Revista >> Aprilie 2016 [Nr. 183] >> Cercetare & Invatamant superior

Cercetarea suferă de lipsa diferenţierii obiective şi a unui leadership adecvat

Alexandru Batali

22 Aprilie 2016

10.Liderul din sistemul CDI românesc pe care îl admiraţi
Greu de spus, deoarece sunt concepte complicate: „lider din sistemul CDI românesc” (Ce tip de lideri? Ştiinţifici sau administrativi? Oare avem lideri?), „admiraţie… Prima tentaţie este să răspund metaforic, cu câteva versuri din poezia „La Steaua”, a lui Mihai Eminescu:

«Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.»

Dar, ca să nu rămână întrebarea fără răspuns concert, îl menţionez pe profesorul Ioan Radu. Profesorul Ioan Radu, conducătorul lucrării mele de doctorat, nu a fost un lider cunoscut de întregul sistem de CDI din România. Eu cred însă că a fost o personalitate ştiinţifică care merită să fie cunoscută şi luată ca model! Aşa cum se ştie, regimul comunist a interzis în universităţi specializarea în psihologie în anii ’70 şi în institutul Academiei Române în 1982. Reînfiinţarea deşteaptă a psihologiei la UBB, după curmarea regimului comunist în 1989, s-a făcut prin faptul că acest mare profesor a fost deschis spre o paradigmă ştiinţifică în care el nu era pregătit, trimiţându-şi studenţii în SUA, iar la întoarecere lăsându-i să facă ce au învăţat acolo. Aşa am putut eu să mă întorc la UBB şi să constuiesc ceea ce am spus mai sus. Alţi lideri din psihologie şi-au impus după 1989 paradigma din anii ’70, care exista atunci când psihologia a fost interzisă, astfel încât psihologia din acele centre s-a născut din start defazată şi ruptă de practicile internaţionale. Aşa cum am arătat într-un text dedicat memorie sale (https://danieldavidubb.wordpress.com/2015/07/20/astazi-a-incetat-din-viata-marele-psiholog-roman-ioan-radu/), „...Profesorul Ioan Radu a fost liantul între generaţia de psihologi clujeni dinaintea desfiinţării psihologiei de către regimul comunist (1977/1982) şi noua generaţie de psihologi clujeni de după Revoluţia din 1989. El a fost cel care a dat noua direcţie psihologiei clujene, prin aducerea unor psihologi tineri, care au imprimat un suflu modern psihologiei clujene (suflu uşor diferit faţă de alte centre academice psihologice din România). A fost un om exigent, pariind, de cele mai multe ori, corect pe oameni de valoare şi refuzând să aducă în grup oameni mai puţini valoroşi (în ciuda faptului că acest lucru îi putea crea animozităţi). Dar, prin această atitudine responsabilă, psihologia clujeană a rămas, în structura sa fundamentală, o Şcoală...” În acelaşi text am relatat că „…Am rămas în memorie cu următorul eveniment, care arată ce înseamnă un mentor adevărat şi care sintetizează multe despre acest mare profesor şi psiholog român. Imediat după doctorat mi-a spus (reproduc aproximativ): «…Du-te în SUA (obţinusem prin concurs o poziţie postdoctorală), învaţă cum se face psihologia modernă şi vino şi fă la fel şi la UBB. Eu a trebuit să lucrez într-o altă paradigmă, de restrişte (se referea la desfiinţarea psihologiei în perioada comunistă), tu nu trebuie să urmezi modelul meu academic de cercetare, cu publicaţii mai ales naţionale, poate valoroase, dar de circulaţie restrânsă, ci trebuie să te pregăteşti în noua paradigmă, care să internaţionalizeze psihologia românească, aşa cum a fost aceasta de la începuturi prin Florian Ştefănescu-Goangă…» Astfel de oameni, capabili să promoveze standarde pe care ei, din cauza vremurilor nu au avut cum să le atingă (iar perioada comunistă a fost o frână uriaşă), nu să se autopromoveze blocând astfel asimilarea unor lucruri noi, au fost şi sunt astăzi rari şi ei sunt mentorii şi creatorii de şcoli academice care rămân în memoria oamenilor”.

11.Principalul merit personal în sistemul de CDI
Dacă este vorba despre meritul personal, as îndrăzni să spun că introducerea psihoterapiilor cognitiv-comportamentale şi validate ştiinţific în România (la standardele internaţionale), iar în cadrul acestora dezvoltarea componentei de tehnologie (ex. roboterapia, psihoterapia prin realitate virtuală, etc.). Toate acestea prin International Institute for the Advanced Study of Psychotherapy and Applied Mental Health (http://www.psychotherapy.ro), care este un Institut românesc de interes european; fiind inclus în platforma MERIL a European Science Foundation, Institutul funcţionează atât ca un blocaj la brain drain (ex. oferă şansa unui mediu academic de anvergură în ţară), cât şi ca un atractor pentru brain gain (ex. atrage în ţară cercetători internaţionali şi din diaspora românească).

