Revista >> Martie - Aprilie 2014 [Nr. 163] >> Cercetare & Invatamant superior

Cercetarea românească, un laser de mare putere încă nefuncţional

Alexandru Batali

27 Martie 2014

10. Liderul din sistemul CDI pe care îl admiraţi

Profesorul Anton Anton, care în perioada în care a condus ANCS nu a neglijat niciun aspect al cercetării româneşti, nu a favorizat şi nici nu a defavorizat pe nimeni, a încercat să menţină un echilibru între domenii şi să-i stimuleze pe cei care muncesc cu adevărat.

11. Principalul merit în sistemul de CDI

Faptul că am reuşit să coagulez forţele existente în IFIN-HH şi le-am făcut să meargă într-o direcţie clară, transformând institutul în cel mai mare institut de cercetare ştiinţifică din România sub aspectul dotărilor, rezultatelor, fondului uman. În anii '90 a fost extrem de greu, societatea privea Măgurele cu un ochi extrem de critic, fiind numit Sidexul cercetării româneşti, iar acum, cu aceeaşi oameni, este mândria cercetării româneşti.

Am reuşit să pun 700-800 de oameni pe această direcţie şi să ajungem la rezultatele de azi. Cei care lucrează aici duc acum o viaţă decentă, au salarii decente şi au un loc de muncă atractiv, unde vin de plăcere.

12. Regretul cel mai mare

Nu mi-am împlinit suficient dimensiunea formativă, de dascăl. Am revenit în institut în urmă cu 10 ani şi am avut ambiţia formării unui grup de cercetare, cu 10-15 tineri extrem de talentaţi. Din cauza grijilor manageriale nu am avut timpul necesar pentru educarea lor, dar au reuşit singuri să se desăvârşească şi să obţină rezultate care m-au surprins extrem de plăcut.

13. Cercetarea românească: puncte forte, puncte slabe

Punctele forte sunt şcolile de tradiţie formate în ştiinţele exacte şi umaniste, care au avut şi au rezultate. Cei care aparţin acestor şcoli sunt cercetători de elită în întreaga lume. Trecutul se răsfrânge asupra prezentului în şcoala de fizică, matematică, chimie, biologie, istorie, critică literară, teatru şi film ş.a.m.d. Datorită valorilor şi fundaţiei foarte solide create în timp, aceste şcoli nu au putut fi distruse de greutăţile din perioada anilor '80, nici de perioada de tranziţie de după '90.

Partea cea mai proastă, care este un dezastru şi consider că va omorî cercetarea românească, este tendinţa de a desprinde cercetarea de cadrul instituţional. Mă refer la lansările de competiţii, în care cercetătorii se duc individual şi participă cu diverse teme care nu au legătură cu strategia şi politica institutului. Degeaba îţi faci strategii şi planuri instituţionale dacă institutul depinde de câştigarea competiţiilor de proiecte de către cercetători. Neavând o finanţare instituţională, neavând predictibilitatea fondurilor de care dispui, bazându-te doar pe aceste call-uri de proiecte, sunt create sincope în direcţiile de dezvoltare, se ajunge la neputinţa de a urmări o strategie şi, în final, la dezastrul cercetării.