Revista >> Ianuarie - Februarie 2022 [Nr. 241] >> Cercetare & Invatamant superior

Horia Hulubei – Diplomatul

G.T. Pana, V. Baran, A.I. Nicolin

10 Februarie 2022

În panoplia oamenilor de știință cărora le-au fost încredințate misiuni diplomatice, într-un moment sau altul, Horia Hulubei reprezintă o figură aparte, vizitele lui succesive din 1942 în Germania și Franța, în calitate de Rector al Universității din București, fiind un capitol remarcabil de diplomație științifică. O enumerare, fie și sumară, a savanților care au luat calea diplomației nu-i poate omite pentru perioada postbelică pe matematicianul Simion Stoilow, ambasador în Franța în perioada 1946 – 1948, pe matematicianul Grigore Moisil, ambasador în Turcia, tot în perioada 1946 – 1948, pe fizicianul Valeriu Novacu, ambasador în Suedia în perioada 1953 – 1956, existând numeroase exemple similare și în perioada de după revoluția din 1989, de ex. fizicianul Oliviu Gherman, ambasador la Paris în perioada 2001-2004.

Horia Hulubei luase contact cu activitatea diplomatică la Paris, unde fusese Consilier Cultural câteva luni, în prima parte a anului 1940. Desigur, misiunile diplomatice ale lui Horia Hulubei din 1942 trebuie privite în contextul mai general al vieții universitare bucureștene, ținând cont, în mod deosebit, de legătura profundă pe care Hulubei și mulți alți colegi ai lui de la Universitatea din București o aveau cu Franța. De altfel, autobiografia pe care Hulubei o scrie olograf în 1945, în perioada unei scurte detenții din luna aprilie, la scurt timp după instalarea guvernului Petru Groza, document scos la lumină din arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de Toma Roman Jr., cuprinde numeroase paragrafe legate de relațiile cultural-științifice româno-franceze și româno-germane. Aceste relații au fost cultivate cu multă inteligență și diplomație de comunitatea academică a Universității din București: „Noi toți [scrie Hulubei, n.a.] doream să dăm Franței în suferință și îngenunchiată, un gest de solidaritate, de prietenie, de dragoste. Eram prea legați de ea ca să nu-i spunem și noi că nu e singură. Universitatea noastră a dat diplome de doctor honoris causa, în ședința festivă, savanților francezi preamărind cultura Franței eterne și arătând public dragostea noastră nezdruncinată. […] Am dat diplome și la nemți că trebuia să arăt că, în aprecierea valorilor culturile autentice, Universitatea știe să facă discernământul pe care etica ei de secole o cere. Aleșii Universității au fost întotdeauna figurile din cele mai proeminente ale culturii germane, și care nu aveau, sunt convins, nimic comun cu nazismul.”

Lista savanților distinși cu doctorate honoris causa de către Universitatea din București este impresionantă, dar reținem numele bizantinologului Charles Diehl, al fizicianului Louis de Broglie, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1929, al medicului și profesorului de medicină Émile Sergent, și al lui Ernst Gamillscheg, eminent romanist, care a și condus în perioada 1940-1944 Institutul German din București. Decernarea doctoratului onorific lui Louis de Broglie se face odată cu deschiderea anului universitar 1943-1944, diploma fiind înmânată ministrului francez la București, Paul Morand. În 1966, când Horia Hulubei împlinea 70 de ani, Louis de Broglie avea să contribuie, alături de alți patru laureați ai Premiului Nobel, anume Chandrasekhara Venkata Raman, Kai Siegbahn, Linus Pauling și Carlo Rubbia, la un volum special al Revue Roumaine de Physique dedicat savantului român. Articolele din acest volum demonstrează că legăturile științifice internaționale și mai ales cele româno-franceze se păstraseră la cel mai înalt nivel.
Vizitele propriu-zise în Germania și Franța, care apar în documentele de arhivă ale universității la capitolul concedii cu mențiunile „misiune științifică Germania” și „conferințe străinătate”, au loc în 1942, începând cu luna februarie.
Vizita în Germania nazistă, organizată de Ministerul Român al Propagandei, include o serie de conferințe pe teme de chimie-fizică în perioada 17 februarie – 11 martie 1942 la universitățile din Berlin, Viena, Göttingen și Jena și e însoțită de mici evenimente festive, cum e dineul de la Legația României la Berlin, ce a avut loc după conferința lui Horia Hulubei în Marea Aulă a Universității din Berlin. Oaspeții legației au fost numeroși, dar trebuie menționați în mod special Bernhard Rust, care era Ministru al Științei, Educației și Culturii, Willy Hoppe, Rector al universității, și Ludwig Bieberbach, Decan al Facultății de Științe. În autobiografia menționată anterior Hulubei îl apreciază în termeni lipsiți de echivoc pe Raoul Bossy, ambasadorul României la Berlin până în 1943 spunând: „Am găsit un om căruia îi dau tot respectul, dl. Ministru Bossy, atunci la Berlin – (nu a mai putut sta mult acolo). M-a ajutat ca să ies din toate impasurile, chiar cu riscul unor mojicii, de a nu fi obligat să scot din gura mea niciun slogan al zilei. Am făcut aceste lipsuri de protocol și mi-a părut bine că am avut tăria să o fac.” Tot din această autobiografie a lui Hulubei mai aflăm că: „Am vizitat oameni numai de mare prestigiu și verificați de mine de mult ca oameni generoși și în afara cauzei nefaste. Așa a fost Otto Hahn, premiul Nobel, și unul din cei mai mari radioactiviști moderni. […] Tot așa bătrânul von Laue, premiul Nobel, […] își putea permite să spună clar ce gândea. Nuam vrut să vizitez niciun institut condus de naziști.”
Desigur, cea mai importantă întâlnire este cea din Franța ocupată, unde se întâlnește cu Mareșalul Pétain, vizita fiind prezentată pe larg în hebdomadarul Informations Générales (ediția din 16 iunie 1942, no. 94, anul III). De-a lungul vizitei la Vichy, Horia Hulubei este însoțit de Dinu Hiott, Ministru plenipotențiar al României la Vichy, și de alți membri ai legației, din partea franceză fiind însoțit de Abel Bonnard, Ministru al Educației Naționale, care dă și un dejun în onoarea sa. Cu această ocazie Abel Bonnard subliniază rolul lui Horia Hulubei în reînnoirea relațiilor culturale și științifice dintre cele două țări, idee care va fi apoi întărită de Dinu Hiott în alocuțiunea finală. Vizita la Vichy este precedată de o serie de conferințe la Lyon, Montpellier și Toulouse, care apar menționate în presa vremii (Journal des débats politiques et littéraires, Le Journal, Le Petit Journal, Le Temps) și este urmată, după plecarea din Vichy, de una în Spania.

Volumul istoricului Ana-Maria Stan ce analizează „Relațiile franco-române în timpul Regimului de la Vichy 1940-1944” prezintă o serie de extrase foarte interesante din telegramele trimise în România de Dinu Hiott cu privire la vizita lui Hulubei în Franța ocupată. Aflăm din aceste documente din Arhiva Ministerului Afacerilor Externe că „fondul legăturilor tradiționale dintre România și Franța n-a fost afectat, deși opinia publică din fiecare țară are dispoziții deosebite față de evenimentele politice actuale”, ministrul român la Vichy menționând și că „am căpătat convingerea că pentru acțiunea noastră în Franța schimburile culturale și universitare sunt cele mai recomandabile, deoarece, pe de o parte, menajează sentimentele politice ale opiniei publice franceze, iar pe de alta, prin discreția lor, sunt de natură să nu provoace susceptibilități printre cercurile germane”. Pe baza analizei acestor documente Ana-Maria Stan concluzionează că „prin intermediul acțiunilor culturale se puteau marca deopotrivă afinitățile spirituale existente între Franța și România, dar și opoziția latentă care începuse să se dezvolte în cele două țări față de Germania nazistă”, iar „contribuția esențială la revigorarea contactelor universitare franco-române a avut-o Rectorul universității din București, fizicianul Horia Hulubei”.

***
Următorul articol va prezenta rolul lui Horia Hulubei în înființarea Institutului de Fizică al Academiei, instituția fondatoare a Platformei de Fizică de la Măgurele.