Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

TAROM şi INCD Turbomotoare COMOTI, parteneriat de succes pentru reducerea zgomotului viitoarelor generații de aeronave

28 Octombrie 2013




Deoarece aceste date nu sunt disponibile pentru aeronavele turbopropulsoare, a fost elaborată şi aplicată o metodă alternativă pentru a putea introduce în baza de date şi amprenta sonoră a acestui tip de aeronavă. Având în vedere faptul că flota aparţinând Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române – TAROM este compusă în mare parte din aeronave ATR, a fost solicitat sprijinul acesteia în cadrul proiectului. TAROM, în calitate de transportator aerian naţional, depune toate eforturile pentru îmbunătăţirea continuă a proceselor şi produselor oferite, pentru a reprezenta o referinţă în aviaţia civilă din România. Din punctul de vedere al managementului mediului, TAROM este recunoscută la nivel european şi internaţional (IATA), ca fiind o companie avansată în ceea ce priveşte politica de mediu şi strategia de reducere a emisiilor şi zgomotului, fiind cooptată în diverse proiecte de interes internaţional. Compania TAROM a fost de acord cu participarea în cadrul proiectului NINHA prin furnizarea de date către INCD Turbomotoare COMOTI. În acest sens, a fost dezvoltată o colaborare de succes împreună cu Laboratorul Inginerie Date Zbor, din cadrul Centrului de Analiză a Zborurilor (Departamentul Siguranţă Zbor şi Calitate), prin intermediul domnilor Dragoş Munteanu şi Radu Zaharia, care au susţinut echipa Laboratorului de Acustică şi Vibraţii din cadrul INCD Turbomotoare COMOTI. Astfel, TAROM a furnizat pentru fiecare zi de măsurare numărul de înregistrare al aeronavei şi coordonatele 3-D (funcţie de timp), în imediata apropiere a locaţiilor de măsurare.



După ce toate datele au fost analizate şi introduse în baza de date centrală a fost realizat un model preliminar al impactului de zgomot. În continuare, la nivelul consorţiului, s-au efectuat calcule şi s-au rulat scenarii pentru diferite configuraţii ale flotei în diferite procente de CROR, luându-se în considerare şi populaţia afectată.

Aşadar, proiectul NINHA a vizat evaluarea problemelor de zgomot în timpul operațiunilor de mare altitudine (urcare, coborâre, croazieră) ce ar putea împiedica introducerea noii generații de motoare. În finalul proiectului a fost evaluat impactul zgomotului emis de motoarele CROR ale aeronavelor aflate în zbor și viabilitatea acestor noi motoare din punct de vedere al consumului specific de combustibil și al reducerii emisiilor de CO2, dincolo de obiectivele ACARE 2020 (Advisory Council for Aviation Research and Innovation in Europe - Consiliul consultativ pentru cercetarea în domeniul aviației și inovare în Europa).

Parteneriatul dintre TAROM şi INCD Turbomotoare COMOTI demonstrează încă o dată necesitatea colaborării dintre industrie şi cercetare în vederea dezvoltării anumitor aspecte de impact asupra mediului.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite