Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Un război aplanat

25 Noiembrie 2015



Imaginea titlului de mai sus mi-a venit imediat în minte odată cu participarea la cea de-a zecea ediţie LOAD, evenimentul tradiţional dedicat soluţiilor open source şi free software. Este o imagine generată prin comparaţie cu situaţia existentă cu un deceniu în urmă, atunci când susţinătorii mai aprigi ai fenomenului open source erau oricând gata să sară la beregata reprezentanţilor de companii producătoare de software proprietar, şi mai ales la beregata reprezentanţilor Microsoft.

Zece ani mai târziu, Microsoft a ajuns să fie sponsor principal al unui eveniment dedicat open source! Ce s-a schimbat în aceşti zece ani pe piaţă ca să existe o asemenea schimbare cu caracter pe alocuri dramatic? Şi, mai ales, ce înseamnă această schimbare pentru tendinţele viitorului?

Dacă este să o luăm metodic, unul din cele mai importante lucruri care s-au schimbat a fost acela al renunţării la pretenţiile de soluţie panaceu universal emise în trecut de companiile producătoare de software proprietar. Cele mai multe astfel de companii şi-au dat seama, treptat şi nu fără dureri, că o continuare a politicii de superioritate şi de neadaptare la nevoile reale ale clienţilor riscă să ducă la pierderi financiare importante.

Al doilea lucru care s-a schimbat radical a fost continua apropiere a soluţiilor open source de consumatorul obişnuit de IT. Construirea de interfeţe prietenoase cu utilizatorul, obişnuit deja cu ferestrele intuitive ale aplicaţiilor comercializate de companiile producătoare de software proprietar, precum şi lansarea de multe aplicaţii similare în funcţionalităţi cu cele existente în tabăra adversarilor, au făcut ca ştacheta de consum a soluţiilor open source să coboare continuu din sfera utilizatorilor super specializaţi în cea a utilizatorilor de tip consumer. Ca atare, consumatorii au ajuns, treptat, să se "împrietenească" temeinic cu aplicaţiile de tip open source.

Al treilea lucru care a contat enorm în schimbarea termenilor ecuaţiei confruntării a fost reprezentat de implicarea unor nume cu mare greutate pe piaţă în susţinerea, lansarea şi promovarea unor soluţii bazate pe open source. Este cazul, de pildă, al soluţiilor IBM bazate pe Linux la sfârşitul epocii PC-urilor, dar şi cazul unor nume precum Google sau Samsung în epoca mobilităţii şi, probabil, în epoca viitoare a internetului obiectelor.

Al patrulea element, probabil la fel de important ca şi celelalte, a fost reprezentat de "democratizarea şi consumerizarea" IT-ului. De la un instrument elitist, IT-ul a ajuns în decurs de mai puţin de două decenii să devină element indispensabil al vieţii cotidiene a oamenilor. Iar cum pentru o astfel de situaţie aspectele precum preţul şi experienţa personală contează enorm, soluţiile open source s-au trezit în faţă cu o imensă oportunitate de a-şi înfrânge adversarii, pe care nu o puteau rata.

Evenimentul LOAD din acest an a demonstrat din plin toate aceste elemente. A arătat, de fapt, o nouă paradigmă existenţială a IT-ului, în care faptul că o aplicaţie software este open source sau proprietară a ajuns să nu mai fie relevant decât pentru anumite situaţii particulare. Situaţii în care nu aspectele legate de fiabilitate sau caracteristici tehnice sunt esenţiale, ci încrederea în soluţia oferită.

Ce înseamnă toate acestea pentru configuraţia viitorului? Mai presus de orice altceva, înseamnă o calmare majoră a spiritelor înfierbântate, chiar dacă anumite "buzunare" de fanatism vor continua să existe multă vreme şi în continuare. Calmarea aduce după ea şi orientarea către cooperare, care să înlocuiască o stare dăunătoare de conflict. Mai exact, cel mai probabil conflictul vechi între partizani se va transforma într-un conflict legat de cote de piaţă şi atragerea cât mai multor clienţi. Adică un conflict clasic de marketing.

Câştigători vor fi aceia care vor înţelege că în viitorul previzibil clientul final este cel care va alege ce doreşte să utilizeze şi, ca atare, îşi vor adapta complet oferta la o asemenea situaţie, indiferent că această ofertă se bazează pe o soluţie open source sau una proprietară. Mutări precum cea de apropiere efectuată recent de Microsoft şi Red Hat Linux, odinioară duşmani ireconciliabili, sunt elocvente în acest sens.

În mod similar, cei care vor continua cu exacerbarea doar a unor caracteristici şi virtuţi tehnice, bazându-şi întreaga activitate de comercializare doar pe acestea şi nu pe preferinţele şi experienţa finală a consumatorului, vor pierde şi, foarte probabil, vor ajunge în negura uitării. Cât despre partizanii înfocaţi ai gratuităţii, pentru că există şi aşa ceva, aceştia vor continua să fie doar o comunitate de romantici incurabili, cu un rol din ce în ce mai mic pe piaţă.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite