Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Care sunt noutatile Epson din gama de imprimante EcoTank ITS

18 Octombrie 2017



Epson anunță pentru cel de-al doilea trimestru din 2017 o creștere cu 13% a livrărilor de imprimante cu tehnologie cu jet de cerneală, din punct de vedere al volumului, respectiv cu 22% ca valoare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În prima jumătate a anului 2017, Epson a livrat cu 10% mai multe imprimante și multifuncționale cu jet de cerneală decât în perioada ianuarie – iunie 2016. Din punct de vedere valoric, Epson a înregistrat un avans de aproximativ 18 procente faţă de 2016, conform IDC Quarterly Hardcopy Peripherals Tracker, 2017Q2. În perioada aprilie – iunie 2017, în România s-au vândut echipamente cu jet de cerneală în valoare de 2,04 milioane de euro, în creștere cu 25% față de trimestrul 2/2016.
„Pentru a doua jumătate a anului estimăm livrări în creştere față de perioada ianuarie – iunie 2017. Ne bazăm predicțiile pe noua generație de imprimante cu jet de cerneală din gama EcoTank ITS, economice, rapide și ecologice, pe care le anunțăm astăzi. Echipamentele asigură un cost per pagină foarte scăzut, datorită recipientelor şi a rezervorului de cerneală de mare capacitate. În plus, vin cu un design nou pentru a fi mai ușor de folosit și alimentat, cu rezervor frontal și sistem de alimentare îmbunătățit”, a declarat Simona Decuseară, Sales and Marketing Manager Epson pentru România și Bulgaria. ”Pentru Epson, viitorul imprimării este tehnologia inkjet. Dacă ne uităm la economiile pe care tehnologia le generează business-urilor şi celor care tipăresc acasă, dar și la impactul redus asupra mediului, este evident că mai devreme sau mai târziu companiile, dar și utilizatorii individuali vor face trecerea la inkjet”, a mai adăugat Simona Decuseară.

O nouă generație de imprimante fără cartușe



Epson lansează următoarea generaţie de imprimante EcoTank ITS pentru utilizatori casnici (L3050, L3060, L3070, L4150, L4160) și o gamă Premium EcoTank ITS pentru companiii (L6160, L6170, L6190). În total, gama EcoTank ITS va avea acum 21 de modele. Imprimantele au un design nou, mai compact, cu rezervor de cerneală frontal şi recipiente mai mari, fiind mai economice și mai ușor de utilizat.
Gama EcoTank ITS asigură un cost per pagină foarte mic datorită cernelurilor cu randament ridicat și a rezervoarele de mare capacitate. Pe lângă economia de bani, imprimantele asigură economie de timp, perioada dintre alimentări fiind mult mai mare. Toate modelele au recipente pentru reumplere de mare capacitate și beneficiază de o garanție extinsă de până la trei ani.
Modelele L4150, L4160, L6160, L6170, L6190 au modul Wi-Fi, Wi-Fi Direct și o serie de alte opțiuni pentru imprimarea de fotografii și documente de pe diverse dispozitive mobile. În plus, modelele L6160, L6170, L6190 dispun de Ethernet și opțiunea Scan-to-Cloud.
Ideale pentru afaceri, imprimantele Premium EcoTank ITS (L6160, L6170, L6190) utilizează capul de printare PrecisonCore şi cerneală Epson originală de tip pigment, pentru o imprimare clară și pentru ca documentele să reziste mai mult în timp, cerneala fiind rezistentă la apă şi la sublinierea cu markere. Vitezele de imprimare pot ajunge până la 15 ppm, toate modelele pot tipări faţă-verso, iar anumite modele oferă şi tăvi de hârtie cu capacităţi mai mari, compartiment pentru alimentare automată şi fax. Cu cerneala iniţială se pot tipări până la 14.000 de pagini alb-negru/ 11.200 de pagini color.
Toate modelele EcoTank ITS anunțate, respectiv L3050, L3060, L3070, L4150, L4160, L6160, L6170, L6190 sunt disponibile de luna aceasta, la preţuri estimative cuprinse între 850 lei şi 1700 lei.
Epson a investit 400 de milioane de euro în zona de producție și va investi alte 185 de milioane de euro în tehnologia PrecisionCore inkjet în următorii 3 ani.









Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite