Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Ce câştiguri poate aduce un consultant în procesul de relocare

02 Decembrie 2013



Echipamentele IT, cu precădere serverele, au devenit odată cu creşterea gradului de informatizare a companiilor o resursă critică a acestora. Procesele de consolidare, deciziile de îmbunătăţire a calităţii serviciilor şi de scădere a costurilor prin alegerea serviciilor de colocare presupun însă efectuarea unor operaţiuni de relocare – operaţiuni ale căror riscuri pot fi limitate cu ajutorul consultanţilor şi furnizorilor de servicii specializaţi, aceştia contribuind efectiv la optimizarea şi creşterea eficienţei echipamentelor în sine.

Proiectele de relocare a echipamentelor IT – şi mai ales cele de mutare a serverelor – reprezintă, pentru numeroase companii, evenimente cu un nivel de risc ridicat, dificil de gestionat.

Cauza este evidentă – relocarea este un fenomen cu frecvenţă scăzută în evoluţia unei companii şi, în consecinţă, nu există numeroase experienţe semnificative pe baza cărora să poată fi dezvoltat un capital real de expertiză. Ca urmare, multe companii care iau decizia relocării echipamentelor şi nu au mai trecut printr-un fenomen similar subevaluează nu doar costurile şi durata necesare realizării migrării, ci mai ales riscurile aferente acestui proces. Riscuri care nu sunt chiar puţine şi, mai ales, sunt departe de a putea fi considerate minore.

Pentru a preîntâmpina într-o bună măsură riscurile de apariţie a downtime-urilor neplanificate şi/sau de scădere a calităţii serviciilor livrate către clienţii/utilizatorii finali – cu piederile financiare şi de imagine aferente –, specialiştii recomandă cu insistenţă apelarea la consultanţi şi furnizori de servicii specializaţi, cu experienţă reală în acest domeniu. Principalul argument al recomandării este că apelul la un specialist oferă avantajul unei abordări proactive a riscurilor, în sensul minimizării acestora, respectiv posibilitatea limitării pagubelor care pot apărea în procesul de mutare fizică a echipamentelor dintr-o locaţie într-alta.

Una dintre puţinele companii cu competenţe reale pe această zonă în piaţa locală este NXDATA, organizaţie care deţine şi operează propriile Data Centere NXDATA 1 şi NXDATA 2, dar care oferă şi servicii de consultanţă şi de realizare efectivă a procesului de relocare.

„Procesele de relocare pot fi interne – în propriul Data Center al clientului, situaţie care apare frecvent în procesele de consolidare a unei infrastructuri distribuite – sau externe, cum ar fi, de exemplu, mutarea echipamentelor clientului în centrul de date al unui furnizor de servicii. Am realizat astfel de proiecte de relocare a echipamentelor companiilor atât intern, cât şi extern, nu doar în cadrul propriilor centre de date, respectiv în NXDATA 1 şi NXDATA 2, ci şi în alte Data Centere“, ne-a declarat Marius Condor, Operations Manager NXDATA.

Expertiza NXDATA este certificată nu doar din perspectiva celor 10 ani de operare continuă a propriilor centre de date, ci şi a experienţei acumulate în procesele mari de migrare a serverelor. Darea în funcţiune a celui de al doilea Data Center, NXDATA 2, a presupus un proces de relocare complex şi de amploare, necesitând mutarea mai multor clienţi – care au însumat peste 500 de servere – cu cerinţe de business continuity de 100%. Succesul procesului de mutare, atent gândit astfel încât să nu existe nicio întrerupere a serviciilor, este confirmat de gradul ridicat de satisfacţie al clienţilor din portofoliu.

Riscurile procesului de relocare

Provocările cu care o companie se confruntă de-a lungul procesului de relocare nu sunt familiare acesteia, de aceea contribuţia unui consultant cu experienţă în managementul proiectelor, şi mai ales al riscurilor, este salutară.

Încă din primele faze ale relocării, consultantul poate contribui la indentificarea soluţiilor adecvate, ţinând cont de nivelul de criticitate al aplicaţiilor şi cel de disponibilitate a serviciilor care vor fi afectate în procesul de migrare a echipamentelor. „Dacă situaţia o permite, procesul de relocare poate fi realizat cu întreruperea serviciilor livrate către clienţii/utilizatorii finali în perioadele cu un grad de încărcare redus. Scenariul fără downtime presupune asigurarea condiţiilor de redundanţă care să permită startarea în paralel a proceselor clientului în locaţia-destinaţie, înainte de demararea efectivă a relocării, şi apoi mutarea progresivă a echipamentelor, astfel încât beneficiarii finali ai serviciilor să nu resimtă o scădere a calităţii acestora“, explică Marius Condor.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite