Soluție SIVECO pentru aeroporturi
SIVECO Romania oferă administraţiilor aeroportuare o soluţie specializată dedicată gestionării informatizate a activităţii interne. Soluția de Management al Serviciilor Aeroportuare reduce timpul de obţinere a informaţiilor privind zborurile şi aeronavele deservite, timpul de emitere a facturilor către operatori şi de raportare în sistemul financiar-contabil a contractelor şi îmbunătăţeşte comunicarea cu operatorii aerieni.
„Implementarea de software performant la nivelul aeroporturilor asigură conectarea la un volum impresionant de resurse, organizate eficient, interconectate şi accesibile oricând. Aeroporturile îşi cresc eficiența activităților desfășurate şi îşi reduc costurile pentru majoritatea operațiilor, cu impact nemijlocit asupra confortului şi siguranţei pasagerilor”, a declarat Lăcrămioara Bârseti, director SIVECO Applications în cadrul SIVECO Romania.
Parerea ta conteaza: 





























UVT, catalizator al mișcării academice timișorene, își urmează calea spre cunoașterea aprofundată și trecerea către tehnologiile viitorului și ale noilor generațiiUniversitatea de Vest din Timișoara este astăzi cea mai dinamică instituție de învățământ superior din România, o universitate care se...









Lansarea proiectului „Sistem modular integrat şi tehnologie pentru ecranare electromagnetică a incintelor în gama 100kHz-18GHz–SITEM“