Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

UPB îşi redefineşte strategia antreprenorială

30 Iulie 2013




Toate cele 600 de organizaţii din cadrul EEN lucrează ca o unică organizaţie virtuală pe o infrastructură pusă la dispoziţie de Comisia Europeană (care este şi cofinanţator al proiectului) şi operează o piaţă de cereri şi oferte de afaceri, tehnologii şi proiecte de cercetare-dezvoltare. În momentul de faţă, există peste 28.000 de profile de cooperare (oferte sau cereri) în baza de date, din aproape toate ţările lumii, clasificate pe domenii tehnologice sau aplicaţii de piaţă, a explicat expertul EEN, care a subliniat: „Toate aceste informaţii sunt accesibile online, în mod gratuit. Este extrem de simplu şi necesită un minim efort pentru punerea în mişcare a mecanismelor acestor reţele prin intermediul nostru şi al partenerilor noştri (UPB, Agenţia de Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov, Banca Comercială Română, Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software, fundaţia CRIMM). După logare, fiecărei entităţi i se alocă un consultant – o persoană cu experienţă în domeniu din organizaţiile enumerate –, care se ocupă de cererile şi ofertele depuse şi oferă suport permanent, respectând o deplină confidenţialitate.“

Cristian Ormindean a mai precizat că primele rezultate obţinute cu ajutorul proiectului PROSME sunt deja vizibile: „Procesăm săptămânal peste 50 de cereri de contacte. Este un nivel încă scăzut, dar estimăm o creştere constantă, pe măsură ce companiile, universităţile şi institutele de cercetare vor accesa acest instrument gratuit.“

Complementaritatea serviciilor oferite prin intermediul acestui proiect a fost ilustrată de BCR, care a prezentat serviciile financiare oferite în cadrul proiectului PROSME.



Hydramold, un exemplu de excepţie


Mediul privat a fost reprezentat în cadrul evenimentului găzduit de UPB de compania ieşeană Hydramold, prezentată de profesorul Marin drept un exemplu de perseverenţă şi tenacitate şi exponent a ceea ce înseamnă un IMM cu adevărat inovativ, cu care universitatea are, de alt-fel, o relaţie de parteneriat îndelungată.

„Compania Hydramold a fost înfiinţată în 1991 în Iaşi, de către profesorul Constantin Chiriţă, de la Catedra de Maşini Unelte a Universităţii Tehnice «Gheorghe Asachi». Fac această precizare pentru că, încă din primul an, am demarat o colaborare de durată foarte apropiată cu UPB. Am reuşit astfel să furnizăm economiei româneşti soluţii integrate, avizate de mediul universitar pe zona de cercetare-dezvoltare, înainte de a fi livrate către piaţă“, ne-a declarat Adrian Iurcan, directorul general al companiei.



Potrivit acestuia, în momentul de faţă, Hydramold este singura firmă din ţară care produce echipamente de înaltă presiune, având peste 150 de aplicaţii care se adresează industriei de petrol şi gaze, industriei miniere, transporturilor etc. „Ceea ce facem noi, reprezintă un exemplu de transfer tehnologic real. Cerinţele pieţei, culese de companie, dar şi prin intermediul mediului universitar, sunt analizate cu partenerii noştri din universităţi şi, în urma acestui proces, se identifică soluţiile optime. Sunt soluţii bazate pe tehnologie hidraulică de înaltă presiune, pe care Hydramold le transferă cu sprijinul şi suportul UPB în produse concrete, cu care ofertăm atât piaţa locală, cât şi cea internaţională. De exemplu, am livrat recent în Irak un sistem hidraulic de repoziţionare pe șine, pentru vagoane şi locomotive feroviare. Este un sistem de mici dimensiuni, foarte performant şi puternic, care poate fi manevrat mult mai rapid decât aducerea clasicelor macarale, care creează blocaje de trafic şi generează costuri suplimentare. Este doar un exemplu, dintr-un portofoliu mult mai amplu de aplicaţii“, ne-a explicat interlocutorul nostru.

Şi totuşi, deşi este vorba de o valoare confirmată de piaţă şi de o experienţă îndelungată, Hydramold se confruntă în abordarea şi adresarea pieţei, locale şi internaţionale, cu problemele economico-financiare, care afectează vizibil dezvoltarea afacerii, a precizat preşedintele Hydramold, profesorul Constantin Chiriţă. O soluţie în această direcție, detaliată de profesorul Marin, poate fi accesarea reţelei EEN şi externalizarea anumitor servicii către terţi furnizori.

Evenimentul s-a încheiat printr-o prezentare a portofoliului de soluţii Hydramold expuse în incinta UPB, însoţită de o serie de demonstraţii practice.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite