Revista si suplimente
MarketWatch
Inapoi Inainte

România, cot la cot cu Botswana, Gabon, Malta şi alte „puteri” mondiale ale ştiinţei şi cercetării

20 Aprilie 2021



Se tot discută de ceva timp de reformă în cercetare, cu păreri pro şi contra importanţei cercetării într-o ţară cum este România, cu pretenţii de măcar economie emergentă, dacă nu chiar dezvoltată. Unii ar dori numai cercetare de excelență, axată pe susţinerea financiară a unor grupuri alese pe nişte criterii nu foarte clare, dar care ar include, se pare, şi calitatea publicaţiilor în care sunt publicate rezultatele, sau numărul de granturi europene finanţate (ex. granturile ERC). Alţii se axează exclusiv pe impactul rezultatelor cercetării asupra economiei, adică rezultatele ce nu se văd în profit economic nu sunt bune, iar producătorii lor nu ar mai trebui finanţaţi. Originea acestor discuţii rezidă în nivelul foarte redus al finanţării cercetării din România, dar şi aici părerile sunt împărţite, unii zic că este mult prea puţin (ultimul loc, detaşat, în Comunitatea Europeană, cel puţin în ceea ce priveşte finanţarea publică, care a ajuns la un nivel de 0.12-0.14% din PIB alocat autorităţii centrale pentru cercetare, noroc cu ce se mai alocă pe la alte autorităţi/ministere, academii, plus în mediul privat, ca să ajungem pe la un 0.5% din PIB cheltuieli totale cu cercetarea în România), alţii spun că şi ce se alocă acum este prea mult, că nu ar trebui investit nimic în cercetare, iar cercetătorii ar trebui trimiși la sapă, să înveţe ce înseamnă munca.
Ceea ce pare să fie din ce în ce mai sigur este faptul că există o corelaţie foarte strânsă între finanţarea cercetării, publică sau privată, şi numărul de cercetători raportat la milionul de locuitori. Merită deci analizate nişte cifre disponibile pe site-ul Băncii Mondiale, pentru cheltuielile R&D ca procent din PIB (https://dată.worldbank.org/indicator/GB.XPD.RSDV.GD.ZS), şi pentru numărul de cercetători la un milion de locuitori (https://dată.worldbank.org/indicator/SP.POP.SCIE.RD.P6).
Căutând România, la nivelul anului 2018, aflăm: cheltuieli totale R&D - 0.51% din PIB; număr de cercetători la milion locuitori - 882. O fi bine, o fi rău? Începi să te uiţi la țări care au cifre similare pentru cheltuielile R&D şi găseşti:



Suntem cot la cot cu ţări din Africa, America de Sud sau Orientul Mijlociu (cu rezervă asupra datelor privind numărul de cercetători în unele ţări africane). Excepţie fac, poate, Malta şi Cipru, țări din Comunitatea Europeană care nu înseamnă însă foarte mult ca forţă economică sau populaţie. Cu toate acestea au un număr de cercetători la milionul de locuitori net mai mare decât România. Probabil din cauza climei şi a locaţiei.
Pentru a elimina suspiciuni de manipulare, în sensul alegerii premeditate a unor date care să dezavantajeze România, am căutat date despre foste țări comuniste, actualmente în CE, sau despre alte economii considerate emergente:



Toate ţările din jur investesc mai mult în cercetare şi au mai mulţi cercetători/milion locuitori comparativ cu România. Şi țări cu economii emergente investesc mai mult în cercetare. Excepţia ar putea fi India, să nu uităm însă că foarte mulţi cercetători indieni, de foarte bună calitate, lucrează în afara graniţelor Indiei.
Despre ţările cu adevărat dezvoltate nu are rost să vorbim, ele sunt la ani lumină de noi şi vor continua să atragă cercetători din ţară pentru că au finanţare predictibilă, salarii atractive şi un sistem social care apreciază munca şi meritele profesionale. Merită studiat cazul Israelului, o ţară semnificativ mai mică decât România, fără resurse naturale, dar care investeşte anual 4.95% din PIB în cercetare şi inovare (de aproape 10 ori mai mult decât la noi). Din păcate, numărul de cercetători/milion locuitori nu este disponibil, dar se poate bănui că este semnificativ mai mare decât în România. Şi alte ţări, cu suprafaţă, resurse şi număr de locuitori mai mici decât ale României, investesc mult mai mult în cercetare şi au mai mulţi cercetători/milion locuitori faţă de ţara noastră, vezi cazurile Irlandei, Islandei, Finlandei, Elveţiei, Austriei, Norvegiei, Belgiei, Olandei, Luxemburgului, etc. Toate au un standard de trai mai bun decât în România şi atrag ca un magnet mii de români, care preferă să lase circul şi nepăsarea de acasă pentru puţin respect şi o viaţă mai bună.
Analizând datele Băncii Mondiale, se poate trage concluzia că investiţia în cercetare pare a se corela foarte bine cu nivelul de trai. Respecţi inteligența, materia cenuşie, îi recunoşti statutul special în societate, îi asiguri venituri decente şi investeşti ca să îşi poată desfăşura munca, atunci, mai devreme sau mai târziu, rezultatele se vor vedea şi în economie, nivel de trăi, dezvoltare. A considera derizorie activitatea de cercetare şi a o lăsa să se stingă natural prin lipsa finanţării înseamnă a compromite viitorul pe termen lung, pentru că resursa umna de calitate în cercetare nu se formează la comandă, ci este nevoie de 15-20 de ani pentru a vedea rezultate palpabile.



Parerea ta conteaza:

(0/5, 0 voturi)

Lasa un comentariu



trimite