Technology >> Diverse >> Stiri si comunicate
Solutii ATEN pentru sălile de ședințe
ATEN International, lider mondial în soluții de conectivitate AV/IT și sisteme complete de administrare, a creat un ghid pentru echiparea optimă a sălilor de ședințe cu tehnologie de generație nouă.
În doi ani de pandemie, s-a imprimat tot mai puternic ideea că întâlnirile, ședințele și discuțiile clasice, prin prezență fizică, sunt de domeniul trecutului. În realitate însă, s-a dovedit că ele nu pot fi eliminate complet din rutina unei organizații, relațiile interpersonale dintre angajați, parteneri și clienți jucând în continuare un rol important în comunicare. În același timp însă, aceste întâlniri nu sunt întotdeauna posibile în condițiile dinamicii unei societăți axate pe eficiență – așa cum este cea în care trăim la ora actuală – iar COVID-19 ne-a demonstrat că astfel de situații pot apărea oricând și în mod neprevăzut. Din acest motiv, s-a accentuat nevoia de săli de ședințe hibride, capabile să răspundă unor astfel de provocări prin dotarea lor cu hardware adecvat.
Cu o lungă experiență în proiectarea de soluții de conectivitate și comunicare, ATEN și-a asumat misiunea de a furniza echipamente hardware intuitive, care să faciliteze conferințele în astfel de medii hibride. Iar pentru a se putea adresa tuturor tipurilor de utilizatori, producătorul a clasificat sălile de ședințe după dimensiune, în trei categorii – mici, medii și mari.
Capabilitățile de interconectare sunt esențiale pentru ședințele prezentului și viitorului, permițându-le participanților să colaboreze și să își expună ideile ușor și rapid, fără bătăi de cap. Din acest motiv, ele nu trebuie să lipsească nici măcar din cele mai mici spații dedicate unor astfel de activități. ATEN recomandă în această categorie US3344I – un switch USB 3.2 Gen 1 4x4 de nivel industrial, care joacă rolul de element central în intermedierea conexiunii dintre 4 computere cu 4 echipamente periferice, precum mouse, tastatură, sisteme de conferință sau ecrane tactile pentru prezentări. Oferind posibilitatea de a alege portul dorit cu ajutorul selectorului dedicat sau prin interfață Serial și adoptând un design pentru montare în Rack, acesta este practic potrivit pentru orice mediu de lucru. Iar pentru flexibilitate în așezarea cablurilor, ATEN oferă și cablul de extensie USB 3.2 Gen 1 UE3315A, cu o lungime de 15m.
În sălile de ședințe de dimensiuni medii, este indicată amplasarea unu switch KVM capabil de conectarea a mai multor surse de semnal cu mai multe interfețe, precum monitoare pentru participanții de la distanță, boxe, dispozitive audio, laptopuri și aparatură de colaborare. Astfel de echipamente sunt switch-urile KVMP HDMI cu suport USB 3.0 ATEN CS1822 (2 porturi) și CS1824 (4 porturi) – care încorporează și mixere audio, pentru combinarea conținutului audio de la două computere într-o singură ieșire. Iar ca soluție de management a echipamentelor într-o astfel de sală de ședințe, ATEN propune VK0200 – un panou de control personalizabil cu 12 butoane și interfață Ethernet, ce asigură comanda centralizată a tuturor echipamentelor hardware disponibile.
Sălile de ședințe de dimensiuni mari necesită switch-uri pentru prezentări, capabile să combine diferite interfețe într-un mod cât mai intuitiv, precum ATEN VP1421. Prevăzut cu 4 porturi, dintre care 2 HDMI, unul VGA și unul HDBaseT, acest switch Matrix cu suport pentru Upscaling 4K și Downscaling 1080p poate reda conținutul prin intermediul ieșirilor HDMI și HDBaseT. În acest fel, prin intermediul unui cablu precum ATEN 2L-2910 se pot transmite semnale pe distanțe de până la 140m, atunci când atât sursa, cât și dispozitivul de afișare sunt conectate prin intermediul HDBaseT. Ca alternativă, se poate opta pentru cablul de fibră optică cu suport HDMI 4K – ATEN VE7835 – care permite transmiterea semnalului la distanțe de până la 100m. În ambele situații, distanța maximă permisă este mai mult decât suficientă pentru orice tip de sală de ședințe.
Indiferent de ce ne va rezerva viitorul, cert este că cererea pentru spații de ședințe hibride este o realitate care nu va dispărea, ci, dimpotrivă, se va intensifica. Portofoliul ATEN este deja adaptat la această realitate, iar producătorul este pe deplin pregătit pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, indiferent de tipul și dimensiunile acestor săli. Datorită unor echipamente precum switch-uri pentru prezentări, switch-uri și hub-uri KVM și USB, soluții de distribuție a semnalelor audio-video și sisteme centralizate de control, munca în colaborare dispune acum de toate instrumentele necesare pentru a funcționa în parametri optimi, cu un impact pozitiv asupra întregii organizații.
Despre ATEN
Înființată în anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT și soluții de administrare. Incluzând soluții KVM, soluții A/V profesionale și soluții inteligente de alimentare, gama de produse ATEN conectează, administrează și optimizează echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educație, media și transporturi. ATEN deține peste 570 de brevete înregistrate la nivel internațional și o echipă de cercetare ce asigură un flux constant de soluții inovatoare, de unde rezultă un portofoliu cuprinzător de produse disponibile la nivel mondial.
Având sediul în Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins și are astăzi subsidiare în China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India și România – cu centre de cercetare în Taiwan, China și Canada.
Pentru mai multe informații despre ATEN, vizitați www.aten.com.
Tags: ATEN, conectivitate, remote work
Parerea ta conteaza:
(0/5, 0 voturi)