12.Regretul cel mai mare?
Faptul că românii nu reuşesc – ca urmare a lipsei de cooperare şi de încredere unii în alţii – să creeze instituţiile sociale care să le permită să-şi utilizeze potenţialul de creativitate şi de inteligenţă, astfel că în clasamentele internaţionale privind mediul academic şi inovarea suntem mereu pe ultimele locuri din Uniunea Europeană. Ne lipseşte un leadership adecvat! Aştept un leardship academic în spiritul poeziei „Dacă” a lui Rudyard Kipling:

„De poţi să nu-ţi pierzi capul când toţi din jurul tău
Şi l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ți ție vină…
De poți vorbi mulțimii
fără să minți, și dacă
Te poți plimba cu regii
făr-a te îngîmfa;
De nici amicii, nici dușmanii nu pot vreun rău să-ți facă,
Pentru că doar dreptatea
e călăuza ta…”

13.Cercetarea românească: puncte forte, puncte slabe?
Puncte forte: Ambiţia şi dorinţa de a fi mereu în liga celor mai buni.
Puncte slabe: Instituţiile sociale slabe (inclusiv lipsa unui leadership adecvat), care nu ne permit să ne utilizăm potenţialul de creativitate şi de inteligenţă pentru a ajunge în liga celor mai buni. Mai mult, acum suntem în situaţia paradoxală în care toţi din sistemul CDI ne credem cei mai buni şi peste media sistemului CDI, ceea ce nu ne permite să înţelegem realist unde suntem, să proiectăm realist ţinte de urmat şi să implementăm realist programe care să ne ducă spre ţintele fixate. În mintea noastră noi suntem deja acolo, confundând realitatea cu wishful thinking…!

14.Cel mai bun proiect de cercetare existent?
Dacă este vorba despre proiectele mele, eu le consider, probabil în mod subiectiv, pe toate bune. Care pare să fie cel mai inovativ, este proiectul DREAM (http://www.dream2020.eu/), în care încercăm să producem o nouă generaţie de roboţi terapeutici.
Dacă vorbim în general, aş spune că cele mai bune din ţară la momentul de faţă sunt cele trei proiecte Europen Research Council/ERC (două starting grants şi unul consolidator grants) derulate în România! Aştept proiectul românesc ERC de tip advanced grants!

15.Cel mai defectuos proiect de cercetare?
Dacă este vorba despre proiectele mele, nu aş spune că vreunul a fost chiar defectuos, dar unele au fost afectate serios de tăierea masivă şi neanunţată din timp a fondurilor de cercetare, ceea ce a făcut ca dintr-o cercetare proiectată iniţial de frontieră/ca schimbare paradigmatică, să ajungem în final la una de tip puzzle (invocând distincţiile filosofului ştiinţei Thomas Kuhn).
Dacă vorbim în general, atunci este greu de ales, deoarece sunt zeci de proiecte de tip gaură neagră, în care banii din cercetare şi din fonduri europene sunt pierduţi. Verificaţi corelaţia între sumele primite, rezultatele de top şi profilul ştiinţific al directorilor de proiecte şi o să rămâneţi stupefiaţi văzând unde merg banii de cercetare şi mai ales cei din fondurile structurale. După mine, când milioane de euro din fonduri structurale merg în sectoarele academice neperformante asta este o problema de securitate naţională; nu atât pentru că fondurile structurale ar merge şi în sectoare necompetitive (raţional poţi gândi că trebuie să investeşti şi într-un sector necompetitiv ca să-l faci mai competitiv), ci pentru că banii dispar în sector, sectorul rămânând însă tot necompetitiv.

16.Cea mai bună politică de cercetare din ultimii ani?
Greu de găsit, deoarece cele mai multe politici au fost proaste, iar cele câteva bune nu au rezistat pentru a avea un impact stabil. Aş menţiona însă creşterea finanţării sistemului de CDI în perioada 2005-2008, creşterea grilei de salarizare pentru cercetători (cu referire la granturi) şi competiţiile de granturi naţionale pe bază de evaluare internaţională din 2010-2012.

17.Cea mai proastă decizie la nivelul politicii de cercetare?
Filosofia că decât mai mult la cei mai buni, mai bine mai puţin la cât mai mulţi. Acest lucru duce la o lipsă de diferenţiere prin alocarea recompenselor către toţi, indiferent de performanţă, cu impact catastrofal asupra competitivităţii sistemului românesc de CDI.

18.Şansa relansării cercetării româneşti?
O evaluare internaţională care să identifice obiectiv valorile şi potenţialul sistemului românesc de CDI, iar apoi investiţia diferenţiată, cu accent acolo unde se poate obţine un avantaj competitiv. Aşa cum am spus mai sus, acum suntem în situaţia paradoxală în care toţi din sistemul CDI ne credem cei mai buni şi peste media sistemului CDI! Aşadar, noi nu putem promova din interior diferenţierea, care este condiţie obligatorie a competitivităţii şi excelenţei.