Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Industry Watch >> Altele >> Stiri si comunicate

AT&T, Cisco, GE, IBM si Intel formeaza Consortiul Internetului Industrial

04 Aprilie 2014



AT&T, Cisco, GE, IBM si Intel au format Consortiul Internetului Industrial (Industrial Internet Consortium – IIC), un grup care isi propune sa elimine barierele impuse de sistemele tehnologice izolate pentru a facilita accesul la Big Data si integrarea mai profunda a universului fizic cu cel digital. Consortiul va ajuta organizatiile sa simplifice conectarea si optimizarea echipamentelor, operatiunilor si datelor pentru a spori agilitatea si a dezvalui adevarata valoare a companiilor din toate sectoarele industriale.


Se formeaza astfel un ecosistem de companii, cercetatori si agentii publice care isi propune sa contribuie la promovarea adoptarii aplicatiilor de internet industrial, un element fundamental pentru accelerarea internetului obiectelor (Internet of Things – IoT). IIC este un grup non-profit nou infiintat si deschis noilor membri, grup care va conduce procesul de crearea a interoperabilitatii intre diverse medii industriale pentru o lume mai conectata.


Mai exact, carta IIC va incuraja inovatia prin:
- valorificarea modelelor existente, precum si crearea si testarea unor noi modele de folosire a internetului industrial pentru aplicatii din lumea reala;
- asigurarea bunelor practici, arhitecturilor de referinta, studiilor de caz si cerintelor de standarde pentru a facilita instalarea tehnologiilor conectate;
- influentarea procesului de elaborare a standardelor globale pentru internet si sisteme industriale;
- facilitarea forumurilor deschise pentru comunicare si schimb de idei, practici, lectii si informatii din lumea reala;
- consolidarea increderii in abordari noi si inovatoare ale securitatii.


„In calitate de lideri, ne-am unit fortele pentru a promova dezvoltarea ecosistemului si pietei de aplicatii ale internetului industrial si pentru a simplifica modul in care organizatiile din intreaga lume pot crea servicii mai bune, pot accesa date mai bune si, mai important, pot conecta totul fara intreruperi. IIC a fost creat tocmai pentru a atinge acest obiectiv prin crearea unei arhitecturi comune si a modelelor de utilizare care vor permite companiilor active in domenii precum aviatica, transport, sanatate sau energie sa instaleze si sa poata folosi imediat tehnologiile internetului industrial oriunde, oricand”, a declarat Bill Ruh, Vicepresedinte, GE Global Software.


In calitate de membri fondatori, AT&T, Cisco, GE, IBM si Intel vor detine fiecare locuri permanente intr-un Comitet Director ales al IIC impreuna cu alti patru membri alesi. Comitetul Director va asigura conducerea si guvernanta prin care vor ajuta organizatiile sa valorifice aceasta imensa oportunitate.


„99% din tot ceea ce ne inconjoara este inca neconectat. Pe masura ce lumea incearca sa conecteze mai multe lucruri prin internet, creeaza urmatoarea revolutie industriala. Cisco si alte companii importante din industrie colaboreaza in vederea eliminarii barierelor in calea conectarii sigure si stabile a obiectelor din mediile industriale, pregatind terenul pentru internetul obiectelor”, a declarat Guido Jouret, Vicepresedintele Diviziei pentru internetul obiectelor, Cisco.

Data fiind importanta acestei tehnologii, guvernul federal investeste peste 100 milioane USD pe an in cercetarea si dezvoltarea sistemelor ciber-fizice si lucreaza in parteneriat cu sectorul privat la o serie de modele-test in domenii precum sanatate, transport, orase inteligente si imbunatatirea securitatii retelei electrice.
„Prin conectarea obiectelor fizice la intreaga putere a spatiului cibernetic, internetul industrial promite sa reconfigureze profund modul in care oamenii interactioneaza cu tehnologia,” a declarat Penny Pritzker, Secretar de Comert. „Guvernul isi doreste sa lucreze cu parteneriate public-privat precum noul IIC pentru a transforma produsele si sistemele inovatoare de internet industrial in noi locuri de munca in productie, sanatate, transport inteligent si alte domenii.”


IIC este deschis oricarei companii, organizatii sau entitati interesate de promovarea internetului industrial. Pe langa crearea unei platforme imediate, vizibile pentru opiniile lor, membrii consortiului vor dezvolta impreuna relatii esentiale cu lideri din tehnologie, mediul academic si guvern in cadrul unor comitete de lucru. IIC va fi condus de catre Object Management Group (OMG), o asociatie comerciala non-profit din Boston, MA. Structura cotizatiilor de membru si formularele de aderare sunt disponibile la adresa www.iiconsortium.org.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite