Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

GeoEcoMar consolidează iniţiativa creării unui nou geoparc UNESCO īn Romānia: Ţinutul Buzăului

28 Septembrie 2015




Potrivit liderului echipei de cercetare al GeoEcoMar, Zona Geoparcul Ţinutul Buzăului este unică din punct de vedere geologic, incluzând aflorimente (ocurenţe la suprafaţă) ale rocilor începând de acum circa 100 de milioane de ani (Cretacic) până în prezent. Sunt multe situri cu fosile, mai ales moluşte (scoici şi melci), neogene (de acum 10 milioane de ani până în prezent) care sunt forme endemice (au evoluat doar în zona externă a curburii carpatice). Deşi de o mare varietate geologică şi conţinând fenomene unice cum sunt Focurile vii şi Vulcanii noroioşi, legate de prezenţa hidrocarburilor din zona Geoparcului (exploatate şi în prezent, mai ales în zona Berca), există relativ puţine studii aprofundate asupra acestor fenomene, iar în străinătate numărul lucrărillor publicate referitoare la acestea este foarte mic. Investigaţiile aprofundate din zonă vor aduce un beneficiu important ştiinţelor geonomice la nivel naţional.

Alte proiecte de geoconservare reprezentative
Prin proiectele derulate de GeoEcoMar în ultimii ani s-a avut în vedere implementarea unor reţele de echipamente de monitorizare – alarmare a hazardurilor marine, cu risc pentru zona de coastă, zona în care sunt localizate mai multe situri NATURA 2000. De menţionat proiectul transfrontalier MARINEGEOHAZARD, a cărui implementare s-a încheiat în anul 2013, cel care a făcut posibilă înfiinţarea la sucursala GeoEcoMar Constanţa a Centrului Naţional de Monitorizare – Alarmare la Hazarduri Naturale Marine. Prin monitorizarea proceselor marine sunt avute în vedere şi efectele mai mult sau mai puţin distrugătoare ale unor fenomene naturale asupra ariilor protejate marine sau adiacente, ex. Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. De notat că GeoEcoMar este custodele a trei arii marine protejate – situri NATURA 2000: ROSCI0094 Izvoarele sulfuroase submarine de la Mangalia, ROSCI0273 Zona marină de la Capul Tuzla, şi ROSCI0237 Structuri submarine metanogene Sf. Gheorghe.

„În programul de cercetare al GeoEcoMar, studiile legate de mediu şi calitatea acestuia sunt susţinute prin proiecte dedicate monitorizării multianuale a fluviului Dunărea (sectorul Baziaş – Marea Neagră), a lacurilor de baraj Porţile de Fier I şi II, a Deltei Dunării, zonei costiere, şi zonei marine aflate sub jurisdicţia României. În cadrul unor proiecte internaţionale, desfăşurate prin Programele Cadru ale Comisiei Europene, prin proiecte de tip transfrontalier sau de colaborare la nivel regional şi prin Programul Horizon 2020, problemele de mediu sunt aprofundate, studiile fiind concentrate pe cercetare interdisciplinară. Proiectele referitoare la mediul înconjurător reprezintă o componentă de bază a strategiei de dezvoltare a GeoEcoMar, institutul diversificând investigaţiile, prin implementarea de noi metode, ex. analize izotopice, microbiologie şi biologie moleculară”, afirmă
dr. Gheorghe Oaie, directorul general GeoEcoMar.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite