Domeniu >> Categorie >> Tip Continut
Acreditărileinternaționale Chartered Institute of Public Relations (CIPR), în România pentru practicienii în comunicare și relații publice
Institutul de Marketing aduce noi soluții de dezvoltare profesională pentru practicienii în comunicare și relații publice prin Oxford College of Marketing
La aniversarea a 10 ani de activitate, Institutul de Marketing, liderul programelor premium de training certificat în marketing, aduce, din 10 decembrie, în România, acreditările Chartered Institute of Public Relations (CIPR) prin Oxford College of Marketing.
Astfel, practicienii din comunicare și relații publice vor avea șansa de a se dezvolta și acredita la nivel internațional, într-o comunitate de profesioniști. Aceștia pot accesa cursuri noi și variante de studiu interactive la distanță, adaptate la contextul pandemiei, combinate cu soluții de pregătire continuă și programe pentru fiecare nivel de studiu: certificat, pentru cei care trebuie să își consolideze baza pentru a profesa în industrie sau diplomă profesională, pentru practicienii avansați, care au nevoie de perfecționare, ancorare și integrare de tehnologii și canale digitale în strategii și campanii, alături de noutăți și bune practici internaționale.
O noutate și o soluție mult așteptată și necesară și pe piața românească este “Diploma CIPR în comunicare de criză”, care se adresează profesioniștilor și seniorilor PR care doresc să stăpânească instrumentele prin care pot contribui în mod eficient la evaluarea riscurilor, anticiparea și pregătirea pentru situații de criză în cadrul unei organizații. Acest program de training certificat reprezintă nivelul 7 de studiu, cel mai avansat, echivalentul unui masterat recunoscut internaţional și durează între 6 și 8 luni. Poate fi parcurs la distanță, online sau prin participarea la cursuri interactive virtuale.
Unul dintre primii participanți înscriși deja la cursurile care vor începe în ianuarie 2022 este Ina Bădărău, PR Manager la Medlife. Ina este o profesionistă ambițioasă care, pe lângă un job full time și viață de familie, își dorește să rămână permanent la zi cu noutățile din domeniu. Ea este și unul dintre primii absolvenți ai Diplomei Profesionale în Marketing Digital.
„Departe de a urma modelele mediilor academice tradiționale, cursurile CIM sunt, fără îndoială, soluția optimă pentru a-ți aprofunda cunoștințele și a trece la un alt nivel din punct de vedere profesional sau, pur și simplu, pentru a te iniția în acest domeniu și a pune bazele unei cariere în marcom. Oricare este obiectivul de carieră, fiecare modul de studiu este puternic adaptat la nevoile actuale din piață, la noile tehnologii și, mai ales, la schimbările din comportamentul consumatorilor. Practic discutăm despre o „școală altfel”, mult mai ancorată în realitatea pe care o trăim, dar și de o sursă foarte valoroasă de inspirație, experiențe și idei, prin prisma comunității faine de oameni care s-au adunat în jurul acestui proiect. Recomand cu drag!” – spune Ina despre programul finalizat deja la Institutul de Marketing.
Participanții pot alege să interacționeze cu trainerii și colegii la cursuri interactive online de seară sau cursuri de weekend și vor realiza planuri aplicate pe activitatea în cadrul organizațiilor în care lucrează, pe teme și proiecte specifice, în deplină confidențialitate.
„Suntem recunoscători că în cei 10 ani de activitate am putut face accesibile aceste programe de formare continuă pentru peste 2000 de profesioniști din România, pentru care principala ambiție este să rămână la curent cu tot ce e nou și valoros în ce privește bunele practici internaționale, exemplele, studiile de caz, folosirea tehnologiei pentru comunicare externă și internă, brandingul de angajator, sustenabilitatea.
Avem foarte mult know-how deja și în România, dar înrolarea într-un program de certificare aduce noutăți, oferă structură și garantează validare și recunoaștere internațională atât a profesiei, cât și a studiilor. Sunt mulți practicieni experimentați care nu au avut ocazia să treacă printr-un program academic de formare, iar aceasta este cea mai potrivită alternativă.
“Sunt unul dintre primii absolvenți din România a primei școli de profil înființată în cadrul Universității București. Este o mare bucurie pentru mine să mă implic într-o inițiativă care aduce know-how internațional, sprijin și recunoaștere unei profesii dinamice și în evoluție, confruntată cu și mai multe provocări în această perioadă cu crize suprapuse, dezinformare și medii atomizate. “- explică Oana Sav, Center Manager Oxford Professional Group în România.
Înscrierile la cursurile CIPR se pot face online, până pe 15 ianuarie 2022, accesând: https://institutuldemarketing.ro/certificari-cipr/
Din 24 ianuarie 2022 încep cursurile interactive, pe Zoom, cu trainerii și colegii din Marea Britanie. Durata cursurilor pentru obținerea diplomei profesionale CIPR este de 12 luni, incluzând patru sesiuni de testare prin lucrare scrisă, după fiecare dintre cele trei module și lucrarea finală.
Studiind pentru acreditările CIPR, cursanții vor fi mereu la curent cu soluții și tehnologii noi, metode, bune practici și exemple utile pentru activitățile curente și viitoare de PR, pentru orice provocare.
***
Institutul de Marketing a fost creat în parteneriat cu Oxford College of Marketing și More Marketing Solutions, pentru a oferi sprijin în România tuturor marketerilor interesați de performanța profesională la standarde internaționale prin certificări CIM (Chartered Institute of Marketing). Institutul de Marketing oferă acces la cursuri și certificări internaționale, resurse de marketing, dar și webinare și workshop-uri susținute de traineri români. Cei interesați pot găsi mai multe informații pe site-ul dedicat, https://institutuldemarketing.ro/, dar și pe portalul Marketing Focus, www.marketingfocus.ro. Specialiștii de la Institutul de Marketing organizează cursuri și traininguri personalizate pentru companii, în funcție de specificul și nevoile acestora. În cei 10 ani de activitate, Institutul de Marketing a certificat peste 2000 de profesioniști români în marcom, cu ajutorul a 20 de module de training certificat internațional, beneficiind de peste 100 de ani de tradiție prin Chartered Institute of Marketing.
Chartered Institute of Marketing (CIM) este cea mai mare asociație a marketerilor din Europa, cu peste o sută de ani de existență. CIM trasează standardele profesionale în domeniu, dezvoltând și actualizând permanent programele de studiu în funcție de dinamica pieței muncii și de cerințele venite din partea angajatorilor. https://www.cim.co.uk/about-cim/
The Chartered Institute of Public Relations (CIPR) este cea mai mare organizație globală a profesioniștiloir în PR cu o comunitate de peste 10 000 de membri. Misiunea CIPR este de a echipa practicienii și profesioniștii cu deprinderile, cunoștințele și expertiza necesară pentru a crește în carieră și pentru a aduce o contribuție pozitivă atât în companiile în care lucrează cât și în societate, asigurându-se că respectă cele mai înalte standarde etice și profesionale.
Oxford College of Marketing este Partener Strategic CIM, recunoscut în lume pentru standardele înalte, calitatea și aplicabilitatea cursurilor, precum și pentru sistemul de învățare online: http://www.oxfordcollegeofmarketing.com/about-us/
Tags: HR, marketing, comunicare
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)