Revista >> Octombrie 2016 [ Nr. 188] >> Cercetare & Invatamant superior

Cercetarea românească, un bolovan al lui Sisif

Alexandru Batali

27 Octombrie 2016

Test de personalitate fără veleităţi profesionale şi joc vechi de societate, chestionarul lui Proust a devenit mai cunoscut prin aplicarea sa de către Bernard Pivot în cadrul emisiunii „Bouillon de culture". Pornind de la acest model clasic, am creat un formular complet adaptat, menit să restituie imaginea cercetării româneşti prin ochii unor personalităţi care se dezvăluie totodată pe sine, prin raportare la acest domeniu. Dr. Florin Vasiliu, Directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCDFM) în perioada 1998 -2016, este invitatul acestei ediţii.

1. Principala dumneavoastră calitate?
Meticulozitatea în îndeplinirea sarcinilor care îmi revin şi în general pentru tot ceea ce întreprind. Sigur că se pot adăuga tenacitate, curiozitate ştiinţifică, dar şi alte trăsături care presupun că m-au ajutat într-o carieră de cercetător de aproape 50 de ani.

2. Principalul defect?
Dificultatea pe care o am la primul contact cu persoane necunoscute, poate şi din cauza unor suspiciuni de prim moment, care se confirmă sau nu. Ulterior, după ce colaborez sau cunosc mai bine persoana respectivă, pot fi -cred eu- un bun coechipier sau lider de grup.

3. Deviza după care vă călăuziţi în profesie?
Nu am avut în profesie propriu-zis vreo deviză, dar în lumea academică românească, destul de amestecată de altfel, am acţionat conform devizei „Adevărul şi numai adevărul!”, care m-a ajutat să pot separa profesionismul adevărat de impostură.

4. Trăsătura pe care doriţi să o întâlniţi la un cercetător?
O minte deschisă şi curiozitatea. Poate nu chiar în ultimul rând, ceea ce se numea mai demult cultura generală. În deceniile de cercetare activă, am observat că majoritatea cercetătorilor de valoare, de la noi şi de pretutindeni, au un bagaj cultural de invidiat. Exemplele sunt extrem de numeroase, iar explicaţia cred că ar consta într-un orizont mai larg, într-o amplitudine mai mare a gândirii creatoare.

5. Ce preţuiţi cel mai mult la partenerii din proiectele de cercetare?
Profesionalismul şi spiritul de echipă. Contează enorm capacitatea directorului de proiect de a-şi alege parteneri valabili ştiinţific, care să se implice puternic în proiect. Din păcate, în multe cazuri există parteneri încorporaţi pur formal în echipa de cercetare şi a căror contribuţie la rezultate este minimă sau inexistentă.

6. Locul unde aţi dori să faceţi cercetare?
În mod uzual la această întrebare cei chestionaţi indică locul în care lucrează sau au lucrat şi probabil că de obicei e adevărat. Cum sunt deja la sfârşit de carieră, nu o să fiu ipocrit şi voi menţiona ca posibile locuri ideale pentru cercetare două prestigioase institute: Max-Planck-Institut fur Metallforschung, Stuttgart, şi Interuniversity MicroElectronics Center (IMEC), Leuven, Belgia. Cu ani în urmă, am lucrat în aceste locuri şi mi-am dat seama cât de important este climatul în care se desfăşoară cercetarea, fără birocraţie şi nesiguranţă financiară. Totul este să înveţi, să lucrezi şi să ai idei pentru ceea ce întreprinzi ca demers investigativ. Nu mai poţi să dai vina pe „lipsa de condiţii“, cum se întâmplă de multe ori la noi.

7. Descoperirea ştiinţifică pe care o apreciaţi cel mai mult?
Voi da câte un exemplu pentru secolul 20 şi respectiv secolul 21. Pentru secolul 20 aş menţiona că în 1986, un veteran al ingineriei şi fizicii germane, Ernst Ruska, celebru pentru construirea încă din 1933 a primului microscop electronic, a împărţit premiul Nobel cu Gerd Binnig și Heinrich Rohrer, distinşi pentru dezvoltarea microscopului electronic de baleiaj. Deși microscoapele electronice moderne pot realiza o imagine mărită a obiectelelor de până la două milioane de ori, toate se bazează pe prototipul lui Ruska. Microscopul electronic este nelipsit din multe laboratoare. Cercetătorii îl folosesc pentru a examina material biologic (cum ar fi microorganisme și celule), diferite molecule mari, metale și structuri cristaline, și caracteristicile diferitelor suprafețe.

Dintre marile descoperiri ale începutului secolului 21, aş alege descoperirea efectului de magnetorezistenţă gigant (GMR), care a revoluţionat tehnicile ce permit citirea informaţiei stocate pe un hard disk. Pentru această ultimă descoperire, Albert Fert (care a vizitat recent INCDFM Bucureşti, unde lucrez) şi Peter Grunberg au luat Premiul Nobel pentru fizică în 2007. Principalele aplicaţii ale GMR sunt senzorii de câmp magnetic (care permit citirea de date de pe hard-diskuri), biosenzori, sisteme microelectromecanice (MEMS), etc. Structurile GMR multistrat sunt folosite în memoriile magnetorezistive cu acces aleator.

8. Personalitatea ştiinţifică pe care o admiraţi?
Aş menţiona mai întâi doi dintre excepţionalii profesori pe care i-am avut în facultate: academicienii Şerban Ţiteica şi Mihai Gavrilă. Rigoarea predării unor discipline ca termodinamica şi mecanica cuantică a impresionat evident tânărul care eram în acel timp, stimulând efortul intelectual propriu depus ulterior. O personalitate ştiinţifică pe care o admir este Prof Manfred Ruhle de la Max-Planck-Institut fuer Metallforschung, Stuttgart, actualmente Profesor Emeritus şi unul dintre directorii aceluiaşi institut, denumit astăzi Max-Planck-Institut für Intelligente Systeme. Profesorul Ruhle este considerat unul din cei mai mari specialişti în microscopie electronică din întreaga lume. Succesul grupului său, de-a lungul mai multor decenii, se bazează pe trei factori: atingerea unui nivel de excepţie în simularea imaginilor HREM, echipamente de microscopie electronică analitică de top şi seminarii cu tinerii cercetători de înalt nivel.