Industry Watch >> IT&C >> Stiri si comunicate
Dezvoltatorii Open Source sunt asteptati la conferinta MOSS

ANIS – Asociatia Patronala a Industriei de Software si Servicii, va organiza pe 4 martie la Bucuresti prima editie a Conferinţei Make Open Source Software - MOSS 2015, eveniment dedicat dezvoltatorilor de software open source.
Biletele au fost deja puse in vanzare, putand fi achizitionate online pe site-ul evenimentului: http://mossconf.ro/register/. Perioada de discount early bird este valabila pana la data de 9 februarie 2015, studentii beneficiind de o reducere de 50%.
Evenimentul va fi deschis de Brian King - European Community Manager la Mozilla si va gazdui 8 prezentari de proiecte si studii de caz sustinute de specialisti in dezvoltarea de software open source.
Printre subiectele abordate se numara: scalabilitatea in Azure Cloud, profilarea cu QEMU, arhitectura sistemului Openstack, implementari la scara larga prin Puppet, dar si prezentari de produse dezvoltate intern de companii, cum este BIFUZ – Broadcast Intent Fuzzing Framework for Android. Programul detaliat este disponibil pe site-ul evenimentului.
„MOSS este gandit ca un eveniment cu un continut tehnic si caracter educational care isi propune sa incurajeze schimbul de experienta intre specialistii din domeniu. Ne dorim ca MOSS sa devina un eveniment cu traditie si locul de intalnire al comunitatii open source din Romania”, spune Valerica Dragomir, Director executiv ANIS.
La prima editie a evenimentului sunt asteptati peste 100 de dezvoltatori, manageri de echipe sau proiecte, studenti si profesori interesati de tehnologiile open source.

Tags: Open Source, ANIS, dezvoltare software, Valerica Dragomir, Asociatia de Software, conferinta MOSS
Parerea ta conteaza:

