Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Automatizarea automatizării

12 Decembrie 2017



Titlul de mai sus pare cel puţin ciudat, dar cum altfel se poate defini o nouă tendinţă apărută la nivel global, anume aceea a automatizării unor procese care includeau din start o doză mare de automatizare? Este şi cazul, de pildă, al proceselor de machine learning, adică al acelor procese care învaţă roboţii să „gândească” pe baza unor algoritmi tot mai complecşi.

Desigur, pentru cei care se ocupă de scrierea de modele machine learning, procesul uman poate fi foarte complicat. De dată foarte recentă, însă, vendorii de software au început să înglobeze funcţionalităţi machine learning în miezul aplicaţiilor, astfel automatizând procesele de machine learning pentru utilizatori cărora le lipsesc abilităţi legate de ştiinţa datelor.
Fenomenul pare oarecum similar cu ceea ce s-a întâmplat în zona creaţiei de site-uri web. Cu doar câţiva ani în urmă, crearea de astfel de site-uri constituia apanajul programatorilor specializaţi. La ora actuală, practic oricine îşi poate crea un site web folosind aplicaţii de creare web deja dezvoltate şi elemente de inteligenţă artificială pentru optimizare.
Revenind la machine learning, tot mai multe modele de astfel de procese sunt automatizate. La nivel global există azi aplicaţii software care pot executa sarcini mai complicate, cum ar fi procesarea şi generarea de limbaj natural, şi care nu necesită abilităţi speciale de codare. Iar analiştii susţin că în viitorul apropiat chiar şi inteligenţa artificială ar putea fi automatizată pentru uzul firmelor care nu-şi permit experţi în acest domeniu!
Tendinţa de a automatiza procesele de machine learning prin instrumente incluse în aplicaţii software începe să se manifeste tot mai pregnant în rândul vendorilor de software. Un exemplu recent este cel al vendorului de soluţii de vizualizare date Tableau Software, care a anunţat că intenţionează să introducă în soluţiile vândute un instrument de pregătire inteligentă date care foloseşte machine learning pentru a automatiza mulţi paşi de pregătire a datelor pentru analiză. Şi tot recent, analistul IDC David Schubmehl a declarat că şi alţi mari vendori, cum sunt Microsoft, Oracle şi Salesforce au anunţat includerea machine learning în interiorul aplicaţiilor software viitoare care vor fi lansate.

Multiplicarea instrumentelor software pe pilot automat
În foarte scurt timp, din ce în ce mai multe firme ar putea folosi procesele de machine learning fără ca măcar să-şi dea seama de asta. Ideea din spatele acestui proces este aceea că folosirea de instrumente machine learning permite factorului uman să pună un număr în creştere de instrumente software pe pilot automat. Iar asta se poate numi deja următorul val al aplicaţiilor software de întreprindere.
O astfel de tendinţă are sens datorită contrastului dintre beneficiile evidente ale procesului de machine learning pentru companii şi lipsa cronică de specialişti cu înaltă educaţie în ştiinţa datelor care să dezvolte aplicaţii proprii de machine learning. Cu alte cuvinte, firmele vor avea tot mai multă nevoie să extragă rezultate concrete pentru profitabilitatea afacerilor din date, însă dezvoltarea de capabilităţi interne pentru acest scop este scumpă şi mare consumatoare de timp.
„La ora actuală se constată pretutindeni o lipsă de specialişti în prelucrarea inteligentă a datelor”, spunea Schubmehl în cadrul unui eveniment public online. „Această idee, de folosire a inteligenţei artificiale fără cunoaştere de coduri sau cu cunoştinţe minime de codare, înseamnă cu adevărat o capabilitate extraordinară. Procesele automatizate de machine learning vor ajuta firmele să ajungă cu adevărat acolo unde doresc din exploatarea eficientă a datelor acumulate”.
Acest lucru nu va însemna că automatizarea proceselor de machine learning va duce automat la profitabilitate. Şi asta deoarece, oricât de inteligente vor deveni aplicaţiile software, ele se vor baza tot pe date. Cu alte cuvinte, dacă o firmă nu reuşeşte să acumuleze date relevante pentru afacerea desfăşurată, aplicaţiile software nu vor duce la cine ştie ce rezultate.
Ca atare, analistul IDC afirmă că firmele vor trebui să investească în infrastructură pentru a acumula date relevante înainte de a beneficia de pe urma aplicaţiilor software care oferă beneficii de automatizare a proceselor de machine learning. O barieră semnificativ de înaltă din punct de vedere financiar, însă nu imposibil de depăşit, chiar şi de către firme cu resurse mai limitate. Şi asta deoarece, urmare a unei alte tendinţe manifeste, mai mult ca sigur că, ademenite de perspectiva creşterii vânzărilor, chiar firmele care vând astfel de aplicaţii de automatizare vor găsi modalităţi suficient de atractive de finanţare a achiziţiilor de către potenţialii clienţi.



Tags: automatizare, IT

Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite