Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Cisco anunţă primul router Linksys Smart Wi-Fi

06 August 2012



Cisco a anunţatprimul router Linksys Smart Wi-Fi şi conectorul media universal, ambele prevăzute cu tehnologia wireless de ultimă generaţie din industrie, 802.11ac. Noua tehnologie este concepută astfel încât să poată asigura viteze wireless de aproximativ trei ori mai mari decât standardul wireless actual 802.11n .

Noul router Linksys Smart Wi-Fi EA6500 îmbină în mod excepţional tehnologia 802.11ac de cea mai înaltă performanţă cu platforma software inteligentă Connect Cloud de la Cisco pentru o experienţă puternică, dar şi intuitivă, simplificând modul în care consumatorii conectează, controlează şi interacţionează cu dispozitivele şi aparatura personală. Anunţul vine într-un moment în care producătorii de laptop-uri şi smartphone-uri urmează să introducă standardul 802.11ac spre sfârşitul anului 2012. Şi consumatorii pot beneficia de noua tehnologie prin conectarea televizoarelor Smart, consolelor de jocuri şi altor dispozitive la noul router Linksys Smart Wi-Fi cu ajutorul noului conector media universal Linksys.

„Puterea tehnologiei 802.11ac completată de routerele Linksys Smart Wi-Fi, noua platformă software revoluţionară şi capacităţile mobile facilitează experienţe cu totul noi în interiorul, dar şi în afara locuinţei pe care nicio altă soluţie nu le poate oferi consumatorilor. Pe măsură ce consumatorii încep tranziţia la noua tehnologie Wi-Fi, Linksys introduce o soluţie formată nu doar dintr-un produs puternic, ci şi o nouă inovaţie care le permite să rămână conectaţi la dispozitivele proprii şi reţeaua wireless personală de oriunde, în orice moment. Oferim cea mai completă soluţie, de la performanţă la utilizabilitate şi satisfacţia clienţilor“, a declarat Brett Wingo, vicepreşedinte şi director general Cisco Home Networking.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite