Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate
Samsung lansează o nouă gamă de monitoare
Samsung Electronics a anunțat că va prezenta o nouă gamă de monitoare cu ocazia Forumului European din Malaga, Spania. Noua gamă include modele precum UD590, SD590, SD390 și SD391, care oferă utilizatorilor și companiilor cele mai recente inovații tehnologice.
Samsung UD590 este un monitor Ultra High Definition (UHD) capabil sa redea imaginile într-un mod cât mai real şi oferă utilizatorilor un spaţiu de lucru extins.
Un alt monitor prezentat în cadrul Forumului European este SD590, model care dispune de un design modern, minimalist, cu o margine îngustă şi subțire. În același timp, modelele SD390 și SD391 se remarcă prin designul elegant și Touch of Color (ToC), un element albastru pur, răspândit pe întreaga margine a monitorului.
„Suntem încântați să prezentăm cele mai noi monitoare Samsung împreună cu partenerii și distribuitorii de la Forumul European”, a declarat Jeong-Hwan Kim, Vice Președinte Senior al departamentului de Visual Display Business din cadrul Samsung Electronics. „Noua noastră gamă de monitoare vine în întâmpinarea cererii tot mai mari din partea utilizatorilor și companiilor care sunt în căutare de o rezoluție cât mai mare, o calitate îmbunătățită a imaginii, un design unic și cea mai bună experiență multimedia pentru divertisment.”
Monitorul UHD UD590
Utilizatorii au acum posibilitatea de a beneficia acasă de tehnologia de vârf a Samsung, 4K UHD. Monitorul Samsung UD590 UHD are o diagonală de 28 inci, de patru ori rezoluția Full HD (FHD), şi oferă un timp de răspuns de 1ms. Astfel, acesta afişează perfect filmele, jocurile și conținutul difuzat pe Internet, totul pentru o experiență de vizionare complet captivantă. Mai mult, acest tip de monitor oferă o calitate a culorii de neegalat, fiind capabil să afișeze un miliard de culori, ceea ce înseamnă de 64 de ori mai multe culori decât un monitor standard. Acesta include, de asemenea, UHD up-scaling, tehnologie care îmbunătăţeşte calitatea conținutul video. Modelul UD590 dispune de tehnologiile Samsung Picture in Picture (PIP) 2.0, compatibilă cu rezoluții native de până la FHD, și Picture by Picture (PBP), tehnologie care permite conectarea a două PC-uri diferite la un singur monitor. De asemenea, utilizatorii pot seta monitorul să folosească opţiunea Game Mode, care transformă cu ușurință o imagine întunecată și neclară într-una luminoasă și clară. Conectarea unui calculator la monitor se poate realiza prin intermediul unui conector Display Port sau cu ajutorul celor două intrări HDMI. Mai mult, graţie conectorului HDMI v1.4, UD590 poate afișa conținutul UHD folosind ca sursă console de jocuri, precum: Xbox One sau PlayStation 4.
Monitorul SD590
Designul minimalist de 23,6 inci și 27 inci al monitoarelor SD590 permite utilizatorilor să se concentreze pe conținut, fără nicio distragere a atenției. Acest model oferă o calitate superioară a imaginii, graţie unui unghi larg de vizualizare care le permite utilizatorilor să experimenteze culori cât mai naturale și cu o rată de contrast ridicată de până la 178 de grade.
Datorită tehnologiei Upscale Magic, utilizatorii beneficiază de o calitate mai bună a imaginii chiar și atunci când se rulează un conținut cu o rezoluție scăzută. În plus, modelul SD590 include și o opțiune de mod de joc și oferă un conector D-sub și două intrări HDMI.
Monitoarele SD390 și SD391
Dispunând de noul design Touch of Color (ToC) dezvoltat de Samsung, monitoarele elegante SD390 (negru) și SD391 (alb) de 23,6 inci și 27 inci vor ieși cu siguranță în evidență în orice tip de încăpere vor fi puse. Marginea îngustă se evidențiază printr-o nuanță subtilă de albastru, care oferă o strălucire elegantă în jurul monitorului. În același timp, suportul subțire și elegant ca un cristal transparent accentueazăun look sofisticat și de bun gust. De asemenea, monitoarele SD390 și SD391 oferă un unghi larg de vizualizare, tehnologie Magic Upscale și FHD, o opțiune de mod de joc, un conector D-sub și intrare HDMI.
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)