitatea geospaţială din România. „După 20 de ani de implementări, secretul unor soluţii «vii» încă stă în resursa umană”, a concluzionat Sevil Shhaideh.

Noutăţi de la Intergraph

Cea de-a doua zi a conferinţei a găzduit seminarii teoretice şi, în paralel, seminarii tehnice, ambele împărţite pe trei secţiuni: Geospaţial, Utilităţi şi Ordine Publică.

Unul dintre cele mai interesante seminarii, din perspectiva noutăţilor prezente deja în portofoliul Intergraph Computer Services a fost cel susţinut de Doina Zamfirescu şi Margareta Sima.„Dacă vi se întâmplă să aveţi probleme cu utilizarea volumelor mari de imagini, să aveţi versiuni diferite din perioade de timp diferite, utilizatorii găsesc greu datele şi nu în timp util, iar odată găsite sunt greu de afişat, nu există interoperabilitate între datele şi aplicaţiile geospaţiale, noi avem acum soluţia. ERDAS Apollo este un server de imagini pentru managementul, analiza, procesarea şi distribuţia volumelor mari de date”, a precizat Doina Zamfirescu.

O altă noutate este GeoMedia Smart Client, platforma ce permite implementarea unor fluxuri de lucru chiar şi pentru utilizatori neexperimentaţi. Platforma rezolvă diverse probleme cheie ale organizaţiilor: „Nu pot să exploatez suficient resursele de date geospaţiale”; „Am nevoie de multe posturi de lucru, dar nu mai pot achiziţiona licenţe desktop şi nu am destui specialişti GIS”.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite