Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

Colţul lipsit de perspectivă

12 Decembrie 2018



Când ceva ajunge înghesuit într-un colţ din varii motive, perspectivele de ieşire din acel colţ la lumina bogată a zilei se diminuează, de obicei, constant. În lipsa unei mâini solide de ajutor, lucrul sau persoana ajunsă într-o asemenea situaţie are toate şansele să cadă şi să nu se mai ridice. O asemenea situaţie traversează de ceva vreme, din păcate, cercetarea românească.
Într-o recentă prezentare (ce poate fi consultată pe site-ul revistei: http://www.marketwatch.ro/download_pdf.phpurl=CERCETAREA_ROMANEASCA__PROBLEMELE_PREZENTULUI_SI_PROVOCARILE_VIITORULUI) susţinută cu ocazia unui eveniment public, acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române, a dezvăluit câteva date care trec dincolo de orizontul punerii pe gânduri şi ajung chiar în zona unui strigăt de disperare. Iată câteva dintre ele. După numarul de documente ştiinţifice generate, România ocupă acum poziţia 41 în lume, după Egipt, Pakistan şi Thailanda, şi 4 în Europa de Est, după Federaţia Rusă, Polonia şi Cehia. Dupa indicele Hirsch (h-index), România ocupă poziţia 54 în lume (h-index = 211), după Bulgaria (217), Pakistan (217) şi Kenya (216), şi 11 în Europa de Est, după Estonia (234), Ucraina (225) şi Bulgaria (217).
În acelaşi timp, majoritatea lucrărilor şi citărilor pentru România este asigurată de câteva domenii (cu o ordine care variază de la un an la altul): inginerie, medicină, fizică şi astronomie, chimie şi inginerie chimică, informatică, ştiinţa materialelor, biochimie, genetică şi biologie moleculară. Numărul lor este însă total insuficient. La nivel european, în termeni de inovaţie, România şi Bulgaria se află în ultima categorie, Modest Innovators (un nivel al indicatorilor mai mic de 50% din media UE), însă Bulgaria a crescut distanţa faţă de România in 2018, iar România se depărtează şi mai mult de media europeană, înregistrând cea mai mare scădere din UE faţă de anul 2010 (-30% în 2018). Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în trei zone vitale: dimensiunea resursei umane, investiţii CDI publice şi private, număr IMM-uri inovatoare. În tot acest timp, Elveţia rămâne cea mai inovatoare ţară din Europa, iar Suedia rămâne cea mai inovatoare ţară din UE (de 2 ori mai puţini locuitori, dar de 4 ori mai mulţi cercetători faţă de România).
Evident, atunci când apar date concrete legate de o situaţie, se nasc întrebări legitime privind cauzele respectivei situaţii. Academicianul Bogdan C. Simionescu a identificat trei motive, care reprezintă o problemă şi deopotrivă o provocare pentru viitor: resursa umană, finanţarea domeniului şi managementul. Personal, la ele aş adăuga un al patrulea motiv, care mi se pare la fel de important: nefuncţionarea trinomului universităţi - institute de cercetare - firme private. De ce este important acest al patrulea motiv? Deoarece atunci când rapoartele instituţiilor publice arată că 97% din firmele private româneşti funcţionează la cota de supravieţuire, devine evident că acest mediu de afaceri nu are cum să sprijine inovaţia şi, prin aceasta, nu are cum să se transforme în acel braţ esenţial al mecanismului de dezvoltare al cercetării și inovării, care transformă rezultatele cercetării în produse şi servicii vandabile, generatoare de profit economic și bunăstare socială.
În termeni de resursă umană, datele prezentate de academicianul Simionescu arată că numărul de cercetători din România a scăzut de la 38.000, în 1993, la puţin peste 18.000, în 2016 - ultimul an pentru care au existat date finale. O asemenea scădere dramatică are mai multe cauze. Unele sunt obiective, cum este cazul creşterii mobilităţii forţei de muncă sau al „racolării de creiere” către meridiane unde salariile şi condiţiile de muncă sunt mai bune, însă altele, cum este acela al scăderii atractivităţii domeniului cercetării în România pentru tinerele talente ţine de cu totul alte considerente, aproape eminamente sociale şi politice.
În termeni de finanţare publică, datele prezentate arată (pentru a câta oară pe meleaguri mioritice?) discrepanţa majoră dintre promisiuni şi realitate. Concret, dacă promisiunile politicienilor arătau atingerea unei ţinte de finanţare de 1% din PIB până în anul 2020, la sfârşitul anului 2016 nivelul de finanţare ajunsese doar la 0,21% din PIB, în 2017 la 0,18% din PIB, iar în acest an situaţia are toate şansele să fie şi mai dezastruoasă, ca urmare a recentelor rectificări bugetare.
În fine, dar nu în ultimul rând, factorul managerial are şi el câteva caracteristici lacunare. Printre cele identificate de academicianul Simionescu se numără gradul redus de înţelegere a importanţei cercetării la nivelul societăţii româneşti, inexistenţa unui „model european” general acceptat al organizării şi finanţării cercetării, existenţa unui sistem incoerent de evaluare a activităţii de cercetare, existenţa unui sistem administrativ ineficient, lipsa unei politici de marketing a cercetării, precum şi existenţa unui suport tehnic subdimensionat şi inoperant pentru cercetare-dezvoltare-inovare.
Un asemenea tablou, precum cel de mai sus, este elocvent prin sine însuşi şi nu are nevoie de comentarii suplimentare. La fel ca în cazul mai larg al omenirii care se îndreaptă spre autodistrugere, prin nesocotirea semnalelor transmise de natură, domeniul CDI din România pare să se îndrepte către un drum fără întoarcere.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite