...
Transferul tehnologic – comunicare și consens
Acesta este primul dintr-o serie de patru articole ce survolează problematica transferului tehnologic în România. În acest prim articol vom aborda problema comunicării și consensului, iar în următoarele, contractele industriale, proprietatea intelectuală, respectiv antreprenoriatul.
În primul rând, transferul tehnologic nu este un obiectiv, ci un drum, un proces de lungă durată. De aceea, ingredientul esențial este voința, determinarea de a porni și de a persevera pe acest drum. Aceasta necesită un capital de încredere important, iar încrederea este cea mai rarefiată resursă nu doar în sistemul național de cercetare, ci în întreaga societate românească. Așadar, subiectul principal al acestui prim articol este capitalul de încredere și singurele modalități de a-l crea și susține: comunicarea și consensul.
Veniturile instituțiilor de cercetare sunt sub presiune, după tăierile de bugete din ultimii ani, așadar este nevoie de argumente puternice pentru a motiva o investiție în dezvoltarea unei activități de transfer tehnologic. Aceste argumente sunt cel mai ușor de construit în acele instituții care au deja o istorie de colaborări industriale și de venituri generate din aceste colaborări. Astfel, ne focalizăm pe acele universităţi şi institute care au făcut deja eforturi de a atrage contracte cu parteneri industriali, oricât de mărunte ar fi acestea. Obiectivul declarat este de a crește veniturile din contracte industriale, ca proporție din veniturile totale din cercetare, în încercarea de a compensa parțial pierderile din finanțările publice din ultimii ani.
Câștigarea încrederii
Dar chiar și în aceste entități cu un „teren fertil” și care conțin deja un „sâmbure” din care ar putea crește ceva, lipsește aproape cu desăvârșire încrederea că transferul tehnologic este posibil. Aceasta se datorează unor premise false, dar puternic înrădăcinate în mentalul colectiv al cercetătorilor români. Printre acestea: „brevetele naționale au valoare, dar industria nu e interesată” (fals - piața fiind prea mică sau absentă, brevetele naționale au valoare zero), „brevetele internaționale sunt prea scumpe” (fals – se pot depune și gratuit … dacă știi cum), „în orice contract industrial, compania deține toate drepturile de IP ” (nu dacă știi ce și cum să negociezi) și multe altele. Dislocarea acestor premise false este un proces de durată, în principal datorită culturii academice bazate pe autoritate: este foarte greu de schimbat opinia cuiva care este obișnuit să aibă întotdeauna dreptate. De aceea, primul pas trebuie să fie nu acela de a schimba mentalitatea, ci de a câștiga încrederea șefilor de echipe ajutându-i să facă ce fac deja, dar mai bine. Iar ceea ce fac deja, în cel mai bun caz, este ce am menționat mai sus: contractele industriale, atâtea câte sunt. În lipsa acestei baze de pornire, este aproape imposibil de făcut primul pas, neîncrederea fiind aproape ireductibilă.
Comunicarea permanentă
O discuție detaliată a tipurilor de contracte, a practicilor dăunătoare actuale, și a metodelor de a îmbunătăți condițiile și clauzele în colaborările industriale, face subiectul următorului articol. Ideea esențială, pentru moment, este nevoia unei comunicări permanente, susținute, cu șefii de laboratoare, pentru a înțelege exact ce fac (nu ce ar trebui să facă) și cum pot fi sprijiniți să facă un pic mai mult sau un pic mai bine. Uneori, chiar și faptul de a obține deschiderea necesară pentru ca șefii de laboratoare să spună deschis cu ce probleme se confruntă, necesită depășirea unui prag de neîncredere. Dar și asta se poate face doar prin comunicare deschisă. Odată șefii de laboratoare câștigați, decizia și angajamentul instituțional devin posibil (nu garantat, doar posibil) datorită mecanismelor democrației academice.
Îmbunătățirea imaginii
Dar acesta nu este singurul obstacol de neîncredere care trebuie depășit. Obstacolul și mai mare decât primul este cel al neîncrederii oricărui partener industrial că mediul academic are ceva de oferit. Fără a ne ascunde după deget, și fără a intra în detalii, imaginea mediului academic în industrie este dezastruoasă. Vestea cea bună este că imaginea este, paradoxal, mult mai bună în străinătate decât în țară, pentru că majoritatea companiilor străine nu au avut contacte directe cu instituțiile românești, deci vin cu mult mai puține prejudecăți decât companiile românești. Acesta este un punct important, deși surprinzător: din diverse motive, șansele de colaborări fructuoase cu companii străine sunt mult mai bune decât cu companii românești. Voi reveni asupra acestui punct și în articolul următor.
Importanța primului contact
Pentru moment însă, miza este de a inspira încredere unei companii străine la un prim contact cu instituția, iar aceasta necesită două lucruri: un website bun, și persoana potrivită pentru a răspunde la telefon. Aceste lucruri par simple, aproape banale, dar cine cunoaște instituțiile românești de cercetare știe că sunt extrem de dificil de implementat.
Persoana trebuie să vorbească și să scrie cu ușurință în engleză cel puțin. Trebuie să aibă experiență academică pentru a fi luată în serios de cercetători (un masterat sau doctorat serios, preferabil în străinătate), dar și experiență în mediul privat, pentru a înțelege stilul și vocabularul specific industriei, fără de care nu poate fi credibilă. Această combinație de competențe implică un salariu imposibil de asigurat în interiorul structurii administrative a unei universități publice, introducând obligativitatea unei entități separate, controlate parțial sau total de universitate – o asociație sau fundație. Mai mult, deoarece nicio instituție din țară nu are în prezent o activitate cu potențial aplicativ suficient de intensă încât să poată susține financiar un birou profesionist de transfer tehnologic, singura soluție viabilă este de a asocia 3-4 instituții care să fie deservite de același birou.
Parerea ta conteaza: 
Noul circuit al finanţării din sistemul de cercetare, supus dezbaterii publice
