Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

PRAS Consulting, 10 ani pe piaţa românească

29 Noiembrie 2012



Compania PRAS Consulting, una dintre cele mai dinamice firme autohtone şi un partener Microsoft important pe piața locală, aniversează anul acesta 10 de ani de existenţă pe piaţa IT din România. În cei 10 ani de activitate, PRAS a adunat la activ un număr impresionant de proiecte IT cu un grad de complexitate ridicat – printre acestea numărându-se: Petrom, Vodafone, GDF Suez sau OTP Bank – şi numeroase certificări Microsoft (compania are statutul de Microsoft Gold Certified Partner pentru mai multe soluţii Microsoft).
De-a lungul celor 10 ani, ne-am concentrat cu consecvenţă pe iniţierea şi derularea unor proiecte bazate pe tehnologii noi, pe care le-am abordat cu entuziasm şi profesionalism. Astăzi putem spune că ceea ce am realizat, cu seriozitate şi responsabilitate, prin implementările noastre în domeniul mesageriei şi mobilităţii, ajută organizaţiile să-şi optimizeze comunicaţiile cu clienţii, partenerii şi angajaţii mobili. Noi înţelegem foarte bine provocările afacerilor de astăzi şi de aceea oferim soluţii eficiente pentru problemele acestora. Mai presus decât orice, noi am căutat să oferim soluţii de calitate unor clienţi care sunt acum, în criza economică pe care o traversăm, mult mai atenţi la investiţiile pe care le fac“, a declarat Paul Roman, Director General PRAS Consulting.
Succesul celor 10 ani de prezenţă pe piaţa IT din România se bazează foarte mult pe serviciile valoroase aduse clienţilor săi. „PRAS Consulting s-a aflat întotdeauna aproape de clienţii săi, adoptând o strategie bazată pe grija faţă de clienţi şi pe capacitatea de a răspunde în orice moment cerinţelor acestora. Foarte importantă în acest demers a fost echipa PRAS. Ne bucurăm că avem parteneri şi colegi care sunt alături de noi de la început, de acum 10 ani, şi care sunt dedicaţi misiunii noastre“, a declarat Andrei Suciu, Sales Director PRAS Consulting.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite