Comerțul electronic în vremuri de pandemie – o oportunitate de dezvoltare?
Covid-19 a modificat practic fiecare domeniu al vieții noastre. În lunile dintre primăvara anului 2020 și 2021 s-a schimbat modul în care facem naveta, comunicăm, lucrăm sau chiar ne facem cumpărăturile. În vârful pandemiei am stat acasă, am lucrat de la distanță, am limitat contactele sociale la apeluri telefonice și chat-uri on-line și, cel mai important, am apelat la cumpărături online. În timp ce multe sectoare ale economiei, cum ar fi turismul, gastronomia și ospitalitatea, s-au prăbușit în aceste noi circumstanțe, altele, după o scurtă perioadă de reajustare, au beneficiat de fapt de această nouă realitate. Una dintre ele este comerțul electronic, care a marcat cea mai mare creștere anuală din istorie în ceea ce a părut cel mai rău moment pentru economie.
Pandemia a accelerat puternic schimbarea obiceiurilor noastre de cumpărături, forțându-i, chiar și pe cei care au adoptat această modalitate mai târziu, să apeleze la internet și la cumpărăturile online. Piața globală a înregistrat o creștere bruscă a cumpărăturilor online față de anul 2019 – în SUA și în România a fost de 30%.
Este de la sine înțeles, comerțul electronic nu există fără livrare, iar atunci când foarte mulți consumatori au accesat magazinele online, aspectele legate de eficiența livrării și timpul de livrare au devenit critice.
Companiile de comerț electronic s-au confruntat cu provocarea de a livra bunuri cât mai repede (și fără contact) posibil. Acest lucru nu ar fi cu nimic ieșit din comun - ceea ce s-a schimbat este faptul că au avut de a face cu o încărcare mult mai mare de comenzi, care a apărut aproape peste noapte și care nu a dat prea mult timp acestor business-uri să facă ajustările necesare. Aici a intervenit tehnologia și, în multe cazuri, s-a dovedit a fi esențială pentru menținerea afacerii în funcțiune. Pentru alții a fost o modalitate nu numai de a supraviețui, ci și de a prospera și de a-și extinde afacerea.
Despre ce este vorba mai exact referitor la această tehnologie? Răspunsul este un sistem de management al serviciilor de teren (FSMS), format dintr-o aplicație desktop bazată pe tehnologia cloud și o alta mobilă, pentru persoanele care efectuează livrările; ambele elemente construite pe baza unor servicii de hartă fiabile, care garantează cele mai bune informații privind condițiile de drum, pe de o parte, cât și un algoritm care să potrivească sarcinile cu livratorii și rutele, pe de altă parte. Astfel se oferă livrări în timp util clienților, a căror satisfacție și loialitate cresc datorită unei experiențe pozitive de cumpărare.
Ceea ce este important pentru specialiștii care implementează FSMS într-o companie este că, așa cum este în cazul soluției oferite de Globema, acestea se bazează adesea pe standardul Google Maps, astfel încât să funcționeze bine indiferent de locație sau zona de interes.
„Google Maps este o soluție de mapping globală care nu cunoaște granițe și este disponibilă în aceleași standarde în majoritatea țărilor. Hărțile Google au mai puține specificuri locale și sunt mai ușor de implementat, fiind totodată familiare oricărui utilizator de servicii internet. Adăugarea de funcționalități suplimentare, precum comenzile vocale sau recunoașterea imaginilor, minimizează riscurile pandemice eficientizând activitatea pentru diferite servicii de teren. Un alt beneficiu important este reducerea emisiilor de CO2 prin reducerea costurilor de operare datorată optimizării rutelor și programelor de livrare”, afirmă Cosmin Albu, Director Business Development Globema, dezvoltatorul software-ului de planificare a rutelor și a orarelor.
Automatizarea și optimizarea livrărilor prin FSMS – cheia extinderii afacerii
Găsirea celei mai scurte, dar mai eficiente rute pentru mașinile care livrează este cea mai mare provocare pentru centrele logistice, depozite și companiile care oferă livrări. Găsirea răspunsului necesită efectuarea unor calcule complicate, care implică mulți factori ce pot fi susceptibili la schimbare. Atunci când se fac manual, aceste calcule ocupă mult timp și chiar și atunci când sunt efectuate de un logistician cu experiență, se pot dovedi ineficiente sau inexacte din cauza detaliilor în continuă schimbare care trebuie luate în considerare.
Să ne imaginăm o companie care planifică livrări către zeci sau chiar sute de destinatari și trebuie să încarce zeci sau sute de vehicule în fiecare zi. Regulile combinatoricii ne spun că atunci când avem mulți destinatari și o flotă mare, există mai multe modalități de a planifica rutele decât combinații posibile într-o loterie. Sarcina de a planifica manual un traseu optim – fără sprijinul unui instrument de automatizare și optimizare – nu este doar descurajantă, ci de-a dreptul imposibilă.
În sistemele de management al serviciilor de teren, rutele sunt planificate pe baza datelor de la serviciile de hărți, cum ar fi Google Maps și sunt actualizate ținând cont de lungimea traseului și de timpul de conducere care rezultă din condițiile actuale de trafic sau din orice blocaje rutiere care apar, pentru a oferi șoferilor cele mai exacte și actualizate informații. Instrumentele de optimizare oferă ruta optimă selectată din mii de opțiuni posibile, iar procesul de planificare în sine durează câteva minute în loc de ore, economisind până la 80% din timpul necesar de obicei pentru a efectua procesul de planificare de către un logistician. Lungimea traseelor planificate de optimizator poate fi redusă astfel cu până la 20%!
Cele mai bune aplicații FSMS oferă ruta optimă de livrare, luând în considerare mult mai mulți factori decât cei mai simpli, cum ar fi: distanța, localizarea și condițiile actuale de trafic. La planificarea rutelor, capacitatea de transport a vehiculelor este luată în considerare pentru o mai bună utilizare a spațiului pentru marfă și pentru a reduce numărul de camioane de livrare necesare.
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)